Alianța Estului

Trei primari români visează și fentează. Alianța Vestului sună izbăvitor pentru visători, plutești împins de reverie spre țări mai calde. Însă totu-i plănuit pe dos, ți-au plutit numai speranțele, credul alegător, și ai rămas înfipt în molozul comunist. La fel ca părinții, bunicii și toți cei care au apucat să respire estic de la Yalta încoace.

Da, Alianța Vestului este o fentă, încă o găselniță de an nou, electoral. Va prinde în rândul populației transilvano-bănățene, acolo unde plutește iluzia apartenenței la neamuri fandosite. Pui și puiuți de habsburgi, de Otto von și bitte schön, toți ar pluti spre țări mai calde. Români blajini, cu suflet moale visându-se imperialiști șovini.

Alianța Estului este singura în care încăpem natural, fără sforțări. Nu ne-am ales-o; o moștenim de la părinți și bunici împreună cu gena implantată în codul est-european.

Yosip Tito – Yugoslavia, Todor Zhivkov – Bulgaria, Gustav Hușak – Cehoslovacia, Janos Kadar – Ungaria, Nicolae Ceaușescu – România, Nikita Khrushchev, Leonid Brezhnev -URSS.
Liderii care eu modelat estul au fost fii de țărani, de muncitori ori militari. Toți! Mințile ce ne-au împins spre lumina secolului XXI s-au călit pe ogor, în mine și uzine ori în cazarmă.
Nicolae Ceaușescu a crescut mai mult prin pușcării, dar îi recunoaștem tot sorgintea muncitorească.
Continue reading

Puterea celor din jur

Tocmai am terminat înregistrarea cuvântării ținute seara trecută de Tudorel Toader. Pe toată. Mi-a plăcut Sadoveanu în copilărie. Iar la vârsta presupusei maturități, am vizionat cap-coadă Panglica albă (Eine deutsche Kindergeschichte) și Solaris (varianta lui Tarkovsky din 1972). Dacă ar fi să-mi numesc o calitate, după adânci căutări, aș numi răbdarea.
Da, am văzut-o pe toată. Și mă tot întreb de ce?

De ce un ins care cochetează senectutea alege să-și murdărească întreaga carieră? Pentru ce? Esți conștient că ai apucat-o pe drumul pierzaniei: colegii de breaslă, de facultate, chiar fosții elevi te vor privi ca pe un slugoi. Continue reading

Generația comunistă trebuie să moară

Lucrurile nu merg cum trebuie în țara asta. O știu eu, o știi tu, o știm toți. Ce nu vrea să știe toată lumea este că noi, ca societate, purtăm o mare parte din vină. Că, indiferent cât de hotărât aruncăm toată responsabilitatea pe clasa politică, două lucruri rămân în picioare:

– clasa politică tot noi o alegem, o suportăm și nu o penalizăm așa cum trebuie;

– respectul față de ceilalți, lege, normalitate și bunul simț social nu depind deloc, absolut deloc, de cine ne conduce.

Și aici intervine realitatea crudă a unei societăți defecte – nu e defectă din cauza mea, a ta, a lui, ci din cauza unui mod de a gândi care ne definește ca întreg. Nu contează că eu și cu tine suntem diferiți, dacă în spatele nostru o mie gândesc așa și, indiferent cât de tare ne luptăm cu acei o mie și strigăm în gura mare că noi suntem altfel, ghici ce? Pentru societate doi dintr-o mie nu contează.

Să ne întoarcem un pic privirea spre generația comunistă – cei educați și munciți în comunism. Sunt ăia o mie de care vorbesc și, fie că-și dau seama sau nu, influențează decisiv mersul societății (la nivelul ultimului sfert de veac) cu câteva principii pe care le au în sânge: Continue reading

Să învăţăm normalitatea

normalitate“Nu văd de ce am fi mândri că suntem ortodocşi, cum nu văd de ce am fi mândri că suntem catolici sau protestanţi. Sau mândri că suntem români. Atunci şi elveţienii să fie mândri că sunt elveţieni, şi americanii să fie mândri că sunt americani. Cred că asta e o condiţie normală să fii român şi ortodox, să fii german şi protestant. Asta nu e niciun titlu de mândrie, nici de jenă, pur şi simplu e condiţia normală a fiecăruia, aparţinem unei comunităţi, avem o anumită religie” (Lucian Boia, istoric)

În sfârşit, un istoric care exprimă păreri, într-un amplu interviu realizat de gandul.info, fără să şocheze. Scos dintre meterezele lui de confort, unde mintea îi aleargă în continuu între ani, zile, anotimpuri, cetăţi, monarhii, săbii şi tunuri, istoricul Lucian Boia s-a comportat normal. Cum i-am evaluat starea de normalitate? Subiectiv, părtinitor. Raportat la propriul meu şablon de percepere şi concluzionare.
Continue reading

Cele mai grave efecte ale comunismului

A trecut aproape un sfert de secol de la revoluție. În douăzeci și cinci de ani prin alte părți ale lumii se pot construi metropole întregi, crea economii înfloritoare și orice alt lucru spre care-și pune omul mintea.

La noi infrastructura e la pământ, legislația e plină de goluri, un sistem informatic decent în administrația de stat e doar un vis, birocrația încă presupune tone de hârtii și greșeli pe care nimeni nu și le asumă, sistemul de sănătate e o corcitură ciudată între evaziune, șpagă și jurământul lui Hipocrate, clasa politică e o adunătură de imbecili fără caracter, hoți până în măduva oaselor și așa mai departe.

E unul dintre cele mai triste tablouri la care se poate uita un om care ține la țara lui. Am auzit de multe ori Continue reading