Mă uitam ieri la acest şoricel, în timp ce ațâțam grătarul. Şi mi-au venit câteva gânduri legate de viaţă, moarte, locşorul animăluţelor vii, calde, într-un Univers veşnic tăcut şi rece.
În primul rând, moartea nu există. Este doar un termen prin care definim absenţa vieţii. La fel cum frigul şi întunericul nu există.
Dar acest şoricel nu a fost conştient vreodată de propria existenţă. S-a mişcat, a respirat, a mâncat, a scormonit pământul şi a ros sacii de rafie. Toate, absolut toate, acţiuni declanşate de reflex, nu de gândire.
Şoricelul nu a existat vreodată pentru el sau pentru altcineva, drept urmare nu a fost înzestrat cu viaţă. Moartea este absenţa vieţii. Dacă pentru acest şoricel, propria viaţă nu a existat, putem spune că a murit? Sau în cazul lui, moartea a fost starea normală dintotdeauna?
În cazul oamenilor, problema este mai simplă. Noi conştientizăm propria existenţă, deci pentru fiecare dintre noi, propria viaţă există. Niciodată nu vom conştientiza absenţa propriei vieţi. În concluzie, fiecare individ trăieşte pentru el şi moare pentru ceilalţi (cei care îl cunosc).
Întrebarea finală: Dacă un om moare fără martori, putem afirma că într-adevăr a murit? Am stabilit deja că moartea nu poate fi conştientizată de individul vizat, ci de cunoscuţii săi (încă în viaţă). Atunci când absenţa vieţii nu este conştientizată nici de el şi nici de altcineva…ce ne facem?
Concluzionăm că trebuie acceptată în continuare prezenţa vieţii. La fel cum şoricelul a fost dintotdeauna mort, omul care moare singur va fi veşnic viu.
Este la fel ca în cazul unui portofel. Nu putem spune că s-a pierdut, atât timp cât nimeni nu i-a constatat dispariţia.
În fine, mă uitam ieri la acest şoricel, în timp ce ațâțam grătarul. Cel mai fraged grătar din lume. Secretul?
Bebeluş de iepure:
)))))))))
Si uite cum ajungem la Vacariu.
In primul rand, existenta este definita prin interactiune. Tot ceea ce interactioneaza exista. Existentele se manifesta in cadre specifice, pe care Vacariu le numeste lumi epistemologic diferite.
Stim de lumi macro, micro, spatio-temporale, deterministe, atemporale etc.
Tot ceea ce exista, interactioneaza. Ceea ce nu interactioneaza, nu exista. Din acest punct de vedere, da, putem spune ca moartea nu exista.
Dar nici viata nu exista. Pentru ca viata, indiferent despre ce viata vorbim, ca este viata celulara, sau a unui soricel sau a unui om, este o entitate si in acelasi timp o lume in sine, o LED in limbajul lui V. care nu interactioneaza cu nimic. Viata unui soricel nu exista pentru noi. Nu exista pentru nimic, pentru ca nu interactioneaza cu nimic. Ea este.
Prin urmare putem spune ca viata soricelului nu exista, ci ESTE.
Nu viata interactioneaza cu lumea din jur, ci organismul soarecului, care se afla intro lume epistemologic diferita de viata. Mintea, constiinta soarecului (da, putem afirma ca soarecul are o constiinta, la fel cum orice celula vie are o minte) este in fapt viata lui. Viata, mintea constienta de sine sau nu, este knowledge. Chiar daca soarecul nu este constient de sine, cel putin nu in sensul in care suntem noi oamenii, viata/constiinta lui este definita printro minte implicita si una explicita. Cea implicita corespunde knowledge-ului definit in DNA, cea explicita este knowledge-ul acumulat in timpul vietii.
Vacariu ne arata ca viata este o lume in sine, in timp ce organismul este o entitate care apartine unei lumi epistemologic diferite, care se defineste prin interactiune.
Organismul nostru apartine unei lumi spatio-temporale, deterministe, in timp ce viata, knowledge-ul, mintea noastra este o lume aspatiala, nedeterminista, dar temporala.
Nu exista o legatura determinista intre viata si organism, ci o corespondenta, care este nedeterminista.
Iti recomand cu caldura cartea lui Vacariu, pentru ca ofera un cadru de gandire cu ajutorul caruia poti raspunde la toate intrebarile existentiale ale omului.