Cutreieram zona Unirii cu prietenul Marcu – celebrul Marcu, personaj episodic din „Introspecţiile unui cocoş” – zâmbăreţi şi încrezători, executanţii pasului apăsat de straşnic bărbat. El, cu barba stufoasă, cărunţită până la nivelul care degajă simultan înţelepciune şi virilitate.

Eu, cu gulerul ridicat pe jumătate, cât să pară un aranjament spontan, o textilă intrată în erecţie involuntar, de la vibraţia corpului. Se înnegreau garoafele roz, iar florăresele ţopăiau şugubeţe pe valuri de feromoni. Ţopa-ţopa-ţop, barbă, guler, valuri, valuri; noroc că bărbia mea este mai stearpă, altfel se sufocau sărăcuţele într-un tsunami de bărbăţie.

Şi s-a nimerit plimbarea noastră în aceeaşi zi cu votul din comisia parlamentară. Ăsta recent, şobolănia încercată de Şerban Nicolae. Perfidiile astea politice nu te lasă rece, dacă eşti câtuşi de puţin agăţat în meandrele concretului.

Vorbeşti, te agiţi, te descarci, vii cu idei utopice, pansezi indignarea. După care treci pe lângă un bătrânel şi nepoţelul său, te mai calmezi, îţi mai curge ceva adiere caldă pe suflet. De piatră să fii şi tot te înmoaie drăgălăşenia celor din jur. Iar după ce ai trecut de simpatici, auzi peste umăr vocea răguşită a bătrânelului:
„Ptiu, iar au venit homosexualii lui Iohannis!”