S-o ia naiba de relativitate că nu e relativă deloc.Îmi ziceam că n-am spațiu destul cât să-mi construiesc un colțișor al meu de muncă, cu un birou pe care stau toate sculele necesare, cu destul loc cât să-mi întind picioarele, să mă las pe spate când mi-e lene și așa mai departe.

După mai bine de două săptămâni de muncă pe teren cu Dani, s-a strâns ceva material și acum urmează perioada de editare, așezare, combinare într-o formă coerentă după care mai vin încă două sesiuni la fel de titanice de filmări. Printre altele înseamnă că în vreo două săptămâni cititorii reacții (și mă pot gândi la vreo doi curioși nevoie mare) vor ști în sfârșit cu ce se mănâncă acest DK.

Dar să nu divagăm de la subiectul zilei – relativitatea spațiului. Pentru realizarea DK-ului au fost necesare ceva upgradeuri și adăugiri echipamentului foto/video/it deja colosal pe care casa Popa îl are aglomerat prin toate colțurile disponibile.

Că tot veni vorba, iară mi-am luat o privire ucigătoare de la soție când îmi reconfiguram rucsacul foto de mare gabarit ( mda, ți-ai mai pus încă un aparat acolo.. acu cât face? CÂTTTTTT??? Uite… mașina mea…).

Iar am divagat, mă omoară relativitatea asta. Cât timp ne-am trezit dimineața și am filmat până seara nu se punea problema să-mi aranjez stația de lucru, să organizez noile achiziții și așa mai departe dar acum, că urmează exact partea unde mă cufund în lucru ca un pitic în mină, era obligatoriu să-mi creez laboratorul necesar.

Dacă înainte mă plângeam că n-am spațiu, vă dați seama cam în ce încurcătură eram acum când monitorul era dublu, tableta de editare era cât monitorul nou, aveam un hard extern de 8 kile și, cel puțin o perioadă, mai am nevoie și de desktopul mei vechi.

” Nu le ai așezate bine, dacă optimizezi totul la sânge sigur o să fie loc de toate” – mi-am zis încrezător și am pornit la treabă. Exercițiul ăsta de optimizare a durat mai bine de 14 ore (curățitul compului vechi fiind parte din proces, că tot mă plângeam că se încălzește și crapă după 2 minute de forjă – acu toarce liniștit la 50 de grade după ce am dat jos din el praful cu dalta – aspiratorul cu apă a devenit prioritate de achiziție, n-am văzut așa praf cosmic de la Alien încoace).

După ce am mutat/permutat sculele astea în toate pozițiile posibile am ajuns la un rezultat măreț. Stau înghesuit ca un melc în cochilie, cu un ecran cât un perete la 40 de cm de nas, cu încă un monitor pe care trebuie să-l suspend pe perete ca să-mi încapă tableta de editare pe birou, cu scaunul proptit de dulap de n-am loc nici să mă mișc darăminte să mă mai și întind sau dezmorțesc când mă uită Dumnezeu o oră în aceeași poziție.

Prizele, cablurile, ștecherele sunt pe undeva pe sub picioare și scaun, de trebuie să fiu contorsionist de tale mondială ca să cuplez sau scot ceva de la rețea iar dacă mai deschid și un raft zici că-s omu mașină, prins pe vecie în circuite și căblăraie.

Spațiu e relativ pe dracu, dacă nu e, nu e și n-ai ce-i face. Să vină Einstein să văd dacă se descurcă mai bine.