Unde dracu e, mă, meșterul Manole?

Dacă vrei să bagi banii într-un horror cu succes de casă în România pune de-un scenariu cu meșteri, instalatori, constructori, zidari, zugravi și orice alt personaj din breasla asta. Nu e român care să fi avut vreodată nevoie de unul și pe care să nu-l ia cu frisoane reci numai când se gândește la experiență.

O oră juma de film cu din ăștia i-ar da gata și pe cei care se uită la filmele de groază americane ca la patinaj artistic, vă spun. Nu există spaimă mai teribilă decât nevoia de-un voinic de meșter care să-ți repare ceva.

De la podeaua de balcon care trimite apa în sufragerie în loc s-o ducă spre margine, la tencuială care pică la primul frig, la cabluri electrice de cinci ori mai ieftine decât cele de pe bon și care se ard după cum suflă vântul, la țevi puse aiurea în ditamai pensiunea (în loc de miros de cetină ai ofertă specială la miros aromă forte fosă septică), până la un hotel care se scufundă deși e pus pe pământ nu pe apă și poveștile pot continua la infinit chiar dacă e vorba numai de cele văzute cu ochii mei.

Și pe mine m-ar lua cu rece pe șina spinării, că mi-aș aminti sigur de ce am îndurat într-o iarnă, în vila cu pereții groși de un metru, construită românește, în care locuiesc pe plaiurile bucovinene:

Într-o seară m-am trezit că două calorifere refuzau fără milă să funcționeze, cel din dormitor și cel din living, în rest toate mergeau bine mersi. Două zile am golit, aerisit, ciocănit, desfăcut și bibilit caloriferele până când am chemat una bucată inginer că dormeam ca eschimoșii în blănuri de urs și morsă.

A venit omul, a aruncat o privire la calorifere, a pus mâna pe perete, a zâmbit amar și m-a anunțat senin că e înghețată țeava dintre calorifere. Omu era clar dus de-acasă, cum să fie înghețată țeava din interiorul casei, cu căldură toată noapte și juma de zi? Mai ales după un perete de-un metru de gros???

N-am putut nici cum să-l conving să caute și alte explicații, mi-a făcut scurt semn spre locul unde țeava traversa peretele dintre living și dormitor, a salutat și dus a fost. Cum le încercasem pe toate, cât de nebunesc suna, am zis să bag o fisă și în teoria inginerului așa că am luat feonul soției și i-am dat drumul pe maxim cu gura lipită de țeava respectivă. L-am lăsat până s-a topit plasticul și l-am închis când părea că ia foc.

Să vezi minune, două minute mai târziu caloriferele turuiau mulțumite… țeava din interiorul casei chiar fusese înghețată. Ceva timp mai târziu când a fost nevoie să mă joc puțin prin perete am descoperit că zidul acela gros de cetate era gol goluț mai tot cu un strat subțirel de cărămizi și umplut în rest de un vânt strașnic. Vată de sticlă, spumă de mare, orice fel de material izolant? Nimic, nimic, nimic, probabil se duseseră pe sub mână la niște clienți ai muncitorilor…

Unde e mă, meșterul Manole, care dacă n-avea cu ce să izoleze/consolideze structura și-o băga până și pe nevastă-sa acolo numa să iasă bine lucrarea? Unde-a dispărut dăruirea și mândria aia de constructor? Ce neam era ăla, frate?

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

2 Comments

  1. hmmm…cred ca s-a adaptat la cererea pietei. Nu poti face lucrurile si ieftin si repede si bine…mai renunti la ceva 😉 si daca ai renuntat o data…te obisnuiesti sa renunti de mai multe ori…
    Asta una…si a doua….ideea de “producere”…multumirea pe care o ai cand ai “produs” ceva :))))))))))))

    Reply

Leave a Comment.