Serena Williams este marea favorită

halepDupă cum vedeţi, casele de pariuri o dau pe Serena mare favorită în finala de astăzi. Nu vreau sa îi supăr pe specialiştii care, vorba aia, din asta îşi câştigă pâinea, dar am câteva motive de îndoială.

În primul rând, partida din urmă cu doar câteva zile. Acel sec 6-0, 6-2 a însemnat cea mai clară înfrângere a Serenei din ultimii 16 ani!
Nimeni nu a făcut din asta un fenomen; poate doar fanii Simonei. Cei care nu au descoperit tenisul de câteva ore, printr-o conjunctură improbabilă, au digerat scorul calm şi cinic: “Ha, a subestimat-o americanca.”

Da, şi eu cred că Serena a intrat pe teren dăunător de relaxată. Dar după ce pierzi primul set cu 6-0, nu poţi să pui eşecul din cel de-al doilea tot pe seama aroganţei şi a abordării superficiale.
Eu am văzut cu totul altceva în acel joc. Diferenţă clară de valoare la toate capitolele. Chin şi neputinţă în grimasele americancei, în niciun caz ușurătate.

Simona a fost superioară la deplasare în teren, tehnica loviturii, diversitatea loviturilor, tactică, imaginaţie, viteză şi anduranţă. Chiar şi mental mi s-a părut peste mult mai experimentata Serena.
Dar toate aceste argumente vor cântări astăzi mai putin decât un fulg anorectic de octombrie târziu.

Într-un sport în care am văzut scoruri de 6-0, 0-6, 6-0, nu ne putem baza pe forma din urmă cu patru zile. Este totuşi un plus pentru moralul Simonei. Un bonus psihic, care se adaugă la cel fizic. Simona şi-a câştigat lejer partida de ieri, în aproximativ o oră. Serena a tras din greu, timp de două ore jumate, pentru a câştiga pe muchie de cuţit cu 2-6, 6-3, 7-6. Să ţinem cont şi de masa musculară a Serenei. Un muşchi mare are nevoie de o perioadă mai lungă de refacere, indiferent de sport.

Am toate motivele să cred că Halep va dicta ritmul astăzi, va declanşa explozia finală. Singurul atuu al campioanei de peste Atlantic este experienţa. Nu cred că este suficient şi îi contrazic pe specialiştii caselor de pariuri. Atunci când au calculat cotele, s-au raportat la o altă Simona. Cea dinainte de Singapore 2014.

Convins de argumentele înşirate mai sus, cineva a pariat o importantă sumă pe victoria Simonei Halep. Asta în ciuda vechiului său obicei, acela de a paria împotriva interesului emoţional.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

17 Comments

  1. Sunt de-acord cu tine si argumentele aduse de tine sunt pertinente.

    Eu sunt insa convins ca Serena va fi maine o forta a naturii, mobilizata de dorinta de razbunare. Nr. 1 mondial, a fost totusi umilita de Halep. Una este sa pierzi un meci, alta este sa fii surclasat cu 6-0, 6-2 de un adversar mai slab cotat.
    Cred ca orgoliul ranit este cea mai importanta arma a Serenei maine, impotriva Simonei. Daca va pierde, Serena nu se va mai putea uita in oglinda o vreme. Si nici iesi in public. Pentru astfel de sportivi de top, acest lucru conteaza mult mai mult decat castigarea inca unui titlu sau a inca unei sume de bani.

    Vom vedea daca orgoliul ranit si dorinta de razbunare a unei mari campioane aflate la final de cariera, va fi de-ajuns in fata unei jucatoare, care nu are nimic de pierdut, joaca dezinvolt si este foarte increzatoare in fortele ei.
    Eu cred in forma senzationala a lui Halep la acest turneu, si tind sa cred ca o va bate pe Serena din nou.
    Dar nu as paria niciodata impotriva dorintei de razbunare al unui monstru ranit..:))

    Ia spune, ce suma ai jucat pe Halep? :))

    Reply
  2. Dani, ai incercat un joc de cuvinte, dar n-a mers. Cu o cota de 1.40, fata de 2.60, Serena nu e mare favorita, e doar favorita. Era mare favorita daca Simona avea o cota de peste 4, de exemplu.

    Reply
    • Favorita era daca avea 1,70 – 1,75. La 1,40 e mare favorita.
      De exemplu, Steaua are cota 1,53 sa bata azi pe Targu Mures. Este mare favorita 🙂 (desi nu o sa castige)

  3. Dani,
    dupa cum iti spuneam intr-o interventie anterioara, in primul meci Serena a fost victima “aroganţei şi a abordării superficiale”…:))..si raman la parerea ca in cazul celor 2 “penismene” e ca si in box, sunt la alte categorii…:)…iar sa-l citez pe antrenorul Borussia Dortmund: “Alte explicatii populare nu se aplica”…:))

    Reply
    • Diferenta mare a fost in jocul Simonei azi, nu la Serena. Nu i-a mai intrat serviciul la fel.. a facut greseli multe, fara sa fie fortata. Pe urma a cazut si psihic si s-a rupt complet jocul. Azi a fost Simona dinainte de Singapore. A revenit la normal.

    • sa nu ma intelegi gresit, o consider pe Halep o sportiva de top insa “deocamdata” in raport cu Serena nu prea ii dau sanse la nici un meci…avand ca argument principal fizicul cat si alte trasaturi tehnico-tactice..:)).. intre cele 2 sportive

  4. Ziceam mai sus asa:
    “Vom vedea daca orgoliul ranit si dorinta de razbunare a unei mari campioane aflate la final de cariera, va fi de-ajuns in fata unei jucatoare, care nu are nimic de pierdut, joaca dezinvolt si este foarte increzatoare in fortele ei.”
    A fost, din pacate.
    In mod evident, Serena si-a dorit mai mult victoria.

    Halep in opinea mea, este prea cuminte si mult prea echilibrata, ca sa-si poata mobiliza toate resursele si fortele in momentele critice.
    La Halep ii lipseste acea nevoie existentiala de a castiga, si disperarea de a nu pierde. Adica fix ingredientele care fac diferenta dintr-o jucatoare foarte talentata si o mare campiona.

    Reply
  5. Hary,
    eu zic ca orice skill psihologic care si l-ar putea imbunatati..nu merge contra negresei..:)..e alta categorie..uite un exemplu “random”..:))..daca Steaua ar bate-o pe Bayern acum..ce ar fi?..un accident pentru ambele parti, nu?:))…asa vad eu lucrurile

    Reply
    • Nu-i buna comparatia. Steaua contra Bayern este in acest moment ca si Serena contra Ana Bogdan (locul 230 WTA).
      Totusi aici vorbim despre locul 1 mondial vs locul 4 mondial la tenis.
      Nu sunt categorii si clase diferite. Diferenta o face doar mentalitatea de mare campiona, care in opinea mea este fix aceasta nevoie existentiala de a castiga. Halep este inca la faza cu placerea de a juca tenis. Daca castiga bine, daca nu, asta este.

    • eu cred contrariul…sunt de categorii si clase diferite inca din nastere…:)..Halep nu o sa aiba niciodata forta, lovirea, anvergura…bla-bla Serenei..iar ce zici tu cu mentalitatea conteaza in mare masura insa nu suplineste deficitul fizic..e ca si cum ai pune pe unul de 1.70 fundas central sa loveasca cu capul in fata unui varf de 1.90..poate mentalitate de campion are..insa nu-l ajuta..ceva de genul…:)..
      oricum fuck tenis..:))..deseara la 18.30..prima infrangere al lui Bayern..pont la pariuri pentru Dani…:))

    • Prea tarziu pontul. Pariul de astazi a fost ultimul pentru Dani. Gata, m-am retras definitiv de pe piata ghicitorilor sportivi.
      Hary, de unde ai scos-o pe Ana Bogdan asta? :))

    • Ca sa luam exemplul dat de tine, la fotbal. In mod evident, un atacant de 1,60 nu o sa castige un duel aerian cu un fundas de 1,90. Dar poate sa-l dribleze si sa treaca in viteza pe langa el.
      Guardiola nu a jucat niciodata cu atacanti masivi, vezi exemplul Barcelona. Si a batut orice echipa din lume, indiferent ce fundasi avea.

      Halep are capacitatea de a o invinge pe Serena, a aratato si in grupe.
      Faptul ca Serena a suferit cea mai neagra infrangere din ultimii 16 ani, inseamna ceva. Nu a fost doar un simplu accident. Serena a mai pierdut meciuri, dar nu asa si niciodata la un asemenea turneu.
      Halep a aratat cum poti sa o bati pe Serena. Problema in finala a fost ca Halep nu a intrat in teren cu determinarea necesara pentru a o bate pe Serena din nou. Ea s-a relaxat, a zis ca daca iese bine, daca nu, nu. In timp ce Serena si-ar fi dat viata pe teren, doar sa nu piarda inca odata cu Halep.
      Asta a facut diferenta.

      Si apropo de Bayern. Nu va pierde astazi cu Gladbach. :))

Leave a Comment.