Tocmai am terminat înregistrarea cuvântării ținute seara trecută de Tudorel Toader. Pe toată. Mi-a plăcut Sadoveanu în copilărie. Iar la vârsta presupusei maturități, am vizionat cap-coadă Panglica albă (Eine deutsche Kindergeschichte) și Solaris (varianta lui Tarkovsky din 1972). Dacă ar fi să-mi numesc o calitate, după adânci căutări, aș numi răbdarea.
Da, am văzut-o pe toată. Și mă tot întreb de ce?
De ce un ins care cochetează senectutea alege să-și murdărească întreaga carieră? Pentru ce? Esți conștient că ai apucat-o pe drumul pierzaniei: colegii de breaslă, de facultate, chiar fosții elevi te vor privi ca pe un slugoi. Un propagandist care execută porunca partidului, călare pe balaurul comunismului.
Nu am un răspuns limpede pentru “de ce?”, dar pot găsi unele explicații în faptul că Tudorel nu este singur. Înregimentați în corul propagandei găsim actori, artiști, jurnaliști – profesioniști din toate domeniile, oameni la care te-ai gândi că au un minim respect pentru cariera de o viață. Uite că n-au.
Poate imaginea succesului, a iscusinței a fost doar o fantasmă. Iar ei, cei care s-au ridicat țanțoși din cercurile malahiei, sunt niște carcase goale. Degeaba te lauzi singur cu fiecare ocazie și mai ai un grup de aplaudaci în care practicați pupatul reciproc în cur.
Degeaba ai fost o paiață de actor, un panegirist al comuniștilor, dacă talentul tău te-a falimentat în capitalism. Sau un actoraș care a jucat numai rolul prostănacului (singurul care i-a venit natural), apoi a slugărnicit cu spor pentru scaunul de director la Teatrul Nottara. Sau un mim care, în afara scenei, mimează erudiția prin halucinații habotnice. Sau un banal trist și hrăpăreț care fură organele altora. Sau Florin Chilian. Sau, sau, sau…
Oamenii ăștia sunt conștienți de propria goliciune, de faptul că viața le-a oferit mai mult decât merită, iar privilegiile au fost aduse de oportunism, nu de talent, nu de profesionalism, nu de Facultatea de Drept din Iași. Doar așa poți pune datoria de partid înaintea respectului față de meseria practicată.
Nimic anormal, dacă ne gândim că între 1967 și 1989 am fost conduși de doi analfabeți. Puterea lor cu siguranță nu a venit din analfabetism, ci din grupul privilegiaților. Puterea celor din jur: comuniști de rang înalt, securiști, artiști, actori, regizori, scriitori, o pleiadă de pseudo-intelectuali din toate domeniile. Cât timp privilegiații au știut că primesc mai mult decât merită, au acceptat și protejat regimul celor doi analfabeți.
Așa funcționează regimurile totalitare; aura mărețului conducător este doar un halo în jurul scalpului prin care a transpirat prostia. Puterea este la cei din jur. Cel mai bun exemplu contemporan: Cel dintâi tâmpit al planetei, Kim Jong-un. Smuls din vârful regimului și lăsat singur pe stradă, scundacul obez, cu privire imbecilă și freză de lăutar, ar căra espadrile în Dragonul Roșu.
“Un om nu-și sacrifică viața pentru jumate de monedă sau pentru o medalie. Trebuie să-i vorbești în adâncul sufletului pentru a-l motiva.” În traducere personală și aproximativă, asta a spus în urmă cu două secole părintele naționalismului și al demagogiei moderne.
Dacă s-ar fi născut pe vremea lui Dragnea și Kim Jong-un, cu siguranță Napoleon nu mai privea lumea atât de romantic. Care suflet? Dă-i omului mai mult decât merită și asigură-te că este conștient de asta. Suficient.
*Desen de Pawel Kuczynski
Foarte faina concluzia, dar am si eu doua observatii de maxima importanta pentru text:
1. Esti fan Haneke?
2. Teatrul Nottara sau Metropolis :P?
1. Cred că am văzut doar Panglica Albă, deci nu m-aș încadra la fani.
2. Mă refer la nenea din ALDE care umblă cu statul paralel în gură pe la toate televiziunile de partid. La Nottara a fost director, unde a băgat-o și pe nevastă-sa. A mai fost și prin CNA și europarlamentar (când i-a strâns Antena3 voturile). Probabil era acum la Cultură, în locul lui “Metropolis”, dar și-a tras ALDE gloanțele în alte ministere.
Ahh, credeam ca te refereai la George Ivascu, proaspat iesit si el sa dea niste declaratii :))
Excelent articolul! CTP like.
Sunt curios daca ti-a placut Das weisse Band de Haneke.
Mi-a încercat de câteva ori răbdarea (pe la început, până să prind atmosfera), dar a fost o satisfacție să-l termin. Satisfacție diferită, dar la nivel euforic apropiat de meciul Astra-Dinamo, proaspăt încheiat 😀 😀
M-as fi mirat sa te miste in vreun fel un asemenea film.
Logica disciplinei si educatiei prusace, nu emite neaparat pe aceeasi lungime de unda cu efervescenta si creativitatea unui oltean de munte. 🙂
Super editorial. Armonii și volute polemice de clasă. Epocile cu iz totalitar secretă rapid personaje de genul celor insectariate de tine. Vadimii, Păuneștii, Verdeții și Popeștii-Dumnezeu, varii forme ale acelorași licheni se pliază pe forma lăutărească Inițiată veacul trecut de akihul centenar Djambul Djabaev, al cărui Cântec despre Stalin a dat tonul abolirii oricăror pudori în adularea descreierată a despoților întunecați. Tristețea vine din faptul că nu au rămas o bizarerie istorică ci rămân în trend.
foarte buna observatia!