Oaza și găoacea

Dacă într-un cârd de ciori infiltrezi un porumbel alb, va putea fi observat în orice etapă a zborului, indiferent de distanță. Peste nouă blocuri turn și nouă Mega Image poate zbura cârdul; puțintel din vârful aripii trebuie să străpungă decorul negru de cioară și vei striga luminat „Uite porumbelul alb!”.

Am această senzație de fiecare dată când ajung la Therme. Este o oază. Dacă ai crede că lumea se termină odată cu granițele românești, nu ți-ai putea explica existența Therme. Te-ai uita spre palmierii înalți de 30 m. și ai vedea tot porumbul din câmp. La fel cum mayașii s-au uitat la prima corabie și au văzut oceanul, nimic mai mult. Mintea lor nu putea concepe existența unei corăbii.

Sunt șanse mari ca povestea cu mayașii să nu aibă sâmbure de adevăr. Dar Therme este o oază. În câmp, în România, în decorul negru: porumbelul alb.
Continue reading

Mântuiala statului

De doi ani jumate, cei peste o sută de mii de locuitori ai cartierului Berceni sunt zilnic testaţi psihologic. Puşi în condiţii extreme de disconfort psihic, chinuiţi, subiecţii experimentului încep să crape. Nu degeaba avem ditai spitalul de nebuni în mijlocul cartierului.

Cea mai bună metodă de tortură, supliciul suprem gândit de administratorii experimentului presupune o intersecţie şi fonduri europene. În mai 2014, au început lucrările la pasajul Piaţa Sudului. Cu ocazia asta, s-a blocat complet cel mai important nod rutier al cartierului. Şi se stă, la propriu, o oră în intersecţie. Stai o oră ca să deschizi poarta cartierului. Te uiţi la poartă ca viţelul şi rumegi.

Termenul iniţial pentru tăiatul panglicii a fost finalul lui 2015. S-a amânat pentru jumatea lui 2016, apoi finalul lui 2016. Iar vara trecută, a venit proaspăt-unsa Firea să ne anunţe că mai devreme de 2019 nu se poate. Hai, decembrie 2018, prin eforturi urieşeşti.
Încă doi ani jumate de rumegat în interesecţie. Muuu!
Continue reading

Nu politicienii sunt marea problemă

gunoiVeneam seara trecută spre casă. Berceni, ora 23, un vârf de plop mângâie noaptea ca o pensulă uscată smulgând fibrele dintr-un pastel. Păşeam liniştit în melancolie şi reflexie – toamna lui Vivaldi acompaniată de Chopin în Marche funèbre. Vorbim totuşi de partea bună a Berceniului. Piaţa Sudului, la doar 10 minute de Universitate.

Aleea liberă, doar un mârtan jilav înfofolidu-se în frunze moarte şi gândurile mele spânzurate-n plop. Atunci a început urgia.

Urlete de răzbel, ciorile s-au unit într-un gheizer de duhuri, spărgându-se în luciul lunatic. Însăşi strada a început să ţipe, s-a zgribulit caldarâmul şi au sângerat norii. “Aaaah, aaah, uuuuh!” curgea cu plânset metalic corul fecioarelor (alea două) schingiuite.
Şi atunci s-a ridicat o hulă mare în depărtarea aleii.
Continue reading