Dacă într-un cârd de ciori infiltrezi un porumbel alb, va putea fi observat în orice etapă a zborului, indiferent de distanță. Peste nouă blocuri turn și nouă Mega Image poate zbura cârdul; puțintel din vârful aripii trebuie să străpungă decorul negru de cioară și vei striga luminat „Uite porumbelul alb!”.

Am această senzație de fiecare dată când ajung la Therme. Este o oază. Dacă ai crede că lumea se termină odată cu granițele românești, nu ți-ai putea explica existența Therme. Te-ai uita spre palmierii înalți de 30 m. și ai vedea tot porumbul din câmp. La fel cum mayașii s-au uitat la prima corabie și au văzut oceanul, nimic mai mult. Mintea lor nu putea concepe existența unei corăbii.

Sunt șanse mari ca povestea cu mayașii să nu aibă sâmbure de adevăr. Dar Therme este o oază. În câmp, în România, în decorul negru: porumbelul alb.

Lași apa să curgă juma de oră, până se încălzește. Dacă stai la etajul opt, în Berceni, trebuie să aștepți până se termină coloana de apă răcită. Asta înseamnă ultima persoană care a făcut duș într-o zi de joi ori miercuri noaptea. Coloana este lungă, uneori iese din cartierul Berceni.

Te urci într-un taxi și pornești spre Therme. Taxiul este o găoace.

Șoferii de taxi sunt niște făpturi plăpânde, cu multe alergii: la deodorant, la rest, la mâncare fără maioneză, la liniște, la limba română etc. Cea mai chinuitoare este alergia la centura de siguranță.

Vor face tot ce le stă în putință pentru a sabota sistemul de prindere a centurii. Cotiere ilegal de mari (îți vin până în poală, numai să nu mai poți folosi centura), cuie înfipte strategic în căpățâna monstrului sau clasicul „S-a stricat, boss!”

Și o spun cu mândrie, nu regret. De fapt este un „am stricat-o, boss, am reușit!”. Taxiul este o găoace. Se va pulveriza la primul impact, în ciuda sentimentului de siguranță pe care ți-l oferă spațiul închis. Taximetriștii nu știu asta, ba chiar sunt convinși că în oraș centura nu se poartă. „Las-o boss, nu-i nevoie!”

Therme este o oază în care toți românii respectă regulile. O poartă spre altă dimensiune care ne transformă pe toți în porumbei albi.

Câteva ore mai târziu, te întorci în găoace. Taximetriștii vorbesc tare la telefon cu prieteni sau colegi. Tare, agramat, colorat, stricat. Pe toată durata cursei fac asta, și se simt ofensați dacă și pasagerii vor să discute la telefon sau între ei. Tu, pasagerul, ești musafir în găoace și obligat să-i respecți lipsa regulilor.

Ești aproape acasă, auzi coloana de apă răcită urcând pe conductă: încă o persoană din Berceni vrea să facă duș. Te-ai întors în decorul negru, croncănitor. Acolo unde românii nu mai doresc reguli – sunt în găoacea lor, nu în oază.

În găoace, românii fugăresc ambulanțele și azvârle bolovani. Torturează femei, stingându-le țigara pe obraz. Aruncă tocănița mucegăită de la balcon, își fac nevoile între blocurile mânjite cu untură de porc și putoare de om. Leșină de căldură în autobuze, dar votează aceiași melteni furăcioși.

În orice direcție ne-am uita, peste nouă blocuri turn și nouă Mega Image, nimeni nu vede porumbelul alb.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş