Lirism post-weekend: Livada de pruni

old_and_young_holding_hands21-439x324

Tulpinile îmbrăcate în cojocel verde, pufos
Peste maioul de scoarţă suculentă, de căprioare ros
Se-adapă din grişul cu lapte, vărsat de paşi în botoşei
Paşi mărunţi şi grăbiţi, de iepuri vorbitori, călărind ponei.

Şi peste veri, luni şi sori răsuciţi
S-au scuturat tulpinile de puf pe pulpele de iepuri fripţi.
În noaptea albastră, tu, cântec şoptit prin buze cochete
Ai legănat crengile năduşite, în picurii sucului prunelor fierte.

Trecut-au iernile cu ţurţurii scurşi prin scoarţa crăpată
Pe tronul din oase de iepuri, o bufniţă-ngână o doină uitată.
E fără cuvinte. S-au şters sub spuma zăpezii.
Tulpini îndoite îşi pupă pe frunte poneii

*Livada de pruni este un fragment din cartea Povestiri de la Olanu. Acum și în variantă ePub
Găsiți AICI alte fragmente gratuite ale cărții.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.