Sunt printre hipsterii ăia care nu se mai uită la televizor de ceva vreme. Nu ca spirit de protest contra măruților, capatoșilor, banciurilor sau împotriva știrilor comandate politic sau a reportajelor regizate, ci pur și simplu pentru că nu am la ce.

Filme/seriale pe care deja le-am văzut, divertisment mai prost decât pot suporta, transmisii sportive care nu bat cu ce mă interesează, știri exagerate și tragedii cotidiene prezentate scârbos ca probleme de interes național.  Nici canalele specializate pe cultură/natură nu înclină balanța – câteva emisiuni pe gustul meu, repetate luni întregi.

Să schimb canalele minute în șir doar doar oi da de ceva cât de cât interesant, să-mi mulez programul după cel al televizorului când chiar vreau să văd ceva, pur și simplu e pierdere de timp, mai ales dacă pot folosi internetul mult mai eficient.

Nu e vorba deci de vreun principiu nobil ci doar de criterii practice. Și totuși îmi lipsește enorm ceva, lucru pe care, culmea, Facebook-ul m-a făcut să-l realizez.

RECLAMELE. Da, nenorocirile alea care-ți strică vizionarea filmului și pe care le înjuri cu pasiune când ți le bagă pe gât câte 15 minute. Alea de schimbi canalul când intră.

Alea îmi lipsesc, culmea culmilor. Numa’ aud pe FB ”ați văzut, bă, cât e de cretină reclama aia de la”, ”frățiuer, n-am văzut ceva mai idiot ca reclama la detergentul ăla de vase” și tot așa. Iar eu mor încet că nu le-am văzut, că nu știu despre ce e vorba, că nu m-a enervat superior la cât sunt de stupide.

Și nici pe net nu merge să le caut: în primul rând nu-s toate, în al doilea rând nu de asta am renunțat la tv? Ca să nu pierd timpul degeaba?