Eram pe la mijlocul anul întâi de facultate și tropăiau hormonii în mine ca o turmă de bondari într-o cutie de ness. Nu se uita nici naiba la mine, singurul din grupă fără bani gârlă de la tăticu, nici nu eram vreo combinație de Pitt cu Clooney, nici printre primii la învățătură, ce mai – n-aveam nimic să mă ridice în ochii fetelor.

Ba mint, se uita una la mine destul de insistent așa, dar când se foia tipa în bancă se mișca toată clădirea universității și cum eu eram slab ca un pai, nu-mi puteam imagina c-ar fi putut să mă folosească balerina decât poate pe post de scobitoare…

Și cum ne uitam noi în camera de cămin, cinci flăcăi de nădejde, mai în fiecare seară la filme de festival franțuzești găsesc dintr-o dată rezolvarea la toate probleme mele.

– Băăăăăă, mă fac instalator! – urlu din senin, acoperind gemetele culturale ce veneau din boxele prăfuite ale unicului calculator din cameră.

– Ce-ți veni mă, nebunule?

– Taci băi, trompalăule, că-s genial să-ți moară șosetele dacă nu…

Nici n-am putut dormi ca lumea în noaptea aia așa eram de fericit, găsisem rețeta sigură și mă miram că nu mi-a venit în cap mai devreme, la urma urmei serveam filme din alea de câteva luni bune. Aveau instalatorii un succes la femei nemaipomenit, cum îi vedeau cu trusa cu scule cum săreau pe ei… și niște bunăciuni numa una și una… și la urmă îi și plăteau. Continue reading