Atunci când ești fanul unei echipe și îi cunoști adevărata valoare:

Tot astăzi, Beijing Guoan l-a transferat pe Cedric Bakambu pentru 74 mil. euro. Cine s-a transferat unde? Nu contează. Pentru 90% dintre telespectatorii fotbalului, s-a transferat Nimeni Nicăieri. Pentru 74 de milioane.

Prin comparație, cel mai scump jucător din prima ligă românească este Florinel Coman. Gigi Becali i-a plătit lui Gică Hagi 3 milioane de euro pentru Florinel. O fi o investiție de viitor îndepărtat. Dar, anul trecut, Florinel a suferit de anemie și a stat rezervă. Pentru că Florinel avea varice și s-a dus la medi… la vrăjitoare! Iar vrăjitoarea i-a aplicat ultima tehnologie, terapie cu lipitori.

Nu e fabulație, tot ce vă povestesc acum a fost recunoscut de părtași. Și i-au supt lipitorile varicea lui Florinel, l-au supt până nu mai stătea pe picioare.
Fără exagerări, fără metafore. Când scriu “lipitori” mă refer la sensul primar, viermii ăia care înoată prin gârlă și sug sângele vacilor. Sau al boilor, după caz.

El este Florinel Coman, cel mai valoros jucător al campionatului românesc de fotbal.

Dincolo de lipitori, vrăjitoare, bombeuri de bocanc și araci aruncați spre derdelușul stadionului din Sibiu (Hermannstadt), știți de ce încă mai avem fotbal profesionist? De ce trăim în anomalia fotbalului profesionist românesc?
Pentru că, in urmă cu 12 ani, România a fost cel dintâi beneficiar al hazardului care stabilește combinările genetice. Noi, românii, am primit nemeritat doi antrenori geniali: Cosmin Olăroiu și Răzvan Lucescu.

În anul de grație 2006, Cosmin Olăroiu antrena FCSB, iar Răzvan, Rapidul. Cele două echipe s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA. FCSB a jucat semifinala cu Middlesbrough și a fost la un minut de finală.
În acel an, coeficientul european al fotbalului românesc a explodat. Pentru câteva luni din 2006, am fost chiar pe primul loc în Europa!

Acela a fost anul când am păcălit fotbalul. Am lăsat impresia că încă suntem acolo, sus, în semifinale, la un minut distanță de emoția unei noi Sevilla 1986. Din acel an, a urmat un El Dorado nețărmurit pentru patronii infractori din fotbalul românesc. Campioana juca direct în grupele Champions League, se deschisese robinetul cu milioane și zeci de milioane de euro. Nu conta că în grupe strângeam un punct sau zero, milioanele au curs.

Inerția anului 2006 a dus echipa lui Becali până pe derdelușul lui Hermannstadt. Cred că e gata. 2006 nu se poate repeta: discutăm de epoca cvartetului Becali – Copos – Borcea – Iancu. O perioadă de haiducie, fără reguli, fără taxe, dar cu mulți ani de executare, ceva mai târziu.

Și, fără să fiu răutăcios, îmi amintesc de superba galerie a Rapidului, în epoca de glorie, epoca George Copos: “George Copos ăsta eeeești, tră-dă-to-rul din Giuleeești. Tu și cu familia taaa ne-ați tră-dat istoriaaa!”

Bine că au scăpat de trădător și au recăpătat istoria. Și onoarea! În divizia a patra, pe banii primăriei PSD.

Fotbalul profesionist este o anomalie pentru noi. “Vinovati”, Olăroiu și Lucescu ăl Mic. Am fi mult mai sinceri cu un fotbal de semi-amatori. Câțiva finanțatori curați, ceva fonduri de la primărie, exclusiv pentru grupele de juniori. Plus bani de la buget pentru stadioane, infrastructură.
Și să o luăm de jos, cu meciuri curate între oameni curați. Chit că jucătorii vor fi plătiți în lăzi de bere, iar înainte de meci, vor vinde mititei la poarta stadionului. De-abi atunci vom avea un start corect, vom vedea cât de repede și până unde putem alerga.