Încă o gală a premiilor Oscar pe care o ratez cu maximă precizie. Spre deosebire de anii trecuţi, acum nici măcar nu am văzut favoritul (La La Land) ori câştigătorul (Moonlight). Judecând după recenzii, Moonlight pare încă o producţie cu tematică socială, genul de film făcut nu pentru plăcerea vizionării, ci pentru a trage “învăţături”.

În aceste condiţii, daţi-mi voie să vă prezint cel mai mizerabil film din istoria cinemaului pământean: Eraserhead, de David Lynch (scenarist şi regizor).

Notat cu un măgulitor 7,4 pe IMDB şi îmbrăcat de criticii răşinoşi în ţoale fiţoase de mega-capodoperă şi miez al artei cinematografice – numai intelectuali fini, incapabili să discearnă între nud şi pornografie – Eraserhead a fost filmat special pentru a-ţi întoarce stomacul pe dos. Este un supliciu vizual şi auditiv, o invadare masochistă a celor mai intime lăcaşuri, un catalizator de furie, scârbă şi mizantropie.

Am convingerea că un indivind nealterat psihic nu este în stare să urmărească grozăvia până la final.

Mai mult, să lauzi acestă atrocitate scârbavnică deja nu mai are legătură cu sănătatea mintală ci cu vagoanele de răşinoase pe care le-ai îngurgitat, în disperarea de a-ţi îmbălsăma măruntaiele în snobism.
De ce există acest film?
Este numai vina lui Davin Lynch, acest “trol” al cinematografiei romantice care şi-a propus batjocorirea snobului – Hai să fac o mizerie împodobită cu mulţi clopoţei de simbolism (din ăia zgomotoşi, pe care îi aud şi surzii) şi să admir cum o laudă semidocţii alienaţi.

– Ai văzut paiele de sub calorifer?! Pfaaa, genial! A făcut un culcuş sub calorifer. Reneagă caloriferul, el se încălzeşte în culcuş. Ai văzut băţul înfipt într-un muşuroi de pământ?! Incredibil! Deci nu are la capul patului un ficus într-un ghiveci. Este doar un băţ uscat într-un muşuroi. Dezbracă realităţile, d-le. Ai văzut…
– Da! Le-am văzut pe toate, sunt semnalizate pentru orbi şi pentru surzi. Aşa, şi?!
– Eh, e simbolistică multă acolo. Na, nu e pentru oricine.
– Fleoooşc!

Tocmai mi-am descărcat frustrarea, imaginându-mi ultimul schimb de replici între mine şi un lăudător al Eraserhead, înainte să-i scutur creierii cu o palmă vârtoasă.

Despre David Lynch am scris la modul laudativ AICI,  (articol în care prezint pe scurt Mulholland Drive şi Lost Highway, anticipând învierea seriei Twin Peaks, anul acesta).

“David Lynch se ţine de cuvânt şi seria Twin Peaks revine în 2017.

Între timp, şi-a păstrat nebunia fierbinte cu Lost Highway şi Mulholland Drive, două deliruri asimptotice – fascicule de închipuire, de cogniţie coruptă, care vizitează curbul realităţii păstrând de fiecare dată distanţa de siguranţă. Se ating la un infinit pe care David Lynch îl poate doar presupune.”

Nu am o problemă cu scenaristul sau regizorul David Lynch. Ba din contră. Am dat cu pălăria de pământ de fiecare dată când m-a uimit prin ideile sale. Dar, după ce am rezistat la prima jumătate din Eraserhead, am avut o problemă cu David Lynch – omul. Este prima lui producţie majoră, mâna artistului originală, înainte să sufere cizelările criticilor. Să vină Emetiralul! Am fost martor la opera unui psihopat.

PS: Şi când zic critici răşinoşi, mă refer în primul rând la împeliţaţii ăştia