Adică nevastă de cocoş. Fostă şugubeaţă călită în tupeu de Buzău; ridicată din sărăcia Pleşcoiului până pe biroul prezidenţial al Tricoiului.

Mama – taxatoare la societatea de transport public local, tatăl – şofer de autobuz. Ea, Elena, până de curând prima doamnă a ţării. Oricât de antipatic ar fi pentru unii cotcodăcitul doamnei Udrea (veşnic Udrea, niciodată Cocoş), trebuie să îi admirăm capacitatea de adaptare şi supravieţuire.

Ultimul cântec denotă încă o dată forţa copilandrei din Pleşcoi, care s-a visat călărindu-ne pe toţi. Ştie că e gata. Săptămâna viitoare va merge într-un turneu de acomodare în spatele zăbrelelor. Nu se mai pune problema unei cariere în politică. Iar atunci când va termina de achitat datoria civică, stafidită şi zaharisită, îşi va căuta odihna în anonimat.

Da, ştie că e gata. Dar vrea prin căntecul de găină să tragă după ea cât mai mulţi. Sunt ultimele gloanţe trimise spre toţi cei care i-au fost antipatici de-a lungul vremii, ori au refuzat să mai colaboreze întru protecţia dânsei.

Elena Udrea este Tony Montana. Iar acum îşi joacă ultima scenă, lansând rafale de mitralieră de la balcon.

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş