I’ll see you again in 25 years.
Meanwhile…

David Lynch se ţine de cuvânt şi seria Twin Peaks revine în 2017.

Între timp, şi-a păstrat nebunia fierbinte cu Lost Highway şi Mulholland Drive, două deliruri asimptotice – fascicule de închipuire, de cogniţie coruptă, care vizitează curbul realităţii păstrând de fiecare dată distanţa de siguranţă. Se ating la un infinit pe care David Lynch îl poate doar presupune.

Asta este rădăcina operei sale: Supoziţia. Spectatorii pot presupune “ce a vrut autorul să zică”, orice judecată marţială frizează în cazul filmelor David Lynch. Certitudinea poate să apară doar în cazul unei vizionări superficiale.

Rugat în repetate rânduri să îşi explice filmele, a reacţionat ca orice autor liric pus în jenanta ipostază de a-şi rezuma metaforele: eschiva în cuvinte de lemn pe care şi iniţiatorii stupidei solicitări le pot înţelege.
Nu este aroganţă din partea lui Lynch, ci neputinţă. Este incapabil să lipească fasciculul de închipuire (efervescent şi instabil) peste curbul palpabilului (mort şi inamovibil).

Pe IMDB, am notat Mulholland Drive cu 8 şi Lost Highway cu 7. A contat doar ordinea în care am văzut cele două filme aproape identice. Acelaşi stil, aceeaşi idee, aceleaşi metafore vizuale. Consecvenţa vine şi din faptul că David Lynch este un “one man show” – scenarist plus regizor, neatins de idei străine.

Să nu vă aşteptaţi ca noul sezon din Twin Peaks să facă lumină, după 25 de ani chinuiţi în șarade şi întrebări. Sunt convins că ne va aduce şi mai multă plăcere, în nici un caz răspunsuri. A fost nevoie de un sfert de secol pentru înnobilarea nebuniei.

PS: S-au păstrat câţiva dintre actori, inclusiv Sheryl Lee (Laura Palmer). How cool and sexy is that? 😀