Au trecut 2 saptamani de cand ne-am intors de la Braukunst Live si uitandu-ma la niste poze, mi-am amintit de niste faze cu romani la standul nostru.

Pentru ca da, nu poti sa te duci niciunde in strainatate, fara sa intalnesti si romani. Genul acela de romani, care se baga singuri in seama, vin la tine si iti ranjesc expansiv “Sunteti din Romania? Hahaha si eu sunt din Romania”.

Primul care a venit la noi, a fost un moldovean de ca. 30-35 de ani, care lucra la standul de langa, pentru o firma de distributie de bere artizanala, care are in sortiment peste 600 de specialitati de bere. Tipul, m-am ferit sa-l intreb cum il cheama, dar nu exclud ca mi-a spus (caz in care sigur am uitat), se ocupa cu aprovizionarea frigiderelor cu bere si cu gestiunea paharelor.

“Veniti din Romania? Ha-ha-ha-ha”.

“Da, din Timisoara“, zic eu.

“Si vorbiti romaneste, nu?”

“Cred ca da, adica sper…”

“Hahaha, eu lucrez aici langa voi, dar ma platesc foarte prost nemtii astia, sunt niste scarbosi, ma exploateaza la maxim”

“Pai cum asa?” intreb eu, mimand interesul.

„Pai e foarte mult de lucru si banii sunt putini…“ si incepe moldoveanul meu sa dea totul din casa, cu cat il platesc, cum se comporta cu el, unde sta, cum se descurca, ce greu este, tot, tot, tot. Spune toate acestea cu un ranjet cat casa, de parca s-ar lauda cu situatia in care este. Cum sa fii atat de expansiv, incat sa simti nevoia, dupa nici doua minute de discutie sa-ti etalezi toata viata in fata unui necunoscut? Doar asa, pentru ca si el vorbeste romaneste si vine din Romania. De parca am copilarit in acelasi sat si ne-am intalnit dupa 20 de ani in strainatate si trebuie sa ne povestim unul altuia, ce greu ne merge in straini.

Nu am putut continua discutia si m-am fofilat…

***

Al doilea a fost un tip asa intre 50-60 de ani. Genul de roman, “hai sa-ti explic cum sta treaba…”

Vine direct spre standul nostru, ma fixeaza si intreaba “vorbiti romaneste?”

“Da, si inca cum…”

“Sa stiti ca o sa va fie foarte greu sa vindeti bere aici”

Nici nu apuc sa deschid gura si continua. “Da, va spun eu, sunt de 40 de ani in Germania, nemtii au foarte bune beri, peste tot sunt berarii si fabrici de bere, berea este aliment pentru ei.”

„Si sunt foarte reci probabil, sau?“

Se uita asta putin nedumerit, ca dupa un upercut venit din nimic, dar isi continua logoreea.

“Haideti sa va explic cum fac astia bere aici si ce inseamna legea puritatii germane, ca mi-a zis si mie un berar, n-am stiut nici eu… Va spun, nu este cum credeti…”

“Stim cum e cu legea puritatii, nu trebuie sa va obositi sa-mi explicati… “

“Nu, nu, stati sa va spun, ca eu sunt de 40 de ani aici si stiu, mi-a spus un maistru berar, nu e asa cum credeti voi…”

Si a inceput asta sa-mi povesteasca legenda cu penuria de grau din Bavaria de prin 1.500 a.D., cand mureau de foame oamenii pentru ca nu mai aveau paine si cum atunci regele a interzis folosirea graului in productia berii. Ce vroia el sa-mi explice defapt era ca legea puritatii germane nu avea nimic in comun cu ideea de puritate, ci mai mult cu masuri de austeritate, luate in vremuri de seceta.

„Da, stiu“ zic eu „dar este doar una din legende. Exista mai multe, mai credibile decat aceasta.”

Dupa care-i spun eu o alta varianta a legendei, cea in care regele doreste sa controleze productia de bere si da o lege care sa reglementeze productia aducand si venituri curtii, prin aplicarea de taxe si impozite. Pentru ca pe vremea aceea, oricine putea produce bere (de-obicei birturile) si se folosea absolut orice avea capacitatea de a fermenta si de a da gust (grane, ierburi, fructe). Ceea ce a cauzat multe probleme chiar serioase de sanatate consumatorilor. Cu toate acestea legea puritatii era inainte de toate o lege fiscala.

Problema nu a fost lipsa graului in panificatie, mai ales pentru ca el nu a fost scos complet de pe lista de ingrediente permise, ci nevoia de a controla si standardiza productia pentru a colecta taxe de la producatori si implicit de la consumatori. Graul putea fi in continuare folosit, insa numai de catre fabrici de bere special autorizate, care produceau bere pentru curtea regala.

Daca ar fi trebuit sa judec dupa fata pe care a facuto, as fi zis ca l-am impresionat cu povestea mea. Din pacate nu a durat mult momentul. S-a scuturat putin si a continuat:

„Bine, dar voi chiar credeti ca veti avea succes cu berea voastra aici in Germania?“

„Nu, nici nu am avut de gand s-o comercializam aici.“

“Cum? Pai atunci de ce ati venit aici?”

“Din placere.”

“Nooo, nu va cred, faceti glume cu mine, nimeni nu vine aici doar asa, din placere…”

“Nu, noi vindem numai pe piata locala, in Timisoara si in cateva alte localitati din Romania, aici am venit sa ne distram si sa ne masuram cu cei mai buni. Ne intereseaza ce parere au iubitorii si cunoscatorii de bere de aici, despre produsele noastre. In Romania nu avem astfel de festivaluri. Chiar asa, nu doriti sa incercati si dvs berea noastra, ca doar de aceea ati venit la noi, sau nu?“

Alt upercut. De data aceasta a stat mai mult la pamant. A inceput sa se balbaie, frunzarind niste cupoane, semn ca tocmai ce a sosit la festival si inca nu isi consumase gratuitatile. Cu biletul de intrare, vizitatorul primea 5 vouchere ale sponzorilor principali ai festivalului, cu alte cuvinte in pretul de intrare, avea 5 beri gratis pe care nu a apucat sa le consume inca, pentru ca trebuia mai intai sa ne deschida ochii, despre piata de bere din Germania. Testele erau de 0,1 L si costau intre 1 si 6 jetoane, in functie de cat cerea fiecare expozant (jetoanele trebuiau cumparate separat, 1 jeton = 0,50 EUR). La noi trebuia sa decartezi 2 jetoane pentru un test.

“Nu, nu, multumesc, eu tocmai ce am venit si nu am ajuns inca sa beau nici o bere si …. ” Omul se intorsese brusc si dadu sa plece.
„Haide domle, ca dau pe gratis, nu va costa nimic, doar nu o sa plecati de la standul nostru fara sa gustati nimic“. Omul meu s-a intors si a zambit larg, cam asa cum zambeste un piscotar cand vine vorba despre ceva gratis.

“Ahhh, atunci nu va refuz, chiar am fost curios cum e berea asta a voastra.”

***

Au mai venit cativa romani la standul nostru si toti, dar toti corespundeau cliseelor despre romani in strainatate.

De exemplu ala care a venit cu niste prieteni, cu care vorbea nemteste, la standul nostru. S-a demascat cand am inceput sa-l barfim, pentru ca nu avea de gand sa scoata vreun jeton din buzunar, in timp ce ceilalti de langa el isi plateau consumatia. Ne-a intrebat ceva in romaneste, doar asa ca sa ne dam seama ca intelege ce vorbim despre el. La final, dupa ce a baut fiecare cate doua beri, doar romanasul nu a schitat nici o intentie de a plati. A trebuit sa-l chemam inapoi sa-si plateasca berea. Problema nu erau banii, ci nesimtirea lui. Parea uimit ca trebuia sa plateasca si nu s-a putut abtine sa nu se planga ca e cam scumpa berea noastra.

***

Singurii care au vorbit cu noi romaneste si s-au comportat normal, erau niste baieti de vreo 19-20 de ani, nascuti in Germania, din familii de romani emigrati imediat dupa revolutie. Cel mai probabil etnici germani.

Baietii s-au chinuit sa vorbeasca romaneste cu noi, ne-au laudat conceptul, au spus ca avem una dintre cele mai bune beri de la targ si ce m-a impresionat cel mai mult, puteam vedea stralucirea din ochii lor, erau mandrii de noi, ca venim din Romania si ca avem o bere asa de buna…

Daca as putea adresa Terapia fix acestui public, adica generatiei noi de tineri nascuti in Germania dar cu radacini romanesti, cred ca am avea un foarte mare succes. Ar fi un brand cu care s-ar putea identifica acesti tineri. Pentru asta insa ar trebui sa se introduca teleportarea ca mijloc de transport.

***

Foarte multi colegi expozanti, in fact absolut toti cei care ne-au vizitat, ne-au laudat berea si au fost impresionati de brandul Clinicii de Bere si de povestea noastra.

In special posterele ilustrate si cutiile de medicamente cu ingredientele berii si indicatiile terapeutice i-au dat pe spate. Nu m-as mira sa fim sursa de inspiratie pentru alti mici producatori. O sa vedem la anul…:))