– Să moară toți castraveții unchiului dacă nu scriu o capodoperă! – am declarat eu hotărât în mijlocul unei discuții, la un pahar de cocktail, în urbea brașoveană.
Percepția generală pe care o lasă scriitorii români contemporani, inclusiv tinerele speranțe răsfățate de sistemul laudei în cerc, este că singurul lor scop este să arate cât de profundă, complexă, lipsită de prejudecăți și tabu-uri le este gândirea.
Nu se uită prea mult la cât de bine stăpânesc cuvintele, la poveste, la subiect, astea-s pe planul doi – dacă ies bine, dacă nu, nu-i bai, dar asta, cu cât de deosebiți și profunzi sunt, e obligatorie.
De asta când a auzit cuvântul respectiv – capodoperă – Dorin a dat dezaprobator din cap, văzând și la mine meteahna de care vorbesc. Eu însă folosisem termenul cum folosește online-ul cuvântul geniu, adică aiurea.
Nu, nu din aia care schimbă lumea, ci o carte foarte bună pe nișa ei, cu succes de critică și de casă.
Carte care schimbă lumea?
Da, au fost o grămadă, pe vremea când cititul era o ocupație nobilă, îndeletnicire a castei conducătoare. Atunci ideile unei cărți, fie ea de filosofie, istorie, strategie sau beletristică, puteau schimba radical guvernări, politică diplomatică și așa mai departe, prin simplul fapt că influențau factorii de decizie, puțini dar puternici.
Oricum nu mai sunt cărți care schimbă lumea, e prea multă lume de schimbat.
Da, lucrurile stau foarte diferit acum. Nu numai pentru că cititul e pentru toată lumea ci și pentru că materialul de studiu pentru orice domeniu este deja imens. Așa că nu numai că o carte de succes nu pică doar pe masa oamenilor care țin omenirea de frâu dar și dacă o face, nu are chestii colosal de originale și nemaipomenite de zis, cât să dea peste cap lecturile anterioare.
La ceva timp după, discuția asta mi s-a părut prea facilă și oarecum falsă în concluzie, așa că mi-am lărgit un pic unghiul de analiză:
1. Domeniile noi. Să luăm revoluția IT, internetul ce a deschis niște posibilități în comunicare la fel de incredibile, pentru omul de-acu juma de secol, ca teleportarea. Cărțile de început despre rețele, bibliile limbajelor de programare inițiale, toată literatura de specialitate care a permis crearea generațiilor de programatori ce au venit după pioneri, nu au schimbat lumea?
2. Jules Verne, că e cel mai facil exemplu. Cine știe câți inventatori, nu neapărat conștient, au luat cu ei ceva din cărțile unui autor comercial și fără pretenții de Nobel? Simplul fapt că într-o carte universal citită apare un concept nou, util omenirii, îl aduce mai aproape de realitate, îl face să-și găsească un loc în mintea celor care citesc. De-acolo, dintre cititori, se ridică uneori inventatorul. Nu-s numai previziuni de minte vizionară, sunt în același timp și semințe.
3. 50 shades, Potter. Ce naiba legătură au cărțile astea, una pentru gospodine retarde și cealaltă pentru puști, cu schimbatul lumii?
Până acum ne-am tot legat de schimbatul lumii ca fenomen tehnic sau politic, să fie ăsta singurul sens în care lumea se schimbă?
Pentru câteva sute de milioane de femei bondage-ul nu mai e o perversiune șocantă și a primit o infuzie de romantism. Lumea magică a lui Harry Potter a creat o comunitate imensă de puști, o pânză de fani cu interes comun, care au petrecut mare parte din adolescență discutând între ei și construind legături pe viață.
Cărți de consum cu atâta priză la public încât schimbă percepții și strâng comunități mondiale. Dacă o fluturească bătaie din aripi se poate transforma în uragan, putem spune că lucrurile astea nu modifică deloc mersul lucrurilor?
Mai degrabă am putea formula că orice influențează și pasionează o masă critică de indivizi are potențialul să schimbe lumea și nu e obligatoriu să ne dăm seama cum și dacă o face.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
“Da, au fost o grămadă, pe vremea când cititul era o ocupație nobilă, îndeletnicire a castei conducătoare. Atunci ideile unei cărți, fie ea de filosofie, istorie, strategie sau beletristică, puteau schimba radical guvernări, politică diplomatică și așa mai departe, prin simplul fapt că influențau factorii de decizie, puțini dar puternici. ” – In “putin” sta cheia si in lipsa de concurenta 🙂
Altfel, parerea mea despre “capodopere” are vreo 5 ani vechime si nu e prea grozav scrisa, dar nu s-a schimbat prea mult: http://www.krossfire.ro/tag/capodoperomania/
Da, aceeași părere o am și eu despre școala elitismului profund românesc, văzută mai ales în cinematografie, unde lipsa de resurse și profesioniști pentru o filmare de clasă este deghizată într-un stil de filmare deosebit de introspectiv și direct în sufletul metaforelor (care absoarbe li lipsa de consistență a scenariilor cu cadre de 10 minute unde nu se întâmplă nimic).
Pe sistemul – noi nu vrem să filmăm fain, că nu e artistic, bineînțeles că putem, dar e sub valoarea noastră. Și cam asta e atitudinea în general, regizori/scriitori care-și ascund lipsa de temelie sau consistență prin exagerări profund artistice.
Exemplu de carte care poate schimba lumea: lumi epistemologic diferite, de Gabriel Vacariu.
🙂
🙂
Verne cred ca este un caz mai aparte, dar deja intra in teoria conspiratiilor 🙂
do tell! 🙂
ce anume ?
Pai cum adica e caz aparte? Alienu’, calatoru’ in timp, pui de dac universal, care-i cazul special?
pai…legende..cineva i-a zis, a avut acces la anumite cunostinte..etc. 🙂
adevarul este ca a nimerit destul de multe lucruri…dubios de multe
^Attilla: Multi futurologi si autori de fictiune speculativa dinaintea “exploziei de informatie” puteau fi cu usurinta considerati oameni de stiinta (asta si pentru ca stiinta era ceva mai usor de studiat intr-o viata de om). Acum, cand informatia e la un click distanta, putem prea des intrebari precum “Ce?” si “De ce?” si mai rar “Ce-ar fi daca…?”.
Verne, pe langa educatia religioasa, a fost profund pasionat de geografie si navigatie, dar a fost si scolit in filosofie (o disciplina ale carei rezultate nu se vad imediat, dar care te invata sa cauti dincolo de informatia disponibila). S-a remarcat destul de devreme prin gandirea speculativa si prin rigoare. Sa stii sa creezi lumi si sa le dai o coerenta si o rigoare stiintifica => mai mult decat suficient pentru un “parinte al S.F-ului”.
Krossfire,
“Sa stii sa creezi lumi si sa le dai o coerenta si o rigoare stiintifica => mai mult decat suficient pentru un “parinte al S.F-ului”
Excact, si ceva imi spune ca tu ai putea fi parintele unei noi generatii de literatura SF. Nu stiu de ce, dar am asa un sentiment ca tu ai putea imagina si construi o astfel de lume, pornind de la teoria lui Vacariu.
Teoria lui V. este extrem de abstracta, cu ceva probleme inca nerezolvate, cum bine ai observat si tu. Ma refer la acel Hypernothing, din care apar si in care dispar lumile epistemologic diferite.
Teoria are nevoie de o viata proprie, de o poveste coerenta, ca sa poata fi inteleasa de majoritatea oamenilor din ziua de astazi, care sunt prinsi in corsetul unui alt cadru de gandire mostenit de la generatiile trecute.
Saltul intro noua lume, presupune ruperea mintii umane de cadrele de gandire mostenite ajunse la plafonare. Vacariu asta a facut, asta propune cu teoria sa.
Problema cu acest Hypernothing insa este ca nu poate fi observat si descris prin metode stiintifice, pentru ca in momentul in care este descris si definit, nu mai este Hypernothing, ci devine o entitate sau o alta lume epistemologica. Avem asadar o problema similara cu sacrul si profanul in gandirea religioasa. Cum sa definesti ceva ce nu poate fi sau exista, ceva care daca ar fi/exista, nu ar mai putea fi ceea ce este?
Hypernothing nu poarte fi asadar o entitate sau o lume, personala sau impersonala, pentru ca ar fi o contradictie in sine. Hypernothing nu poate fi Dumnezeu, cel putin nu cel crestin sau musulman. Dar nici cel buddist sau hinduist.
Partea interesanta si neasteptata a teoriei lui Vacariu este ca va revolutiona si credinta religioasa. Tocmai din pricina acestui “misterios” Hypernothing, care nu poate fi definit prin intermediul postulatelor si principiilor teoriei sale, dar din care totusi apar si dispar spontan entitatile si lumile epistemologic diferite. De ce o va revolutiona? Pentru ca depaseste nevoia unui Dumnezeu de tip superentitate sau hiperpersoana creatoare a lumilor, dar nu elimina nevoia unui cadru de gandire spiritual (religios/mistic) pentru a ne putea apropia de sau a intelege ce “este” Hypernothingul.
Si iata cum un nou cadru de gandire stiintific poate duce automat si la un nou cadru de gandire spiritual/religios. Vechea lume a inorogului, de care apartine Universul stiintific actual, care le contine pe toate cunoscute si necunoscute, dar si existenta unui Dumnezeu atotputernic, creator al acestei lumi, va disparea.
kross, nu e vorba numai de “ce-ar fi daca”. sa zicem ca pornesti cu acest “ce-ar fi” si iti imaginezi ceva de genul “Funadatia”… sau “Dune” sau “Cameleon” 🙂 si sa zicem ca la un moment dat se intampla chiar asa. sansele ca asemenea intamplari sa se petreaca intr-o perioada rezonabila de timp sunt destul de mici, daca le nimeresti vei tratat ca un”vizionar”…daca nu, esti doar un scriitor de SF.
La Verne tocmai asta e frumusettea: a nimerit multe cu un salt in timp de sase decenii maxim.
Hary: Da, dar tocmai statutul “esoteric” al Hypernothing-ului face teoria extinsa mai greu de acceptat. E cam ca teoriile fizice cuantice (o parte dintre ele) care functioneaza: multi n-au idee de ce se intampla asta, dar le tolereaza pentru ca pun totul in context. Lumile Epistemologic Diferite au nevoie de Hipernimic, iar el functioneaza in raport cu ele si cu aplicabilitatea teoriei la alte domenii stiintifice. Am senzatia ca, daca teoria capata o acceptabilitate mai mare, Hypernothing-ul s-ar putea dovedi a avea un statut mai important. In plus, majoritatea teoriilor actuale pleaca de la ideea ca nu exista “nimic”.
P.S: Nu stiu pe baza a ce o sa revolutionez eu scriitura S.F., dar la un moment dat o sa incerc :))
Attilla: Da, dar gandeste-te ca era in mijlocul unei revolutii industriale si in mijlocul mai multor revolutii sociale. Practic, am prins si noi un fenomen similar in epoca online si am avut destui “profeti”. Intr-adevar, sa te prinzi in 2001 ca platformele CMS de tip Web 2.0 vor fi viitorul peste 4-5 ani nu e chiar atat de important comparativ cu anticiparea unui zbor lunar, dar in ambele cazuri e nevoie de calcule si previziuni serioase 🙂 (sau de mult noroc).