Scriu următoarele consideraţii din perspectiva privilegiatului independent politic şi ideologic. Da, sunt în poziţia asta, am libertatea să pup felurite fese – de la Iohannis, Hillary la Dragnea, Trump – şi toate variaţiunile cunoscute. Şi să înfig şuturi cu aceeaşi dezinvoltură. Mi se pare un amănunt esenţial pentru criticile ce vor urma.

Bazându-mă pe experienţa anilor irosiţi în online-media şi pe inteligenţa nativă (am documente care ar plasa-o peste medie), mi-aş paria toate clipele arse şi punctele de IQ pe faptul că presa centrală românească nu are privilegiile mele. Fie produce excrement halucinogen, fie prestează la comanda finanţatorului.

Ştiu, fiecare aveţi favoriţii şi urmăriţii voştri; persoane integre, independente, care au descoperit albul din gaura neagră şi vă luminează zilnic. Aduceţi-mi orice exemplu din presa centrală şi despicăm firul în comentarii.

Ohoo, câte exemple pot primi, dar, mai important, câte am ratat graţie fabuloasei calităţi a timpului – Trece.

Pornim de la Pro Tv-ului infractorului Sîrbu şi ale sale reclame „Fondul Naţional de Investiţii – Dormi liniştit!” (discutăm şi aici, dar dăm dovadă de schimonosire cognitivă, crezând că un post comercial cu influenţa Pro Tv-ului poate promova orice ilegalitate, fără repercusiuni morale). Continuăm cu zeiţa Esca şi ale sale reportaje de preaslăvire a Udrei (pe vremea când Udrea era prima doamnă şi domn în stat). Şi ajungem în contemporaneitate: Digi-urile lui RCS-RDS, urmărite penal pentru şpaga de 3 mil. euro dată lui Mitică de la Ligă.

Asta ar fi „aripa de dreapta” întinsă peste timp; mai degrabă o axă a scheletului. Există o impunătoare ramificaţie osoasă: Televiziuni cu audienţă subunitară care proliferează de vreo 5 ani în insolvenţă (Realitatea recte), publicaţii online care plătesc autori grei din „sponsorizări obscure” – uitaţi-vă la familia Adevărul şi la traficul site-ului… ce geniu al monetizării or fi înhăţat?!

Revista 22 are traficul unui blog generalist, deşi este rodul mai multor autori cu rezonanţă costisitoare. Că tot veni vorba de blogării generalişti – simpatică verticalitatea lor, până în momentul în care greutatea fişicului striveşte orice principiu. Nu condamn pe cineva, D-ne fereşte! Nici nu aş putea, din calitatea mea de privilegiat. Dacă nu eşti un mare idol „de dreapta” remunerat de Servicii (Turcescu recte), îţi vinzi şi ultima firimitură de pudoare pentru echivalentul în pâine. N-ai de ales, ai intrat direct în şoşonii de sclav al sistemului.

***

Conchid încă flămând alegația iniţială, dar las un stup infinit de cămăruţe oricărui necredincios dispus să mă contrazică. Pot să tastez exemple până îmi leşină tastatura, dar m-aş abate de la scopul iniţial – crâmpei de pertractare, nu analiză exhaustivă. O ultimă tuşă „de dreapta”: aş cădea într-o pudicitate dizgraţioasă vârstei, să cred că toţi „influencerii” Facebook-ului românesc au acţionat independent pe data de 16 noiembrie 2014. Este ziua în care Iohannis a câştigat 20 (douăzeci) de procente în faţa lui W Muie Ponta; cea mai mare răsturnare de scor între două tururi de alegeri ţinute vreodată în U.E.

Buuun, acum să privim jumătatea mai putredă a mărului: Presa de cancan şi dezinformare crasă. Există în România publicaţii care îşi pot justifica existenţa prin trafic: Cancan, Click, Wowbiz, Libertatea, Gsp. Sunt acele platforme media pe care noi, cei cu inteligenţă peste medie (nu este o aroganţă ci o deducţie logică – dacă ai citit până aici, sigur te încadrezi) le abordăm cu batista la gură, precauţie invectivă/vomitivă.

Sunt site-urile unde creierul se dizolvă într-un clei puturos şi curge spre nimicnicie. Dar genul acesta de publicistică vizează grosolănia vulgului, prostimea majoritară oricărei societăţi (cancanul este de succes oriunde în lume, nu are tradiţie românească). Într-o monetizare generalistă, accesarea ignarului consumator de Mona filtrat este egală cu a oricăruia dintre noi. Un om, un vot, un click.

Tot la categoria „Pernicioşi da’ sinceri” intră şi cel mai mare trust media din România. Nu, nu este Media Pro, ci trustul Intact, trustul condamnatului Dan Voiculescu. Injurii şi valuri de salivă hienidă am rostogolit peste ei cu fiecare ocazie. Mi se pare de prisos reamintirea, ştim cu toţii manipulările, dezinformarea şi blasfemia jurnalistică pe care o poartă, mândru nimb, fiecare lucrător al trustului.

Cu toate bubele, este singurul trust care şi-a păstrat timp de un deceniu politica anti-Băsescu şi pro-PSD. Căutaţi cât vreţi, nu mai există; restul şi-au ascuţit sapa în funcţie de stăpânire. Antena3 este, în ultimii 10 ani, televiziunea de „ştiri” cu (de departe) cea mai mare audienţă. Dacă putem suspecta pe cineva că trăieşte din economia de piaţă, fără sponsorizări obscure, ei sunt.

Într-adevăr, şi-au ales şi modelat în mod cinic un public neîmpodobit intelectual. Un public incapabil să distingă veridicul de fabulaţie. Un om, un vot, un click. Într-un melanj al cozilor de drac, manufactura filigranelor vopsite, adevărul şi deontologia s-au relativizat. Nişte nenorociţi consecvenţi, transparenţi economic, nu merită un stigmat mai apăsat.

Am ajuns, drăgălaşi consumatori media, în ingrata situaţie, moralmente sfredelitoare. Avem producătorii de cancan şi excrement halucinogen care îşi pot justifica finanţele. Şi avem „jumătatea bună” a presei. Cei care ne oferă zilnic porţia digerabilă (anti-PSD, anti-corupţie, anti-Putin, anti…), dar, cel puţin pentru mine, levitează într-un mediu cabalist, obscur. 16 noiembrie 2014 a fost doar un exemplu, nu singurul iepuroi îndesat în jobenul conspiraţionist. Rămân valabile invitaţiile din paragrafele incipiente – sunt deschis oricărei dezbateri în secţiunea de comentarii.

Cât timp societatea românească nu va oferi condiţii pentru o presă de calitate, financiar viabilă, suficient de puternică pentru activitatea independentă, vom avea de ales între jumătăţile putrede prezentate mai sus.

*desen Pawel Kuczynski

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş