Românul este prea bun. Dacă toți ar fi ca el, țara asta ar fi un rai de civilizație, decență, curățenie și rafinament civic.

Românul este prea bun. Prea bun să fie ospătar, portar, naș, funcționar public, polițist, procuror, judecător, parlamentar, într-un cuvânt prea bun ca să fie orice. Nu e vina lui că e plătit prea puțin sau pus pe un post sub valoarea lui și nu are de ales – ori nu-și face treaba cum trebuie ori își ia singur banii pe care-i merită.

Românul este prea bun. Știe legile prea bine ca să-l pacălească cineva să le respecte și-ți explică imediat, ca un jurist desăvârșit, de ce în momentul și situația aia, lui nu i se aplică.

Românul este prea bun. Prea bun să asculte, prea bun să învețe, prea bun pentru părerile altora. E și normal că e de datoria lui să-și impună punctul de vedere, tocmai pentru că e sigur cel corect.

Românul este prea bun. Prea bun să se gândească pe termen lung lui îi trebuie acum, pe loc, totul – că e bmw sau kil de ulei e mai puțin important dar să fie acum.

Românul este prea bun peste tot. Când e afară strigă tare că e prea bun pentru țara lui, când e înăuntru strigă la fel de tare că e prea bun pentru străinătate.

Românul este pur și simplu prea bun și problema României nu poate să fie el. Cu românii însă e altă poveste, sunt atât de…