Scris de Claus
În perioada frăţietăţii de seceră şi ciocan (că de cruce nu se punea problema) dintre Rusia şi Ucraina şi Belarus, care împreună făceau cam trei sferturi din fostul URSS, fondurile turnate în infrastructura vecinilor noştri de la nord au fost imense, deci la capitolul huge buildings, renovări, monumente kitsch giganteşti, drumuri bune, parcuri largi şi cu alei amenajate meseriaş ne bat oricând la funduleţul nud.
De când le-a venit însă cazacilor proasta idee de a muri cu toptanul în Piaţa Maidan pentru autonomie reală şi de a bombarda cu pietre periodic geamurile sediilor fostului KGB – care acum au sticlă incasabilă şi sârmă de fier în toată ţara (că s-au săturat să le dea o pită sigură geamgiilor de pretutindeni!), pustiirea a pus gheara pe toţi. În prima biserică unde intri te lovesc sutele de fotografii ale victimelor ultimelor luni, alăturate solicitării de rugăciuni pentru sufletele lor, dar şi cutiuţele de milostenie pentru miile de răniţi de care gem spitalele în estul ţării.
De unde să mai dea săracii oameni bani, când totul se plăteşte la ei în grovne la nivelul banilor (nu leilor) româneşti. Un euro este cam 30 de grv, iar biletul de tramvai e… 2 grovne (sistemul de compostare e contemporan cu Pazvante chioru’ şi cu Taras Bulba negreşit: o ştanţă de metal în care bagi hârtiuţa pe care ţi-o cronţăne ca un tiranozaur, făcând zece găuri concomitent şi prăpădind practic biletul care îşi dă duhul pe loc; ce dată, ce număr de cod! forţă, frate, forţă!). Pachetele de ţigări străine sunt la vreo 3 lei, aşa că nu m-a mirat când întrebându-i cum se face traficul, subînţeles dar greu de gândit printr-o frontieră absolut securizată, mi s-a surâs şi povestit ce bune sunt… dronele pentru legarea baxurilor de ele şi aterizarea mărfii în Polonia sau Moldova!
Berea locală Lvivskaia ajunse baş un leu, iar vodka bună cam 10 lei litrul, dar mândria naţională n-a pierit : au o super berărie pentru craft-bier cu vreo 20 de sortimente, iar legenda locului narează cu lux de amănunte cum un lembergian (parcă-i din Star Trek!) a adus prima dată cafeaua confiscată de la nişte turci la Viena, oferindu-i destinul mondial de atunci.
– Noi suntem un oraş mic, mi s-a zis, doar 850.000 (!!!) de suflete, abia al şaptelea din Ucraina, aşa că ne descurcăm mai greu, Slava Bogu că nu bat tunurile pe noi, iar studenţi avem abia 120.000 (!), majoritatea cu locuri asigurate în cămine. Şi într-adevăr, cele mai faine locuri sunt campusurile, unde familiile se întemeiază iute şi copiii vin la fel de rapid, aşa că la cantinele comune cu profesorii de 3-400 de locuri răcnesc, strănută în ciorbă (şi din elan dau şi cu capul de masă), fug cu pâinea în mână, orăcăie protestatar din landouri şi fac un vacarm indescriptibil cel puţin 25-35 de ţânci la fiecare moment al zilei.
N-om fi fost noi mari prieteni cu ei şi nici foloase grozave n-am tras din astă vecinătate terminată Bâstroie înainte de a începe, dar surâsul i-a cam îngheţat (la modul siberian) pe buze întregii naţii rutene şi asta mă întristează oriunde în lume, darămite la o aruncătură de rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune!
