Aşa arată un colaj al celor mai “vânate” ştiri de astăzi, 18 iulie:
Găsim aceste titluri pe majoritatea site-urile de ştiri, pentru că presa online funcţionează pe împrumuturi. Indiferent că eşti Antena3 sau CanCan, vei posta pe prima pagină ştirea despre tinerii analfabeţi care primesc 40 de mii de euro sau ştirea despre riscurile apei minerale (chiar dacă autorii sunt Antena1 şi Jurnalul). De ce ai face aşa ceva? Pentru că, evident, din toată oferta jurnalistică, aceste ştiri au cele mai multe accesări.
Mi se pare edificatoare indigenţa colajului, tot arealul informaţional este la nivel subpământean, acolo unde coropișnițele hibernează în bălegar. Nu mai există dubii legate de periciunea sub care ne văd pe noi, poporul cititor, directorii editoriali şi finanţatorii.
Politica editorială ţinteşte o gloată omogenă de analfabeţi creduli, sperioşi, bârfitori şi obsedați sexual.
Oare au directorii editoriali dreptate?
În ciuda milioanelor de accesări GARANTATE în mod SENZAŢIONAL de ştirile prezentate în colaj, Cătălin Tolontan, tăticul presei româneşti, postează articolul CUM CUMPĂRĂ SOROS ȘI ONG-URILE PRESA
Câteva fragmente:
“De ce nu se poate finanța presa din ce achită publicul? Nu se plătește accesul la unele siteuri? Ba da, dar sumele obținute sunt foarte mici. Vorba elvețienilor de la Ringier la o conferință internațională: Să nu ne mai prefacem că ne putem finanța redacțiile din abonamentele de pe net! Plata conținutului jurnalistic pe internet e ca sexul la 18 ani. Toată lumea vorbește despre el și nimeni nu îl face.”
“Teoria că oamenii ar plăti dacă presa ar fi mai bună e o iluzie. Dacă în SUA, Anglia, Franța, Mexic, România, Malaiezia și Norvegia e peste tot la fel înseamnă că asistăm la un fenomen sistemic, nu la dovada că e Tolontan tâmpit.”
Nu, Tolontan nu este tâmpit. Este doar înșelător, atunci când îşi propune. Iar asta este o calitate pentru orice jurnalist – nu ştii când ai nevoie de un păcălitor iscusit în redacţie. SUA, Anglia şi Franţa au cu siguranţă presă quality pentru care oamenii plătesc. Nu ştiu cum stă treaba în Malaiezia, Norvegia şi Mexic, state aruncate la derută de înşelătorul Tolontan pentru a picta imaginea eterogenului: toţi şi toate la grămadă, se aplică tuturor adevărul absolut.
Tot cancanul produce mai multe accesări oriunde în lume? Adevărat. Dar asta nu elimină de pe piaţă presa de calitate. Un produs bun poate exista în paralel cu bălegarul scormonit de coropișnițe. Pentru că România nu este alcătuită doar din analfabeţi creduli, sperioşi, bârfitori şi obsedați sexual.
Dovada? Incapacitatea presei româneşti de a se autofinanţa, indiferent de concentraţia mizeriei servite. Sunt analfabeţii creduli şi perverşi mai uşor de servit? Da, adevărat şi asta. Dar nu te aştepta să-ţi mai şi plătească. Ai adus o sută de mii de cititori pe un articol înşelător, pe un clickbait. Felicitări, ai trafic! Dar cum îl valorifici? Ce avantaj îţi poate aduce gloata buimacă, interesată de cei 40K euro, primă de analfabetism?
Aplicată unei bresle şubrede – o adunătură de pseudo-jurnalişti, oameni fără talent, fără experienţa pieţei libere, fără caracter – tactica clickbait s-a întors împotriva vânătorilor. Au muşcat-o atât publicul vânat cât şi pseudo-jurnaliştii vânători.
Şi am ajuns, la 27 de ani după iluzia presei libere, să ne spună Cătălin Tolontan că presa nu poate fi cu adevărat liberă în România. Pentru că românii nu vor să plătească. Şi nu e DELOC vina producătorilor, ci a consumatorilor fie săraci, fie zgârciți. Mexic! Norvegia! Malaiezia!
