Nevasta și wok-ul

By Vlad B Popa in Viata domnului P 2 Comments

De la mine nevastă-mea a luat numai chestiile deosebit de enervante. Ceva bun nu s-ar prinde de ea nicicum (presupun c-oi avea și eu ceva cât de cât bun care s-ar putea lipi…). Printre altele și obiceiul de-a veni cu replici ”deștepte” când s-a întâmplat vreo boacănă.

*

Fiind eu la dietă carnivoro-leguminoasă și găsind în sfârșit ulei de sâmburi de struguri în Dorna, mi-am luat imediat un wok nou, că ăla vechi nu mai avea de multă vreme prestanța necesară unei prăjeli mai rapide ca fulgerul.

Și ce m-am bucurat, abia așteptam să-l folosesc pe niște miez de bambus și alte legume din astea de grădină.

Soția s-a gândit să-l spele, că na, așa e normal. După asta, dacă tot îl avea în mână și strălucea de nou ce era, s-a gândit să pună în el la fiert niște chestii – că de aia se cheamă wok ca să-l folosești la fiert morcovi și fasole. Continue reading

Zău?

By Vlad B Popa in Viata domnului P 1 Comment

– Nu se poate!!!

– Hai, mă!

– Unde-s toate, parcă le-a băgat în pământ!

– Nu, nu, e prea de tot, nu mai găsesc nimic!

– AaAAAAAAAAAAAAA!

Vocea nevestei se transformase într-un șuier viperin iar din camera cealaltă se auzeau uși trântite, rafturi forțate și tropăituri nervoase din picior. Când intră la mine, îi ieșea fum pe urechi, părul îi luase foc și ochii îi luceau turbat. Continue reading

Domnul educatoare

By Vlad B Popa in Viata domnului P 0 Comment

– Tonioooooooooooooo, Toniooooooooooo, nu mai da jucăriile jos!

– Unde-i mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, de ce nu mai vine mamaaaaaaa!?!

– Nu vreauuuuuuuuuuuu, nu vreauuuuuuuuuuuuuu, vreau acasăăă!

– AAAAAAaaaa, unde-i bunu, unde-a plecat bunu!?!

Urlete, răgete, plânsete, jucării aruncate, războaie pentru o mașinuță. Dintre toți parcă doi băieți sunt cei mai obraznici și singurii violenți. Unul dintre ei nu vorbește dar smulge tot ce vrea și dacă nu îi convine ceva dă cu pumnul.

Duo-ul ăsta dinamic pică în grija domnului educatoare, de restul au grijă doamnele. E bun, se vede că are pregătire nu glumă, maniacii ninja îi mănâncă din palmă, fetițele vin la el să le îmbrace păpușile și să le repare brățările, iar doamnele îl privesc cu drag ca pe un înger protector.

Numai el știe ce e în sufletul lui… Continue reading

Halal barbat…

By Vlad B Popa in Dracula's Kitchen, Viata domnului P 4 Comments

Cum m-am pornit eu viteaz să urc culmile munților cu rucsacul meu foto în spate. Nu că n-aș mai fi urcat așa stânci verticale, dar ori eram mai tânăr, ori eram mai odihnit, ori nu eram la cură de slăbire de vreo juma de an…

Ne-am urcat eu, bărbatul feroce de mai adevărat nu se poate și nevastă-mea care se întreabă mai în fiecare zi cum de-a avut noroc să pună mâna pe așa un exemplar de reușit de zici că după el s-a făcut matrița de barbat fatal, în bibiul off-road pe care-l făcusem rost pentru o săptămâna și-am plecat spre crestele Rodnei, unde speram să mai prind bujorul de munte înflorit.

Îmi trebuiau niște fotografii de peisaj că prinsesem floarea pe alți munți, însă într-o zi plină de ceață și nu aveam cadre largi de să se vadă văile infinite…

După două ore de mutat gâtul din loc (mă ce suspensii are Vitara, zici că mergi cu picamerul, așa te zguduie) am ajuns la naiba-n praznic de mai departe nu se putea merge pe patru roți și-am descălecat.

Pac rucsacul în spate (și încă era versiunea ușoară, am renunțat la unul din cele trei aparate și la câteva baterii…) și dă-i pe cărare. Cam în zece minute fiecare moleculă din Continue reading

Tati, dă-mi o scară până la lună!

By Vlad B Popa in Viata domnului P 5 Comments

– Tati, tati, uite ce am… – zice fiică-mea venind într-o suflare din dormitor cu o lună de pluș în mână.

– Vede tati.

– Uite dacă trag de asta cântă – și trage de șnurul respectiv, pornind o melodie simplă din sunete de clopoței. Vezi, tati?

– Vede tati.

– Uite că e și un ursulet și are mânute ursuletu. Vezi, tati?

– Vede tati.

– Aaaaaa, vezi cum a luat ursuletu luna în brațe? Vezi, tati, vezi?

– Vede tati.

Jucăria cântătoare era o lună roz pe care stătea lipit, ținând-o strâns în brațe, un ursuleț îmbrăcat în pijamale.

– Tati, când mai cresc un pic o să țin și eu luna așa. Știi, tati?

– Ce să…

– Am să iau o scară și am să urc până la lună și am să o țin și eu în blațe ca ursuletu. Știi, tati?

– Păi, Ioana, e Continue reading

Foamea de student, icrele de manciuria și ciocoii din cireș

By Vlad B Popa in Diverse, povestioare, Viata domnului P 4 Comments

Dacă în seara de dinainte ai fi hălăduit pe străzi, căutându-ți inspirația în susul Copoului și ai fi părăsit aleea îmbibată cu miros de floare de castan, oprindu-te în fața căminelor din Târgușor, ai fi observat fără îndoială un tânăr june prim, cu un păr negru ca pana corbului și cu niște ochi de te băga în toate boalele ( numai dacă erai fată ), care se învârtea în loc, de pe un picior pe altul, uitându-se neliniștit spre capătul străzii. Ba din când în când mai ciulea și urechile încercând să prindă un zgomot cunoscut. Cam asta ai fi văzut dacă erai acolo:

Dintr-o dată ochii i se luminează și intră-ntr-un zâmbet de reclamă Colgate. Pe stradă apare un Continue reading

La colț

By Vlad B Popa in Viata domnului P 24 Comments

Știți foarte bine ce tată dulce, exemplar și sever sunt, toate simultan și în același timp… nu știu dacă știți, dar vă spun eu acum că am declarat sus, tare și public că la mine în casă asta mică nu o să miște în front și că din vorba mea nu se iese iar dacă nevasta o să îi dea prea mult nas lui fiică-mea, am să le atârn pe amândouă de urechi pe sârma de uscat rufe.

Și cum la mine cuvântul e sfânt, așa și este – când spun eu ceva zici că scriu pe tablele dreptății așa de rapid se execută toată lumea, lucru ce duce la o familie extrem de armonioasă și fericită, că doar asta se petrece când în casă stăpânește un bărbat adevărat.

Câteodată însă cuvântul meu e lege mai ia și niște întorsături neașteptate… nu știu ce mă bâzâia soția la cap cu o cadență de mitralieră sonică, în timp ce eu Continue reading

În sfârșit am și eu nevastă

By Vlad B Popa in Viata domnului P 5 Comments

Stăteam noi așa și vorbeam, eu și doamna P. Despre anul care vine vorbeam și doamna era puțin iritată că-i refuzasem planul unei escapade de weekend prelungit. Refuzul nu venise din cauză că nu mi-aș fi dorit să schimb pentru câteva zile decorul, să uităm un pic de muncă, rutină, cenușiu și planuri constante despre viitorul familiei ci pentru că nu e normal să traversezi munții cu mașina la mijlocul lui ianuarie cu un copil de 2 ani în ea.

Probabil că partenerii mei de aventuri, care au trecut de zeci de ori cu mine prin situații din care nu știau dacă mai ies, prin ghețari, mlaștini, margini de prăpastie, râuri, păduri, torente, s-au crucit citind rândurile de mai sus. Se cheamă responsabilitate, fraților, RESPONSABILITATE și te izbește în moalele capului când devii tată. Continue reading

Ce am învățat în 2 ani de când sunt tată

By Vlad B Popa in Viata domnului P 6 Comments

Ieri Ioana a făcut 2 ani, doi ani de când am ținut-o prima oară în brațe, doi ani de când mi-am înăbușit bărbătește lacrimile cu un ghem  de om în palme, doi ani de când am stat cinci zile cu fetele în maternitate pentru că drumul peste munți era complet înzăpezit.

Am învățat multe în doi ani de când sunt tată, prea multe ca să încapă în doar câteva linii de blog…două, trei, poate chiar patru dintre ele își vor găsi însă locul:  Continue reading

O familie capitalistă

By Vlad B Popa in Viata domnului P 4 Comments

– Tati, închide, închide eptopu! Tati, jos, joacă Ioana!

– Ioana, tati lucrează.

– Aaaaaa, închide, închide,  joacă, joacă!

– Ioana, termină. Tati are de lucru, ne jucăm când termină.

Își ia poziția de fatality. Picioarele crăcanate, mâinile făcute pumni și ținute strâns la piept, privire în sus și capul puțin pe spate, ochii în lacrimi și colțurile buzelor plonjate spre podea.

– Hai, mă Ioana… hai să-ți explice tata cum stă treaba. Continue reading