Politica, o meserie de obraz gros

Au apus demult vremurile în care erai chemat să-ți dai cu părerea în viața cetății dacă erai bun la lucrul despre care se vorbea. Acum de viața cetății se ocupă clasa politică iar problema cu asta este foarte simplă:

Politica a devenit o meserie. Sunt consilieri în țara asta care au 5-6 mandate în spate – înțelegeți? De un sfert de secol ei sunt consilieri. Vă dați seama cât de buni trebuie să fie?

Ori ca să fii bun, cu adevărat bun la ceva, orice, trebuie să faci lucrul ăla foarte mult timp. Exact cât de mult, depinde și de cap și de talent, dar puțin nu are cum să fie. Se zice că bariera peste care ar trebui să treci, pentru a stăpâni cu adevărat bine o meserie, este de 10.000 de ore dedicate ei.

Ăștia pe care-i vedem prin senat, prin cameră, prin consilii și secretariate, cu asta se ocupă. Cu cele 10.000 de ore de făcut politică. Și nu, nu mai au timp de făcut altceva iar dacă vi se pare că au o traiectorie ascendentă și prin alt domeniu, nu vă faceți iluzii, tot politica e responsabilă și de asta.

Partea extrem de proastă e că politica, meseria de politruc, nu te învață nimic constructiv – cum să construiești și să păstrezi relații strict pe interes, cum să-ți schimbi vorba și prietenii de pe azi pe mâine, cum să minți cu seninătate și multe alte trucuri de genul ăsta, care se rezumă toate la un singur lucru, la cum să nu ai obraz.

Toți cei care ne conduc stăpânesc meseria asta foarte bine și nu stăpânesc nimic altceva, sau sunt marionetele unora care o stăpânesc foarte bine și nu stăpânesc nimic altceva.

Exemplul concret al cuiva care a sărit de cele 10.000 de ore de învățat cum să nu ai obraz?

Victor Ponta.

Din păcate politica și preoțitul au devenit ceea ce nu ar fi trebuit să fie – meserii în loc de chemări.

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

1 Comments

Leave a Comment.