“Campionatul intern e un rahat! E execrabil! E o tristeţe pentru campionatul intern că Alibec a fost cel mai bun. Eu mă iau după acest campionat?! Dacă mă iau după el, Alibec poate fi bun pentru o Balcaniadă. Aşa da. Dar nu pentru un Campionat European.
(…)
faptul că Iordănescu a folosit un jucător sau altul n-ar trebui să ne influenţeze judecata asupra fotbalului nostru. Altfel, greşim şi vom lua măsuri superficiale, ca de obicei. Şi mai schimbăm un antrenor, un preşedinte şi aşa mai departe, dar nu vom progresa niciodată.”
(Ladislau Boloni)
Zice bine fostul selecţioner, dar, din prea multă politeţe, nu duce la capăt analiza. Într-adevăr, nu vom progresa. Până la fundul prăpastiei mai avem, şi cădem în gol de două decenii. Principalii vinovaţi pentru dezastrul din fotbal nu sunt jucătorii, selecţionerii sau securiştii de la FRF. Vinovaţii suntem noi. Pentru că suntem săraci şi nu ştim să ne facem bogaţi.
Fotbalul românesc a supravieţuit până prin 96-98 din inerţia sistemului comunist. Marii jucători ai anilor ’90 au fost crescuţi în comunism, într-o etapă irepetabilă a fotbalului romantic. Nu s-a întâmplat doar la noi, pentru că am fi nişte deosebiţi înzestraţi cu mingicărisme.
În toate statele comuniste, fotbalul romantic a performat. Ne tot amintim îndrăgostiţi de eroicul 1994, anul în care echipa naţională a uimit planeta, iar Hagi a fost un zeu. Ne-a eliminat Suedia în sferturi.
Tot la Campionatul Mondial din 1994, Bulgaria a jucat semifinală. Stoicikov a fost hiper-zeu?
Nu doar noi şi bulgarii am avut un an prielnic; gândiţi-vă la Iugoslavia şi Cehoslovacia, la deceniile în care au fost în topul fotbalului mondial.
Comunismul s-a dovedit o idee proastă, fotbalul a crescut odată cu galopul economic european, a devenit un dragon intangibil pentru plebea desculţă. N-ai ce căuta în peştera dragonului fără paloş gros şi platoșă aurită.
Am încercat să trişăm vreo 10 ani cu patroni impostori şi făcături de armuri. Vecinii bulgari experimentează acum la nivelul echipelor de club strategia apostolilor Gigi, Borcea, Copos, Iancu.
La noi nu a ţinut cârpeala, imitaţiile s-au făcut zdrenţe încă din gura peşterii.
Şi acum, la 26 de ani de la dispariţia ultimului fotbaliator carpatin amator, a venit momentul să recunoaştem: Nu mai avem nimic.
Nu mai avem amatorism, nu mai avem romantism, nu mai avem patroni infractori, iar legendarul talent nativ nu l-am avut niciodată.
În lipsa unei înzestrări vecine cu geniul (cum au brazilienii şi argentinienii), performanţa echipei naţionale este ombilical dependentă de cluburile interne. Pentru că acolo sunt crescuţi jucătorii, nu mai pot fi lăsaţi în grija marii familii comuniste.
Iar cluburile interne, în absenţa unor patroni infractori care spală bani, au nevoie de noi.
Cluburile au nevoie de banii noştri. Cât timp România face echilibristică pe pârleazul sărăciei, nu putem avea fotbal profesionist.
Nu mai aruncaţi ocări deşarte spre echipa naţională. România a fost prima eliminată de la Euro 2016 pentru că tu, voi, eu, noi suntem nişte săraci!
PS: Înfrângerea cu Albania a fost o întâmplare. La fel cum au fost victoriile cu Spania şi Germania din 2006 şi 2004.
“În lipsa unei înzestrări vecine cu geniul (cum au brazilienii şi argentinienii), performanţa echipei naţionale este ombilical dependentă de cluburile interne.”
Brazilienii, Argentinenii, nu sunt cu nimic mai talentati decat Romanii sau Albanezii. Avem tot atatea genii fotbalistice per mp ca ei. Diferenta o face scoala de fotbal si sistemul in care sunt crescute talentele. In Romania, geniile fotbalistice renunta la fotbal la varsta de 12 ani, pentru ca sunt “fumati” si “arsi” de sistem. Ei nu mai apuca sa devina fotbalisti cu acte in regula, din pricina conditiilor neprielnice pentru performanta, al mecanismului corupt in care se desfasoara competiile, al lipsei de profesionalism din cadrul cluburilor, antrenorilor, etc…
Da, o problema mare este saracia, dar nu asta e motivul principal pentru lipsa de performanta la noi. Exista multe tari sarace care produc jucatori de fotbal valorosi si au echipe nationale puternice si competitive.
Lipsa de viziune si strategie la FRF si la cluburile de fotbal, care nu au construit nimic, dimpotriva au exploatat si distrus tot fara sa puna nimic in loc, este principala problema in fotbalul romanesc.
Acesta este motivul pentru care nimeni (in afara de interlopi) nu baga bani in fotbalul din Romania. Exista oameni bogati si pasionati in Romania care ar investi in fotbalul romanesc, insa intr-un cadru defect si corupt, nu vor exista niciodata investitori onesti si cinstiti care doresc sa construiasca ceva.
Investitorii oneşti nu investesc pentru că nu îşi vor scoate banii vreodată. La un club mediu din prima divizie, doar salariile jucătorilor sunt aprox. 1 mil. euro anual. Nu ai cum să-i plăteşti, dacă la meci îţi vin 5000 de suporteri şi biletul costă 10 lei.
Din drepturi de televizare vin bani puţini, pentru că în România nu există putere de cumpărare şi reclamele sunt ieftine.
Iar fan shop-urile la noi sunt inutile. Nu mai cumpără nimeni tricourile echipei, mingi, suveniruri.
În Argentina şi Brazilia infrastructura şi cultura fotbalistică există datorită talentului nativ (nimeni nu mă va convinge vreodată că “avem tot atatea genii fotbalistice per mp ca ei”) şi datorită fanatismului. Deşi au fost ţări sărace, partidele importante s-au jucat cu peste 50 de mii de suporteri în tribune. Echipele de tradiţie au milioane de fani. Dar fani în adevăratul sens, nu o dată la 4 ani ca ai noştri. Când la Boca Jr.- River Plate îţi vin în fiecare an 50 de mii pe La Bombonera şi 60 de mii pe Monumental, indiferent de forma şi performanţele echipelor, normal că ai şcoală de fotbal.
În America de Sud asta este explicaţia: talent nativ şi loialitate dusă până la fanatism.
În Europa, nu există ţări sărace cu fotbal puternic. Niciuna!
În Ucraina şi Rusia există cluburi puternice, datorită banilor vărsaţi de oligarhi. Dar nici ei nu mai scot jucători de valoare autohtoni. Dovadă şi Euro 2016 – Ucraina şi Rusia s-au prezentat la fel ca noi.
Cel mai bine se văd diferenţele la Serbia şi Croaţia. Au pornit din acelaşi punct în ’90. Naţionala cu o economie sănătoasă are acum cea mai bună generaţie din istorie, cu jucători la Real Madrid şi Barcelona.
De fotbalul sârb s-a ales praful încet şi sigur.
“În Europa, nu există ţări sărace cu fotbal puternic. Niciuna!”
Gresit. Serbia este o tara saraca cu fotbal puternic. Au avut o generatie mai slaba comparativ cu Croatia, insa tocmai ce au castigat campionatul mondial de fotbal U20 (2015), in finala impotriva Braziliei. Si in Serbia exista coruptie si mafie, insa cand vine vorba despre interese nationale, despre strategii nationale, toti se mobilizeaza si trag de acelasi capat al funiei. Din cauza saraciei Serbia nu mai are cluburi puternice, insa atata timp cat scolile de fotbal functioneaza si jucatorii tineri pot evolua la marile cluburi europene, nationala Serbiei va face performanta cu aceasta generatie noua.
Si btw, Croatia a avut si produs dintotdeauna mari fotbalisti de talie mondiala. Generatia actuala nu este un produs al bunastarii economice din aceasta tara, ci rezultatul unei strategii nationale bine puse in practica. Campionatul croat este slab, cluburile sunt sarace comparativ cu media europeana. Scoala de fotbal face diferenta in Croatia. Acelasi model il au si sarbii, care revin spectaculos dupa o perioada mai slaba.
Dani
“Investitorii oneşti nu investesc pentru că nu îşi vor scoate banii vreodată.”
Asta se intampla doar intro tara in care nu exista o strategie clara pentru sustinerea sportului. Un investitor onest in fotbal nu ar trebui sa urmareasca succesul propriu financiar. Investitorul in fotbal de care vorbesc eu, are deja o afacere profitabila si doreste sa sustina un club de fotbal local cu care se identifica. Aceste investitii ar trebui facute sub forma de sponzorizari complet deductibile, din punct de vedere fiscal. In Germania de exemplu, fotbalul la orice nivel este sustinut in principal prin sponzoring din mediul privat. Firme profitabile care investesc in orasul lor, sustinand fotbalul (si alte sporturi binenteles), primesc in schimb facilitati fiscale de la autoritatile locale si beneficiaza in schimb de publicitate si imagine.
Asta se poate pentru ca cluburile de fotbal din Germania sunt asociatii sportive non-profit. Banii investiti nu ajung la un patron de club care-i joaca ulterior la Casino in Monaco, ci sunt administrati corect de catre conducatorii asociatiei. Da, si Bayern München este o asociatie non-profit, care pana sa devina unul dintre cele mai bogate cluburi din lume, se finanta aproape exclusiv din sponzoring. Si in ziua de astazi, o importanta parte din bugetul lui Bayern pe un sezon vine de la sponzori mari si mici, din orice domeniu economic care in loc sa plateasca taxe locale, sustin echipa iubita. Desigur, Bayern are surse de finantare mult mai mari si mai diverse decat cluburile mici, dar acest lucru se datoreaza performantelor echipei si al profesionalismului celor care il conduc de mai multe decenii.
Modelul german de sustinere a fotbalului este un model functional doar intro tara in care federatia, administratiile locale si cluburile de fotbal urmaresc un tel comun si anume performanta pe termen lung. Acolo unde exista performanta in sport, toata lumea castiga.
In Romania din pacate, FRF, administratiile publice si cluburile de fotbal au fost sistematic folosite pentru a servi interesele mafiotilor care au pus stapinire pe sistem.
Nu saracia sta in drumul performantei, ci sistemul corupt de tip mafiot.
Nu exista bani in fotbal la noi nu pentru ca suntem saraci ca si tara, ci pentru ca federatia, cluburile si patronii n-au reusit sa faca din fotbal un produs atractiv, care sa vanda. In anii ’90 erau pline stadioanele, mai ales pe la inceput, intre timp a ajuns o performanta sa aduni 4-5000 de spectatori, chiar daca pui 10 lei biletul, iar publicul s-a indreptat spre alte forme de divertisment. Nefiind spectatori si public, nu se baga nici investitori, nici firme sa isi faca reclama, nici televiziuni sa plateasca drepturi de transmitere. Alta cauza e si lipsa de interes de a produce jucatori (sau macar de a face comert cu sud-americani cum faceau ucraninienii), academiile de juniori inexistente si lipsa de transferuri la sume decente, cluburile de la noi considera ca au dat un tun cand reusesc sa vanda pe cineva cu 1 milion de euro.