Nonșalanță a căderii? Autodistrugere? Eliberare prin iubire? ,,Tuturor ne place Iadul”, debutează cu fresca personajului principal. O viață încâlcită, pahare golite și credința că dragostea este pentru proști. Am zâmbit larg, poate și pentru că m-am identificat cu personajul. Te simți vârât într-o adolescență târzie, plină de ură, în societatea dosarului cu șină, a reclamelor publicitare, cu toate anomaliile care îți sunt vârâte sub bot, uciderile peste care trecem, morțile din noi pe care le ascundem sub preș și sentimentul inutilității. Aidoma râmelor care se târăsc rupte în două.
Un scriitor așteptând ca o editură să-i răspundă. Beții din care nu se mai trezește niciodată. Și o Ea misterioasă care apare ca o nălucă printre fragmente de amintiri, impotențe târzii ale minții și inimii care nu înțelege. Un încarcerat al urii față de sine și lume, pustnic în mijlocul celorlalți care se apropie precum niște animale și rup din carne.
Aceasta este ideea care mi-a plăcut. M-a atras ca într-un vârtej poate pentru că am încercat să scriu ceva asemănător când aveam 17 ani și treaba cu picioarele dezgolite și țâțele săltate în sus de sutien nu-mi convenea deloc, mai degrabă provocându-mi un fel de silă. Cele 100 și câteva pagini sunt un monolog lung, desfășurare a unor amintiri, întrepătrunse adânc de amărăciunea unui scriitor care așteaptă să fie înțeles și publicat, așteaptă iubirea, pe ea, Dumnezeul lui cum o numește, și pentru că nimic nu se întâmplă, bea și-și scaldă viața într-o perpetuă renunțare.
Moartea celor din Colectiv. Rahatul servit la televizor înghițit de gâturile întinse care murmură de fericire. Nedreptatea. Boala. Suferința. Moartea. Înmormântările românești, cu flori de plastic, cruci, bocitoare și banchetul de după. Râsete. Lopata de pământ aruncată deasupra. Tăcerea. Veșnica tăcere a morții căzând ca o pâclă peste o viață trăită la voia întâmplării, deși brațele au tot tras de cârmă într-o parte sau alta, sperând să schimbe cursul. Înspre ce?
Poate nu vom ști niciodată. Acesta este și sentimentul care îți rămâne fierbând în minte. Lumea aceasta haotică prin care ne târâm ne întemnițează. Lumea adevărurilor spuse pe ,,micile” ecrane, pe bannere, pe eticheta chiloților și preșul de la intrare. Lumea cartoanelor vândute la preț de plăci aurite, a idealurilor mânjite cu noroi și a ideilor târfe care rămân doar în capul idioților neputându-se adapta, căci odată cu voma din gât îți sare și inima din piept.
Colac peste pupăză, mulți dintre noi ne pricepem să ridicăm ziduri în jurul nostru, deși rânjim între oameni, îmbrăcați elegant, rotind niște chei pe deget. Înjurăm înăuntru. Înjurăm acasă, în tăcere. Înjurăm în gând. Ne pierdem falsificați, fără să îndrăznim să spunem adevărul.
Pot vorbi despre scrierea ,,Tuturor ne place Iadul” drept promisiunea unui viitor roman de amploare, căci autorul reușește să deschidă în cele câteva pagini ferestre ale unei vieți neîmplinite. Un om care deși vrea să pară nepăsător, vorbind în zeflemea uneori, este atins de toate până la os. Iadul este prezent în fiece colț al minții lui, își întinde crăcile, îi ies prin piept și-l ustură. Ura aceasta și nepotrivirea care curg din fiece rând își pot găsi, cred eu, forma într-o scriere întinsă, purtată pe străzile unei lumi haotice, nebune, flămânde, capabilă de toate atrocitățile. Cât cântărește durerea unui om când totul în jur mugește în disperare?
,,În sufletul meu s-au adunat toți ochii aceia mari, toate mirările, cuvintele spuse și, mai ales, cele nespuse”, afirmă personajul masculin principal, în vreme ce, în descriere, autorul însuși ne mărturisește că se alină cu gândul că-i transformă pe cei care i-au lăsat urme sub piele în literatură. Cred că personajul scriitorului din ,,Tuturor ne place Iadul” arată nebunia de care suferă cei care scriu. Ei nu pot trăi altfel, trebuind să urle ceea ce trăiesc, altfel se duc dracului…
Reneart Dusout, îți aștept romanul prin intermediul căruia să mă porți și mai mult prin lumea în care trăim prin ochii tăi; în carapacea unui personaj precum acest scriitor care se urăște, vede totul deschis, arzând și și-a făcut din Ea Dumnezeu.
