De la mine nevastă-mea a luat numai chestiile deosebit de enervante. Ceva bun nu s-ar prinde de ea nicicum (presupun c-oi avea și eu ceva cât de cât bun care s-ar putea lipi…). Printre altele și obiceiul de-a veni cu replici ”deștepte” când s-a întâmplat vreo boacănă.

*

Fiind eu la dietă carnivoro-leguminoasă și găsind în sfârșit ulei de sâmburi de struguri în Dorna, mi-am luat imediat un wok nou, că ăla vechi nu mai avea de multă vreme prestanța necesară unei prăjeli mai rapide ca fulgerul.

Și ce m-am bucurat, abia așteptam să-l folosesc pe niște miez de bambus și alte legume din astea de grădină.

Soția s-a gândit să-l spele, că na, așa e normal. După asta, dacă tot îl avea în mână și strălucea de nou ce era, s-a gândit să pună în el la fiert niște chestii – că de aia se cheamă wok ca să-l folosești la fiert morcovi și fasole.

După bunul ei obicei s-a apucat și de altele în timpul ăsta. Tot după obicei s-a apucat în total altă cameră departe departe de bucătărie. O oră mai târziu a venit de unde era condusă de o dâră de fum. Cred că are ceva sânge de piele roșie în ea, că a înțeles din prima ce zice telegrama de fum – se ard morcovii.stop.și fasolea.stop.

Câteva minute mai târziu văd stratul de lavă și crusta de cenușă cât degetul din wok-ul meu cel nou și, evident, mă revolt la culme. Și că a fiert în el și că l-a lăsat pe foc și s-a dus aiurea, deși i-am zis de o mie de ori să nu mai facă asta și că l-a adus în halul în care era. Bietul meu wok…

La care ea, calmă și cu o privire angelică (n-ar avea o privire din asta și-n alte momente… numa da numa când greșește, oae nu ar putea s-o aibă și când greșesc eu??) :

– Nu mi-ai zis tu când l-am luat pe celălalt că wok-ul trebuie încins și ars prima dată?