Cercetarea zonelor albastre, teritorii restrânse unde longevitatea populației este remarcabilă, răspândite care încotro și fără vreo constantă geografică definitorie, a scos la iveală că bătrânețea lungă și frumoasă (pe deplin funcțională și lucidă) e legată cel puțin la fel de strâns de aspectul, să-i zicem cultural, al vieții comunităților respective, nu numai de mediul în care trăiesc.
Uitându-mă la aceeași generație ca cea luată în calcul în studiile prezente, îmi dau seama că România este plină de zone albastre, iar Bucovina e una dintre ele:
– mediu sănătos, curat, aer bun. Bifat de lipsa de industrie și agricultură masivă a zonei, de munții plin de pădure și de apele cristaline.
– alimentația. Până nu de mult junk-food-ul nu era prezent pe-aici și, chiar și acum, poți mânca bucate neatinse de chimicale.
– vinul. Nu e, sunt însă băuturi și siropuri din fructe de pădure cu aceleași efecte terapeutice.
Astea ar fi niște condiții de mediu, să le vedem și pe cele, cel puțin la fel de importante, legate de cum se trăiește viața:
– ritmul. Toate comunitățile astea trăiesc relaxat, nu cade pământul dacă nu mă grăbesc să fac un lucru, vorba lungă are efect terapeutic, privirea aruncată seara în zare la un pahar e bucurie în sine. Când am venit în Bucovina făceam spume când vedeam cât de lent se mișcă toate aici, acum nu mă mai enervează, dar nici nu am reușit să mă sincronizez – încă :).
– munca/utilitatea. Pare a contrazice ritmul relaxat dar nu o face – în Bucovina se muncește bine și îndesat, însă nu se muncește de dragul de a munci și asta înseamnă că efortul e dozat exact cât trebuie și când trebuie. Vorbesc de munca fizică, ce pare a oferi organismului dorința de a se păstra în formă. Atât generația de 80-90 de ani din Bucovina cât și cele de peste mări și țări au în comun munca și utilitatea.
Nu există conceptul de – am ieșit la pensie, nu mai am nimic de făcut. Sunt oameni care au gospodării pe care le țin în picioare până în ultima clipă, care se ocupă de nepoți/strănepoți și așa mai departe. Mă uitam la bunicii nevestei că s-au stins amândoi la foarte puțin timp după ce nu au mai putut face munca adevărată, îmbătrânind în doi-trei ani mai mult decât în treizeci.
– lipsa presiunii, a stresului, mulțumirea cu ce ai. Un om măcinat de nemulțumire și care trage tot timpul la jug pentru ceva în plus, consumă mult mai multe resurse de viață decât unul liniștit.
Dintotdeauna am crezut că există o vârstă la care să te strofoci și să dai totul din tine pentru a acapara niște chestii care să te mulțumească și să te facă să-ți priveti cu mulțumire viața. Pentru mine 40 de ani este pragul în care nu mai ai voie să muncești fără limită ci să-ți impui să o faci mai relaxat iar 60 de ani este pragul în care ajungi să muncești din plăcere, pentru a te menține activ, fără să simți munca drept o obligație.
Din păcate pentru generațiile mai tinere, lucrurile astea sunt greu de respectat. Mentalitatea societății de consum ne codează să vrem tot timpul mai mult, să concurăm cu ultimele trenduri, iar situația economică a României, transformă unele lucruri necesare și decente în sarcini aproape imposibile.
Pentru mine, o casă, o mașină sigură, posibilitatea de a-i oferi copilului un regim de viață sănătos și ceva deschidere spre lume sunt lucrurile care ar marca primul prag, după care ar urma așezarea pe un drum specific zonei albastre care mi-ar permite să-mi văd nepoții și să scriu tot ce-aș vrea să scriu pe lumea asta.
PS – nu degeaba Bucovina este văzută drept o destinație premium pentru retragerea din viața corporatistă…
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Eu abia aștept să ajungă fiu-meu la liceu (prin clasa a 10-a așa mi-am plănuit) să-l las în Timișoara și să ne mutăm la Domașnea. Mi-am dat seama că MIE mi-ar plăcea să mă ocup de albine (deși am tot sperat că pot să-l conving pe bărbatu-meu…).
Și dacă n-o fi pregătit de la liceu (deși uneori îmi pare pregătit dintr-a 5-a că va fi), atunci aștept maxim până în anul 1 de facultate (dacă va vrea să facă).
Eeeeeeeeee, dacă nu era Ioana mică, îmi luam și eu jumătate de deal lângă pădure, creșteam albine, cerbi lopătari, păstrăvi și ciumperci – raiul pe pământ mi-l făceam acolo, numa bun de primit oaspeți :). Așa că înțeleg perfect ce zici.
Cum stau lucrurile cu lenea, furtul si betia, prin Bucovina? Oamenii sunt tot ca astia:
http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/viata-ca-vacanta-308.html
Ia uite ce zice asta aici:
https://youtu.be/yAb43zLwwKw?t=249
Parerea mea este ca situatia economica si sociala din Romania se inrautateste pe zi ce trece, iar proprietetea si justitia sunt o gluma proasta. Pentru retragere nu trebuie desconsiderate nici alte zone din afara Romaniei. De ex Croatia mie mi se pare foarte OK, iar preturile nu sunt inaccesibile. Daca iti permiti sa cumperi un pic de pamant cu o casa pe el in tara, nu vad de ce nu ai putea sa cumperi la croati, sau la vecinii lor sloveni. Aruncati o privire:
https://www.youtube.com/watch?v=GVxZxOaEuF4
https://www.youtube.com/watch?v=D5Buk6NPVPg
https://www.youtube.com/watch?v=I8DlXa_933Y
La capitolul furt și lene în Bucovina e parfum, rai de-a dreptul. Cu băutura nu stăm așa de bine, e încă extrem de răspândită practica băutului unui păhărel în fiecare pauza… tu compari Croatia la preț cu Bucovina/Maramu? Mă, băiatule…
Cu proprietatea și justiția și multe altele da, mai e mult până departe.
Si eu sunt bucovinean, bunica face 86 de ani saptamana viitoare, bunicul a murit pe la 78 de ani, asta in conditiile in care a luptat in razboi, a stat vreo 3 ani in lagar la rusi si a avut o boala de rinichi pe la 40 de ani de la care era sa moara.
PS: n-avem vin (sau avem un fel de posirca acrisoara si mai slaba, care poate fi considerata racoritoare in unele situatii, dar niciodata vin), dar avem tuica, afinata si visinata.
Mi se pare foarte interesant faptul ca femeile longevive, adica cele care depasesc varsta de 85 de ani, sunt vaduve de mai mult de 10 ani.
Evident generalizez, insa fenomenul este valabil si invers. Ia urmariti, la putinii barbati care au reusit sa treaca de 90 de ani, de cat timp le-au murit sotia?
Din cate stiu, in medie, fenomenul longevitatii e mai bine ancorat in gena feminina – deocamdata se presupune ca diferenta ar fi sistemul de purificare al sangelui.
Pana acum nu s-a studiat influenta vaduviei :))), dar clar e o directie interesanta – ia sa lasam cercetatorii britanici sa intervina.
Incepe cu studiul propriei familii, dupa care uita-te la vecini, neamuri etc… eu am facut asta, si rezultatul a fost foarte concludent.
Ori sotii mor la distanta mica unul de celalalt, caz in care longevitatea celor doi nu este peste medie (adica intre 70 si 80 de ani), ori unul dintre ei traieste cu mult peste media varstei.
Nu stiu nici macar un singur caz in care un barbat a trecut de 90 de ani, si ar mai fi casatorit cu aceeai sotie. Nu pun cazurile in care un barbat la 80 de ani, dupa ce i-a murit sotia, se recasatoreste cu una de 60 de ani, care are grija de el si de averea lui. Am si asa ceva in familie…:))
La fel, nu cunosc nici o femeie > 90 de ani, a carei barbat nu a murit de cel putin 10 ani inaintea ei…:))
Eu consider ca longevitatea este mai mult influentata de psihic decat de mecanisme pur fizice.
Daca ai reusit sa ajungi pana la 70 de ani si ai fost cat de cat in forma pana atunci, ai posibilitatea de a mai trai 20 de ani si mai mult, daca mintea ta este libera.
Adica daca ti-a murit sotia, copii sunt toti plecati de acasa, nu trebuie sa-ti cresti nepotii, adica daca te-ai eliberat de stresul indus de responsabilitatea pe care o ai fata de vietile altora…:))
Nu stiu ce să zic, cred că e mai degrabă o chestie de probabilitate statistică decât de cauzalitate.
Oricum, bunicii nevestei îți dau teoria peste cap :).
Cati ani au bunicii nevestei tale?
Stai sa ajunga nevasta-mea acasă, să nu zic prostii. S-au dus amandoi, nu la distantă mare unul de altul, dar clar se califica pentru notiunea de viata lunga pe picioarele lor… revin cu detalii statistice diseara 🙂
La mine în familie durata de viață a femeilor e semnificativ mai redusă decât a bărbaților (semnificativ înseamnă și 10 ani, ceea ce după 60 reprezintă o cifră importantă).
Și tot la noi, teoria spune că după ce nu mai ai responsabilitățile de care zici, nu mai ai nici motiv să … trăiești. Se pare că nimeni n-a descoperit rețeta de a trăi fără griji la noi în familie, când era să se termine grijile (de orice fel ar fi fost ele) s-a terminat și viața. Asta calculat pe 3 generații de la stră-străbunici, la străbunici și la bunici.
Academician Ovidiu Bojor, fondatorul fitoterapiei moderne in Romania, are 90 de ani si o casnicie de peste 60 de ani. S-a cunoscut cu sotia lui cand erau studenti. Traiesc amandoi.
Ananati,
pai da, daca nu te mai piscale nevasta zilnic la cap, lumea e mai traibila…:))
Se pare insa ca la voi in familie femeile erau cele care au luat deciziile, adica au preluat responsabilitatile…:))
Bunică-meu a trăit mereu cu impresia că el e șeful :))))) Și acuma mai crede asta. E fain și să trăiești așa, în lumea ta.
Da, foarte bine delimitate la noi în familie sarcinile: femeile au luat deciziile, bărbații au adus banii pentru ele. Tot așa, pe 3 generații în urmă.
Vlad,
“Nu stiu ce să zic, cred că e mai degrabă o chestie de probabilitate statistică decât de cauzalitate.”
Normal ca este o chestiune de probabilitate statistica.
Cauzalitatea nici nu exista, ontologic vorbind. Cauzalitatea exista doar pentru cei dornici sa gaseasca un sens (o explicatie) care sa sustina observatiile facute (statistica) :))
Poti sa ajungi la o cauzalitate prin metode stiintifice, dar la fel poti sa gasesti o explicatie (cauzalitate) foarte logica si in cadrul de gandire religios (unde in general se aplica vointa lui Dumnezeu).
Ce vreau sa spun este ca cauzalitatea este ceva ce tine strict de felul nostru de a fi, gandi si intelege lumea. Adica de fiinta noastra.
Cauzalitatea “stiintifica” are sens, poate fi confirmata, adica ADEVARATA doar intr-un cadru de gandire stiintific. La fel se intampla si cu cauzalitatea “mistica” (religioasa), ea nu exista decat pentru cadrul de gandire religios. Ambele ADEVARURI insa exista doar pentru oameni, prin urmare ele sunt o “inventie” umana.
Nicio alta fiinta (bacterie, planta sau animal) nu foloseste cadrele (sistemele) noastre de perceptie (gandire), ci cu totul altele, pe care noi nu le putem percepe, prin urmare nici intelege, pentru ca pentru noi nu EXISTA (fac parte din alte lumi (epistemologic diferite).
Revenind la “studiul” meu.
Observatiile statistice facute de mine, sunt valabile doar pentru familia mea si pentru cei pe care i-am cunoscut sau de care am auzit. Si am inceput sa extind “obiectul de studiu” si la cunostinte, prieteni etc… Pana acum am constatat ca observatiile mele se confirma. Asta nu inseamna ca sunt valabile la scara si mai mare.
Si chiar daca ar fi asa, explicatia (concluzia) la care am ajuns, spune mai multe despre mine (despre felul meu de a intelege lucrurile) decat despre “obiectul” meu de studiu…:))
Așa, au venit informațiile. El 96 de ani, ea 93, a murit ea ultima la 2 ani diferență. Mai mult de-atât, în zonă dacă ajung bătrâni amândoi, se duc repede unul după altul…căsnicia e, deci și prin urmare, mai ușoară în Bucovina.
oho, chapeau… frumoasa varsta.
Academicioan Ovidiu Bojor, fondatorul fitoterapiei moderne in Romania, are 90 de ani. E casatorit de peste 60 de ani, si-a cunoscut sotia in studentie. Traiesc amandoi.