Am văzut seara trecută cel mai slab meci al naţionalei de fotbal din ultimii patru ani. N-am mai arătat aşa buimăciţi de pe vremea când ne făceau olandezii măgăruşi: 8-1 la general, în preliminariile ultimului mondial.

Muntenegru, o echipă mulţumită cu mediocritatea, ne-a dominat în prima repriză, fără să-şi propună. La finalul partidei, posesia a fost aproape egală, noi am avut trei şuturi pe poartă, iar ei două. Probabil cel mai anost joc din prima etapă a preliminariilor.

Nu sunt de acord cu îndemnul ăsta la calm şi armonie generalizată, extrapolată în panteism: “Hai să avem răbdare, sunt doar fotbalişti, doar antrenori, doar oameni. Cu toţii suntem oameni, supuşi greşelii. Hai să fim înţelepţi şi răbdători.”
Ne pansăm cu nonsensuri şi clișee, ne imaginăm un consiliu al călugărilor budişti şi ne înnobilăm prosteşte.

Am jucat execrabil, iar Daum nu a demonstrat vreuna dintre intenţiile expuse oral.

Cel mai bine plătit selecţioner din istoria României a fost lipsit de tactică şi de tact – Nu poţi să te lauzi zilnic, timp de două săptămâni, că vei revoluţiona fotbalul românesc şi vom pica toţi în cur de uluire când vom vedea aşa echipă pasatoare şi ofensivă.
Iar în timpul meciului, să te contrazici la fiecare capitol.

Nu mă aşteptam să atacăm eficient, să fim creativi ori să etalăm un stil estetic. Am sperat totuşi la o mai bună pregătire a fazelor fixe. La experienţa lui Daum, poate ne învaţă şi pe noi să batem un corner, să ne poziţionăm la o lovitură liberă.
Scorul la cornere a fost 10 – 0 pentru noi. Asta pentru că muntenegrenii ne-au citit repede incompetenţa şi nu s-au jenat să bubuie mingile peste stadion. Zece cornere, zero rezultate.

Ce a căutat Bicfalvi, acest molcom ciobănaş, în poziţia de aripă dreapta, sunt convins că nu a înţeles nimeni. Probabil nici Daum. La fel de bine puteam să jucăm cu Moţi atacant şi Adi Popa în poartă.
Bicfalvi nu are viteză, nu are tehnică şi nu ştie să centreze. Pune-l să joace extremă dreapta, să urce lent, lent, rar. Da, o să surprindem pe toată lumea.

“Cu toţii ne pricepem la politică şi la fotbal”
În cazul ăsta, da. Cu toţii – indiferent că eram comentatori autorizaţi sau amatori – am zis că trebuia să-l jucăm pe Adi Popa în locul neașteptatului Eric B.

Cu un sfert de oră înainte de final, a încercat şi Daum revoluţionara idee de a pune un mijlocaş dreapta să joace la mijloc…pe partea dreaptă. Genial!
Jocul s-a schimbat, am început să dominăm şi am marcat prin Adi Popa.

La conferinţa de presă, d-l selecţioner s-a arătat mulţumit de joc – poate în prima repriză să nu fi mers totul perfect, în rest am fost brici. I-a plăcut şi Eric, băiat muncitor şi disciplinat, iar Săpunaru a meşterit mijlocul ca nimeni altul. Ne-a luminat şi în privinţa nefolosirii lui Adi Popa în primele 75 de minute: Am vrut să-i surprindem pe final. Până atunci, am făcut pe proştii.

A fost doar primul meci, dar nu văd cum şi de ce am progresa. Aducerea lui Daum a fost o extravaganţă, un risc foarte scump (anul şi milionul). La fel cum au riscat şi grecii cu Ranieri şi au fost umiliţi de Insulele Feroe. De naţionala lor s-a ales praful, iar Ranieri şi-a văzut de treabă, câştigând Premier League cu minionii de la Leicester – Cea mai bună dovadă că un antrenor genial poate fi un selecţioner falimentar.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş