Am scris aici săptămâna trecută despre importanţa zilei de 13 noiembrie. Inevitabilul a lovit, România este înconjurată de state pro-ruse. Bulgarii şi moldovenii şi-au ales preşedinţi socialişti, iar înfrăţirea dintre Viktor Orbán al Ungariei şi Putin este evidentă.

Am ascultat discursul lui Igor Dodon, imediat după ce victoria a prins contur. Singurul impediment dintre el şi alipirea la sânul mamei sovietice este maidanul ucrainean, încă nevrozat după cotropirea rusească. Dar timpul vindecă.

Vedeţi cât de elegant se aşază toate, de parcă am fi piesele unor veritabili şahişti? Trump câştigă alegerile aproape simultan cu reorientarea Europei de Est spre braţele lui Putin. Coincidenţă, soartă, voia Domnului.

Din cauza unui accident al sorţii, noi am ratat ocazia preşedintelui socialist. Însă putem repara anomalia pe 11 decembrie. Cel mai probabil o vom face.
De ce am ajuns aici, după 26 de ani de rătăciri, confuzii, dezamăgiri?
Pentru că suntem est-europeni şi trebuie să ne respectăm condiţia.

Singurul motiv pentru care ne-am lepădat temporar de socialism şi ne-am minţit cu politici “de dreapta” a fost iluzia stomacului plin. Am tânjit la bunăstarea vesticului. La salariul lui, maşina lui, biroul luminos în vărful zgârie-norilor din sticlă. Nu ne-a interesat sau nu am avut răbdarea să înţelegem cum şi de ce vesticul a ajuns acolo.

Votul în Europa de Est a funcţionat cum era de aşteptat, după mai multe generaţii născute şi modelate în comunism. “Care dă mai mult?” Aparent, toţi au dat la fel, dar parcă mai frumos ne mint “ai noştri”.

Eşecul politicilor de dreapta aplicate în Europa de Est seamănă cu eşecul blocului comunist la începutul anilor ’90. Putem căuta motive filozofice în rotunjimea istoriei şi întorsul roţii, dar explicaţia mea este mai pământească:
Noi, est-europenii, suntem o adunătură de flămânzi care aleargă bezmetică unde aude râcâitul făcăleţului în tuci.

Politicienii dreptei nu au înţeles asta, s-au prezentat de fiecare dată nepregătiţi. După 26 de ani, estul Europei rabdă sărăcia neagră – excluzând capitalele, restul teritoriilor se zbat în aburii alcoolului, la limita foametei.
Indigența ne defineşte economia, educaţia, sănătatea, infrastructura, sportul. Iar Incompetenţii politicieni pretinşi capitalişti ignoră toate plânsetele maselor flămânde şi se complac în infantilism.

Cel mai bun exemplu, prosteala agasantă în care bălteşte PNL-ul. Rupt, lipit, din nou rupt şi iar cârpit. Mătuşit de o făptură paralelă cu tot ce înseamnă politica românească. Dacă le vezi prostia, rămâi cu senzaţia că totul este intenţionat, un auto-sabotaj, nu există gogomănie de asemenea dimensiuni.

Şi ajungem din nou în ziua votului, când căutăm disperaţi pe liste Partidul Hipsterilor, Partidul Ştrumfilor, Partidul Focilor, Partidul Dacilor Reptilieni.
Pufăim a lehamite încă un “asta este!”
România şi condiţia de est-european.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş