După ce vă obosește mintea de la atâta alergătură copilărească (după speranțe, după principii), luați time-out și hliziți-vă la lumea din jur. Orice efort colectiv alunecă natural în paradigma existențialității neaoșe: Pentru ce și pentru cine?

Dacă am scăpat de mirajul polilor de putere interni, dacă am scos capul din propria ogradă, suntem obligați să recunoaștem: Suntem nimeni în țara nimănui. Lumea noastră mică și rece nu interesează pe altcineva. Iar la nivel planetar, existența noastră este irelevantă; la fel ca legănatul unei frunze uscate, sub coroana stejarului secular.

Cum verificăm simplu mărturisirea de mai sus? Gândiți-vă că în România există o persoană egoistă, cinică, perfidă. O persoană hotărâtă să profite de naivitatea celor din jur și să profite de insignifianța regulamentelor statale. Cine o poate opri din goana spre înavuțire ilicită? În afară de propria conștiință, ce altă jenă mai simți când jefuiești țara nimănui?

Vântu se consideră un geniu pentru cele săvârșite. Faptul că și-a pierdut o bună perioadă a vieții în pușcărie, când putea să NU, ne demonstrează exact contrariul. Vântu a fost un submediocru bolnav de infatuare. Mediocrii din categoria Udrea s-au mutat definitiv în Costa Rica. Iar pe geniali nu îi știe nimeni. Probabil există. Oricât de alterat genetic, fiecare stat are brigada sa de genii imorale.

Dar să ne rezumăm la mediocrii cunoscuți. Câți dintre voi s-au simțit în acești ani dominați intelectual de Elena Udrea? Poate ar fi trebuit. Câți dintre voi ați avut clarviziunea Udrei, certitudinea că puteți fura oricât, fără repercusiuni?

În următorii ani, comunitatea românilor din Costa Rica se va solidifica într-un nou pilon al civilizației. O comunitate de multimilionari, într-o țară spălată (de Pacific și Atlantic), o țară cu standarde superioare României, în orice domeniu. O țară în care nu mai trebuie să furi! Începi o altă viață: sănătoasă, fericită, alături de familie și de milioanele de euro.

Costa Rica poate fi considerată Grădina Edenului. Uitați toate halucinațiile biblice! Ca să ajungi în Rai, trebuie să furi câteva milioane în România. Bineînțeles că nu există și nu vor exista tratate de extrădare între noi (nimeni pe lume) și ei (Paradisul). Pentru Costa Rica suntem frunza uscată de care am pomenit mai devreme.

Revenim la lumea noastră mică, la iadul nostru. La alergătura copilărească după speranțe, după principii. Mediocrii care n-au ajuns încă la milioanele Udrei au cu totul altă frică decât ne-am imagina. Nu se tem de pușcărie ci de îngreunarea furtului. Teama este că poate nu ajung la cele 7-8 zerouri, nu că ar putea, vreodată, răspunde penal.

Credeți că sunt pesimist în descrieri? Gândiți-vă cum arată instituția în care ne-am pus cei mai mulți speranțele. Am zis că na, nimeni nu-i perfect, dar ăștia poate, poate. “DNA să vină să vă ia!” Și dacă DNA nu vrea? Cum nu a vrut cu miniștrii din Dosarul Microsoft. Nu știm dacă i-au protejat pe toți, sau doar din cauze particulare au îngropat dosarul.

Muncă multă, procurori puțini, remunerație mică. Nu au fost resurse umane disponibile pentru cel mai important dosar din ultimii 15 ani. Resursele umane își trimiteau singure scrisori din Rep. Moldova.
E gata treaba. Întotdeauna a fost. Opriți-vă din alergătură, luați time-out și hliziți-vă la lumea din jur.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş