Să faci politică pentru români este la fel cum ai aplica tratamente anti-riduri unui stejar – concluzionam defetist într-o conversaţie pe facebook.

O fi adevărat, dar nu corect. I-am nedreptăţit pe acei români care au votat personajul din poză, punctul de sprijin, în cunoştinţă de cauză. Au înţeles rolul preşedintelui într-o republică semi-prezidenţială, au apreciat calitatea politică dincolo de grotescul bâlciului şi de panegiricul neaoșist.

Câţi au fost cei care au votat în cunoştinţă de cauză şi câţi au fost “momiţi” emoţional? Realizăm, încă o dată, astăzi, privind o majoritate electorală inertă în eufemismul Bucharest swamp. Asta nu-i mlaştină ci mocirlă puturoasă, frământată sub copitele porcilor.

Acţiunile celui mai votat partid din România au girul necondiţionat al majorităţii electorale! Şi-au dizolvat propriul guvern, fără vreo explicaţie demnă. Pentru că aşa au vrut ei. Aşa, şi?!
Scoarţa stejarului rezistă.

Analfabetism civic, habarnism politic şi multe minţi mărunte preocupate de meschinării: ne omoară matematica democraţiei, astea sunt atributele masei decidente. Adăugăm şi o presă fie obedientă, fie incompetentă şi ne prăbuşim în acelaşi defetism: ăştia suntem! Orice năzuire plebiscitată se autodistruge.

Spunea Cărtărescu Mircea, la începutul lunii trecute:

“Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
Nu frumuseţe pieritoare și inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (și trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui și-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.”

De ce este Cărtărescu cel mai prestigios scriitor român contemporan? (pe Herta o recunosc sub patrimoniu nemţesc)
Pentru că Mircea Cărtărescu a ştiut să nu-şi ardă magia într-o beznă nesfârşită. Că tot aminteam de neaoşism, Cărtărescu nu şi-a irosit orzul pe gâşte. Geniala idee pe care Cristian Tudor Popescu, de exemplu, nu a avut-o. Şi a renunţat la cariera de scriitor, nenorocindu-şi magia în presă, în interesul general al beznei.

Avem un partid care şi-a dizolvat propriul guvern la 5 luni după instalare. Fără explicaţii! Este cel mai mare, şi-a construit un bazin electoral prin mirajul furtului şi al cerşetoriei. Nu din naivitate este votat PSD-ul ci din acceptarea condiţiei de pomanagioaică. Din speranţa că poate furăm împreună.

Şi mai avem un punct de sprijin. Un politician care ne salvează cu forţa, deşi nu este reprezentativ pentru naţia păstorită. Ce putem face noi, plebeii, într-un univers inestetic, dar stabil? Hai să ne chibzuim orzul! Mai bine Cărtărescu decât CTP.
Nu de alta, dar ne chinuie un talent în zbaterile noastre civice, că am început să le facem galerie lui Grindeanu şi Ponta. Adică ăia pe care tocmai i-am înjurat în Piaţă.

* foto Agerpress