Cumperi un telefon de la magazinul orange și se află mai târziu că e furat. Justiția va lăsa telefonul la tine considerând că buna ta credință se prezumă și nu ai fi avut de unde să știi că dealerul orange vinde și scule furate. Proprietarul inițial al telefonului va trebui să-și recupereze paguba de la hoț.

Cumperi un telefon din fața gării de la un necunoscut care nu are acte pe el și nici încărcător. Justiția ți-l va lua, considerând că nu te apără prezumția de bună credință pentru că l-ai cumpărat în condiții dubioase. Sentința nu va reține pe niciunde că ai avut vreo legătură cu furtul și tu nu vei avea vreodată legătură cu termeni ca penal, infractor, închisoare. Ție îți rămâne să dai în judecată vânzătorul pentru cât ai plătit pe iphone.

Cumperi un telefon de la prietenul tău Gică, hoț recidivist, să-l vinzi pe olx alături de alte zece telefoane cumpărate de la Gică la preț de chilipir. Justiția ți-l ia și reține legătura evidentă și continuă dintre tine și hoț, relație de lucru. Ăla e cumpărătorul care știe că bunul e furat și e parte din ”circuitul” infracțional, fiind luat în vizor de latura penală și pasibil de închisoare.

În lipsa unei relații evidente și clare de cunoaștere a săvârșirii infracțiunii anchetate, e foarte greu să treci din exemplul doi în exemplul trei. Foarte rar și cu dovezi clare de – cumpărătorul a știut exact modul în care bunul e procurat – poți să bagi pe cineva în penal.

Comentariile jurnalistice au libertatea speculației fără dovadă juridică, dar indiferent cât de juste sunt speculațiile nu au putere juridică. Am scris chestiile astea ca să existe un cadru corect de pornire pentru înțelegerea milioanelor de articole apărute zilele astea pe tema pierderii casei de către Iohannis, care de care mai spumoase și mai grăbite spre penal, închisoare.

Sper că e destul de clar că să nu fii apărat de prezumția de bună credință(așa cum e cazul în exemplul 2) nu înseamnă automat că ai fost de rea credință și ai știut de infracțiunea din spatele vânzării, la fel cum să fi știut de infracțiune sau să fi bănuit că ceva nu-i în regulă nu te trimite automat la mititica în lipsă de probe(nu e vorba de influență ci de procesul juridic normal).

Din punctul meu de vedere, sentința asta ar trebui să deschidă ochii nu numai spre umbra unei mânării ci și spre punctele astea:

1. toată propaganda PSD-istă cu președintele care controlează justiția, sri-ul, cia-ul și marțienii e de rahat – adică are forța asta dar el pierde o casă în favoarea unui cetățean obișnuit?

2. ce gură de aer a primit justiția noastră, lăsată un pic fără talpa politică pe ceafă(ceea ce încearcă acum să se schimbe). În ultimii 60 de ani nu ar fi fost posibil pentru un președinte în funcție să piardă un proces cu un cetățean oarecare. Bravo. Poate dacă aș fi trecut prin drept zece ani mai târziu, aș fi rămas în sistem considerând că am o șansă să-mi fac treaba corect.