Astăzi a fost placiditate pe cerul Moldovei. O înecăciune persistentă de amar plumbuit; de parcă gospodarul văzduhurilor şi-a întins la zvântat cenuşa îmbibată de ploaie.
Câţiva stropi mărunţi, adieri timide, de provenienţă tăinuită: atât de anemice încât nu ştiai dac-au slobozit din cenuşa cerului ori dintre aripile unui cocoş.

Sunt deja două zile de când caut echilibrul spiritului între dealurile Moldovei. E linişte. Răcoare şi simţământ împământenit de “hai în culcuş”. Plăcintele, vinul şi paturile unse cu dragoste de tihnă îţi giugiulesc mintea şi-ţi înfrăgezesc trupul din călcâi în creştet, via noadă.

Aici, la porţile Edenului, au trecut două zile. În teluricul mânjit s-au rulat probabil câteva generaţii, religii, epoci. Tocmai am primit acestă poză din partea unui muritor damnat.

Evoluţia a modelat armonios tărâmurile Berceniului, lumea în care am crescut, m-am ofilit şi m-am ridicat spre absolut. Mândrii bercenari au descoperit între timp roata şi mineritul. Se văd ţărmurile unui nou început; epoca cuprului şi a fontei se apropie de apus.

Creşteţi, pământenii mei de-odinioară! Creşteţi falnici şi netemători! Cu privirea veşnic în sus, căci aici se deschid mugurii adevărului.

Astăzi, de exemplu, am descoperit răspunsul unei întrebări ce m-a măcinat întreaga viaţă telurică: “Prin ce metodă îl deosebeşti pe Crin de Crina?” La porţile Edenului, răspunsul mi s-a arătat:

Vă aştept şi mâine pe acest portal al binefacerii spirituale. Veţi afla noi adevăruri: Tainele celui mai fraged grătar şi Însemnătatea morţii – abordare exhaustivă într-o singură imagine.