Staţiunea Venus, septembrie 2016: Hoteluri cu forme şi dimensiuni comuniste, restaurante cu miros de cantină studenţească, în care se încing hore şi sârbe – toate lipite de buzele unui drum cocoşat. Am crezut că am intrat într-o capsulă a timpului, îndosariat lângă fotografiile îngălbenite şi filmele trase pe litoral în Epoca de Aur.
Singura diferenţă: aglomeraţia, senzaţia de asfixiere subită. Cele două trotuare au fost transformate (oficial sau nu) în parcări pentru hidoasele hoteluri, injust împopoţonate cu trei, patru sau cinci stele. Drept urmare, pietonii se deplasează laolaltă cu şoferii, vizitii, acordeoniştii, porumbarii şi clătitarii.
O ciorbă de oameni şi animale, mai aromată decât aburii îmbârligaţi cu silă între autoserviri.
Iar în angoasa sufocării – unde te-ai aştepta ca instinctul supravieţuirii să primeze – turiştii se clatină amorezaţi, cu privirile spălate de Lună. Ei se plimbă! Adică fac un pas pe minut, înlănţuiţi de mâini, hotărâţi ca nimeni şi nimic să nu-i poată ocoli. Oare ce admiră, ce cinstesc cu atâta abnegaţie? Sfântul porumb copt? Clădirile lăbărţate şi vopsite în culori de carnaval? Staţia de autobuz, nespălată din anii ’70?
Am aşteptat jumătate de oră într-un restaurant, fără să atragem atenţia personalului. Ne-am ridicat şi l-am încercat pe următorul. Chelnerul a venit instant – eram singurii clienţi. Berile de zece lei existau doar în meniu, după ceva negocieri mi-au adus una la unşpe (aflai de existenţa ei doar prin viu grai).
Vorbim despre beri banale, poşirci leşietice care costă 5-6 lei prin restaurantele Bucureştiului. Asta este…staţiune; poate nu m-ar fi suprins preţul, dacă oamenii aveau şi pahare. Orice fel de pahare.
Pe drumul cocoşat, ciorba de oameni şi animale a dat în clocot. Se apropie ora mesei. O maşina a parcat pe caldarâm şi au avenusat patru vlăjgani cu câte patru stomacuri per cap furajer. Au trântit în drum un grătar şi două lăzi de bere, au întins tacticos micii şi cefele de porc.
Dă-le dreacu de restaurante cu hoţii lor cu tot! Aşa se face treaba, să pocnească berile şi să sfârâie micii în mijlocul drumului.
Respect – Aceştia sunt supravieţuitorii!
