Tot ce vedeți în poza de mai sus a fost cumpărat cu 100 de ron (98, pe bon), incluzând edițiile titanice din stânga, marca “The complete works of: William Shakespeare, James Joyce”. Restul cărților, în starea pe care o puteți observa, au variat între 2 și 8 ron, cu tot cu ediția bilingvă de “Pagini Bizare / Weird Pages” a lui Urmuz.
Ghicitoarea 1:
În librăriile din România sunt extrem de scumpe,
În anticariate sunt ridicol de ieftine, ediții bune,
Toate-s vechi și nou-nouțe-s toate,
Indiferent de scriitori, număr de pagini și acte.
Răspunsul: carte
Ghicitoarea 2:
De unde le-am cumpărat?
Răspuns: din anticariate
Putem să încercăm și Cangurul-style, concursul prepu(berar)ului din mine:
Ce e mai greu?
1 kg de tiraje bine planificate în jurul EKG-ului pieței românești, în așa fel încât să nu existe surplusul (în țiplă!) aruncat cu generozitate pe un preț de absolut nimic către anticariate sau 1kg de 100 de RON?
A. Tiraje bine planificate în jurul EKG-ului pieței românești, în așa fel încât să nu existe surplusul (în țiplă!) aruncat cu generozitate pe un preț de absolut nimic către anticariate
B. 100 de RON
C. Ambele au aceeași greutate
D. Toate cele de mai sus
Cam asta e problema. Edițiile “The complete works of” au costat 10 lei fiecare, în condițiile în care, “la liber”, nu scapi sub 100 de ron. Tot fiecare. Dacă o carte nou-nouță, țiplată, pe care o iei cu 30-40 lei de la unele edituri, o găseșsti în 40-50 de exemplare la anticariat la 5-8 lei, la fel de țiplată, unde punem profitul editurii – sau, să zicem că e vorba de o donație generoasă, “prietenească” (prietenesc = surplus de tiraj, 0 cerere pentru niște cărți foarte bune, dar hai să facem Să Fie Lumină și Să Fie Tiraj, ca să orbim competiția), apoi punem și profitul anticariatului (înainte de toate), iar ca motiv și suficient, și necesar, ne dăm seama că undeva pe linia cererii / ofertei există o problemă, o minciună întreținută peste tot într-o mafie subtilă a tăiatului de copaci pentru a tipari carți de Nobel care ajung pe rafturi de anticariate cu prețuri mici și o eventuală criză de alergie la praf a viitorului lector (minciuni!, anticariatul nu mai este în ziua de azi un loc plin de cărți jerpelite și praf, cel puțin nu în București), vom înțelege că a te bucura că iei toate carțile cu preț mic e de fapt o otravă-antidot lector-scriitor. Una subtilă. Pană și eu mi-am găsit un volum din Deziluzionistul, la anticariat, dat de o persoană fizică, nefiind vorba despre 50 de bucăți, ci de una. Ușor jerpelită.
La 5 lei.
Pe scurt: raportat la user-ul final, tipăritul cărților pare că ajunge să nu (mai) aibă valoare, raportat la numărul de pagini însumat al carților din poză, cumpărate de la anticariate, este mai scump să îți cumperi același număr de coli A4 goale, în timp ce, paradoxal-tautologic, cărțile încă au cea mai mare valoare. Doar că în alte planuri, clar mentale, să sperăm că și-n viitoarele virtuale.
Autor al volumului S.F./Fantasy
“Blackcore – Cerurile Albastre”,
Al anti-romanului
“Deziluzionistul”
Și al volumelor de poezie
“Nu, mersi” și “Babylon”
“The Complete Works” au fost probabil luate din Antic Ex Libris unde pretul lor e undeva la 20 RON (10 RON daca intr-adevar le-ai luat in regim de anticariat). Antic Ex Libris are si componenta de anticariat, dar principala lor atractie este cea de “book outlet”, adica de magazin care preia carti noi de la librariile de-afara care isi schimba colectiile.
Uite-o si la 10 RON: http://www.anticexlibris.ro/literatura/literatura-clasica/complete-works-of-shakespeare
P.S: Cand cineva imi spune ca-s scumpe cartile in Romania (chiar si cand este vorba despre carti noi, intre 20-40 RON, sa zicem) ma minunez de fiecare data cat de mult citeste respectivul/respectiva. E clar ca, daca ~30 RON pentru o carte noua la doua saptamani este enorm, avem in fata un cititor de elita, care ar devora cu siguranta 10-12 volume lunar… daca ar avea bani. Si nu, scuza cartilor de specialitate nu prea exista pentru ca, daca o carte te ajuta sa evoluezi si sa castigi mai multi bani, o sa o cumperi cu siguranta.