Eram pe la mijlocul anul întâi de facultate și tropăiau hormonii în mine ca o turmă de bondari într-o cutie de ness. Nu se uita nici naiba la mine, singurul din grupă fără bani gârlă de la tăticu, nici nu eram vreo combinație de Pitt cu Clooney, nici printre primii la învățătură, ce mai – n-aveam nimic să mă ridice în ochii fetelor.

Ba mint, se uita una la mine destul de insistent așa, dar când se foia tipa în bancă se mișca toată clădirea universității și cum eu eram slab ca un pai, nu-mi puteam imagina c-ar fi putut să mă folosească balerina decât poate pe post de scobitoare…

Și cum ne uitam noi în camera de cămin, cinci flăcăi de nădejde, mai în fiecare seară la filme de festival franțuzești găsesc dintr-o dată rezolvarea la toate probleme mele.

– Băăăăăă, mă fac instalator! – urlu din senin, acoperind gemetele culturale ce veneau din boxele prăfuite ale unicului calculator din cameră.

– Ce-ți veni mă, nebunule?

– Taci băi, trompalăule, că-s genial să-ți moară șosetele dacă nu…

Nici n-am putut dormi ca lumea în noaptea aia așa eram de fericit, găsisem rețeta sigură și mă miram că nu mi-a venit în cap mai devreme, la urma urmei serveam filme din alea de câteva luni bune. Aveau instalatorii un succes la femei nemaipomenit, cum îi vedeau cu trusa cu scule cum săreau pe ei… și niște bunăciuni numa una și una… și la urmă îi și plăteau.

Și bani și femei, le rezolvam dintr-un foc. Când le-am explicat ciupeților din cameră mișcarea au rămas muți de uimire, vedeam cum le-a crescut respectul la maxim, numa’ tâmpitul de Preda m-a întrebat dacă am pregătire. Ce țurlan! Ce pregătire îmi trebuia? Ăia din filme nu reparau niciodată nimic…

A doua dimineață trag o fugă la ziar și dau anunț.

”Cel mai ieftin instalator. Gaiță Fier Gros perfect pentru instalația dumneavoastră”. Văzusem că la toți instalatorii ăia le zicea cu nume din astea cu metale tari, lungi sau grele și-am zis c-o fi vreun cod al meseriei, ceva obligatoriu… Titus Steel – Gaiță Fier Gros cam tot pe-acolo.

De la ziar m-am dus glonț la magazin și-am cerut o trusă de instalator.

– O ce?

– Trusă de instalator, tanti. O traistă din aia cu unelte, știți dumneavoastră pentru instalatori – îi zic făcându-i conspirativ din ochi.

Nu, nu știa, așa mă enervează oamenii ăștia care nu-și știu meseria… am plecat cu mâna goală, ciocan și patent aveam și-n camera de cămin, oricum n-aveam să le folosesc…

În dimineața următoare a sunat telefonul – Domnu Fer Gros?. Mamăăă, ce voce avea tipa, ziceai că-i miere pe timpan – suna ca o privighetoare nimfomană, ca o orgie împachetată în catifea și trimisă prin receptor, se simțea o disperare adâncă, adâncă, adâncă de câte ori spunea Am nevoie de un instalator acum.

Îmi tremurau picioarele când am ajuns la adresă, primul meu job, începutul meu de carieră, Gaiță Fer Gros la datorie. Îmi deschide ușa și inima-mi stă în loc, vocea era nimic pe lângă cum arăta.

Niște picioare interminabile se terminau în două buci rotunde ca pâinea de la Mopan, o talie de viespe și niște sâni obraznici ca doi pepeni de Dăbuleni, cam de 2 kili fiecare așa, niște buze de vroiai să fii apă, să te soarbă picătură cu picătură, niște ochi ca iezerele cristaline ale Retezatului, un păr ca grâul copt de la Țarna Mare.

Bondarii se dădeau cu capul în capacul cutiei de ness iar fermoarul blugilor începuse să mă supere extrem. Acum știam că a meritat, a meritat să trăiesc degeaba până atunci doar ca să instalez așa ceva. Zeii îmi zâmbeau și mie în sfârșit.

– Haide repede, repede.

La cum arăți chiar că repede, repede mă gândeam eu fierbând pe dinăuntru. Mă iau după mișcarea legănată a feselor și ajungem în baie, unde divina făptură își îndreaptă poruncitor degetul spre budă. Mă uit și zvâcnesc brusc, dintr-o săritură, după un prosop – o dihanie dădea să iasă din wc. Să fi fost dihor? Nu, nu era dihor că n-avea păr… șarpe, șarpe trebuie să fie…

– Ptiu, drace! Ce-i acolo? – zic și-mi fac repede două cruci.

– Hai, dom’le, îți bați joc de mine? Hai, la treabă, că nu te plătesc să stai să te uiți.

Mă apropii de creatură, așteptând în fiecare moment ca din spate blondina să se împiedice și să cadă peste mine, cum văzusem eu că se întâmplă și fiind în același timp foarte atent să nu sară șerpălăul pe mine. Când ajung mai aproape să-mi iasă ochii din cap nu alta.

Nu, încă nu-mi venea să cred. Nu era nici dihor, nu era nici șarpe era chiar, chiar, chiar un… cel mai mare pe care-l văzusem vreodată, nici nu puteai închide capacul de el. Stătea perfect vertical ca un copac plantat în budă, ca o sculptură de abanos neînduplecată, ca un semn al unei bătălii supranaturale.

Din instinct m-am uitat spre tipă, nu nu putea să fi ieșit așa ceva din ea, vrăjitorie, frate, numai o vrăjitoare ar fi putut să facă așa ceva. O văd că se întoarce un pic rușinată și iese din baie. Pleacă și mă lasă singur cu el.

Ce să fac? Să dau bir cu fugiții și să renunț așa de ușor la carieră? Să las bunăciunea aia pe mâinile unui alt instalator? Nu, nu, am să lupt pentru șansa mea, am să mă lupt cu gigantul maroniu și-am să-l birui.

Dădeam la ciocan deja de zece minute, ziceai că scot granit din mină… cu ciocănelul ăla nici nu reușeam să-l ciobesc, pe cât era de mare pe-atât era de tare, nici dacă se uita Superman laser la el nu cred că-l despica.

– Mai durează?

– Mai durează, are magie puternică pe el, dracu să-l ia.

Trecuse o oră de asalt și ăsta era de nemișcat. Pusesem dușul pe el la jet concentrat și-i dădeam niște bucăți de se auzeau din stradă. Abia ce-l zgâriasem pe muchii… ore în șir, ore în șir de lupă ca-n cariera de piatră, da nu mă lăsam. Când deja îmi pierise orice speranță, brațele mi se mișcau mecanic și era doar o chestiune de timp până urma să leșin de la efort, cu un pârâit grozav, imensul se crăpă în trei și apoi se făcu cioburi.

Biruisem. Blondina veni într-un suflet, schimbată în ceva destul de sumar cât să-i admir aproape jumătate din sâni și zâmbindu-mi îmi întinse mâna cu ceva parale.

Am scuturat nervos din cap și i-am zis omenește:

– Nici să n-aud, crezi că mai am chef de din astea după ce am stat cinci ore să dovedesc monstrul din budă? Și instalatorii îs oameni, cucoană!

Și dus am fost. Lasă că e și mâine o zi, poate o să meargă mai bine…

Gaiță Traian

Multe se spun despre legendarul domn Gaiță… că la naștere ar fi recitat trei strofe din Baudelaire și ar fi protestat vehement împotriva alimentației lipsite de diversitate, că la cinci ani ar fi făcut prima declarație de dragoste și că la aproape nouă i s-ar fi propus să joace pentru Real Madrid, echipa mică.