Știți foarte bine ce tată dulce, exemplar și sever sunt, toate simultan și în același timp… nu știu dacă știți, dar vă spun eu acum că am declarat sus, tare și public că la mine în casă asta mică nu o să miște în front și că din vorba mea nu se iese iar dacă nevasta o să îi dea prea mult nas lui fiică-mea, am să le atârn pe amândouă de urechi pe sârma de uscat rufe.
Și cum la mine cuvântul e sfânt, așa și este – când spun eu ceva zici că scriu pe tablele dreptății așa de rapid se execută toată lumea, lucru ce duce la o familie extrem de armonioasă și fericită, că doar asta se petrece când în casă stăpânește un bărbat adevărat.
Câteodată însă cuvântul meu e lege mai ia și niște întorsături neașteptate… nu știu ce mă bâzâia soția la cap cu o cadență de mitralieră sonică, în timp ce eu făceam ceva figuri cu asta mică pe lângă masă, că dintr-o dată se întrerupe din tocat verbe și se găsește să mă întrebe ce părere am.
Eu, diplomat ca totdeauna, îi răspund vorbind spre fiică-mea ca să nu se considere, Doamne apără și păzește, atacată direct.
– I-auzi ce prostii scoate maică-ta pe gură, să-i dai o sticlă peste cap nu alta, poate își revine… și fac semn spre petul de 0,5 apă carbogazoasă de pe colțul mesei.
Înainte să apuc să mai zic ceva sau să intervin câtuși de puțin, fiică-mea se ridică pe vârfuri, agață sticlă de pe masă, se avântă spre centrul camerei, pivotează scurt și se aruncă vreo doi metri prin aer, ca o handbalistă la semicerc și aruncă cu toată puterea dreptei formidabile pe care a moștenit-o de la tac-su, sticla direct între ochii nevestei.
POC! FSSSSSSSSSSSSSSSSSS! (v-am zis că era carbogazoasă). Ioana se întoarce triumfătoare și-mi aruncă o privire plină ochi cu mândrie, nevastă-mea se întoarce și ea spre mine dar privirea ei e plină cu total altceva, lavă topită și furie turbată ar putea face parte din amestecul respectiv.
Și uite așa, câteva secunde mai târziu, stăpânul casei, neîndurătorul rege al savanei și atotputernicul titan al universului Popa stătea, cu fiică-sa cu tot, cu ochii în pământ, urechile pleoștite și coamă lipită de spate, LA COLȚ.
– Iartă-ne, mami! ziceau amândoi în cor cam de 10 minute până ce mami le-a dat voie iasă de la colț și atunci s-au dus repede repede repede s-o pupe, unul pe un obraz și celălalt pe altul, de pe puțin douăzeci de ori numai să nu se mai uite așa aspru la ei.
Doar v-am spus, cuvântul meu e lege în casă, una nu mișcă!
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
In afara faptului ca trebuia sa exagerezi un pic in exprimari, atat cat ca sa fie povestirea haioasa … restul e adevarat?!
Daca da, sa-mi zici. Ca sa rad si eu pe bune! :)))))
Edit: sau … poate nu trebuie sa zici adevarul, ca s-ar strica povestea. Cred ca mi-a fost de ajuns ca mi-am imaginat :))))
Ada, e pe bune tot. S-a întâmplat alaltăieri seară.
:))))))
PS: Macar bine ca n-ai fost agatat “de urechi pe sârma de uscat rufe”
De acuma o sa fii mult mai atent la ce spui in fata copilului. Grea a naibii slujba de painte!
Ce n-am zis este cum am bătut noi palma victorioși după ce ne-a expirat pedeapsa într-un moment de neatenție al asupritoarei… deosebit de grea dar pentru unii vine atât de natural :))))
Domnule draga,daca n-ar fi de plans ,ceea ce spui in cele de mai sus ,ar fi de neurmat de un parinte care va citi aceste randuri…
Ca unul care lucrez cu copii dar si cu parintii acestora ,citind ,am ramas fara cuvinte …
Si ne mai miram de unde s-a ajuns ca un copil sa-si bata parintele !
Poate sa faca scoala ,domnule draga,educatie pentru om si societate cat va face in cele cateva ore petrecute acolo,daca acasa are un parinte cu cuvantul lege,e in van .
Fiti, va roga atent altadata cand fiica d-voastra va prinde in mana o sticla cu apa carbogazoasa,feriti-va ochii !
Doamnă dragă, mi-e greu să-mi închipui cum poate lucra cineva cu copii neavând simțul umorului sau răbdarea de a înțelege câteva propoziții simple.
Cum să înțelegi din textul ăsta că fiică-mea e încurajată să-și bată părinții? Asta sigur e de plâns…
bre adelo,pa langa ca e basisto-uselisto-misogin,vladbepopa e si un parinte denaturat.
așa bre, să fie clar.
Acum mai in gluma mai in serios, nu mai contesta autoritatea mamei, ptr ca invata ca poate sa o conteste si ea si cand va avea momente de incapatanare sau rebeliune o sa aveti probleme in a-i impune ce sa faca. In fata ei trebuie sa va sustineti reciproc ca sa stie ca nu scapa ducandu-se la celalalt parinte. Astia mici sunt pe cat de adorabili, pe atat de manipulatori, iar tu deja ai o mare slabiciune ptr ea. Deci e nevoie de figura autoritara a mamei daca nu vrei ca cea mica sa faca numai ce vrea ea.
Olivia, tu ai copii? Da, facem front comun întotdeauna – excepție făcând niște mici glumițe, dar deocamdată figura autoritară supremă e a tatălui că el are vocea mai convingătoare (slăbiciunea mea și a maică-sii pentru micuță, absolut normală de altfel, nu are legătură cu educația – a se vedea primele rânduri ale articolului).
Da, la primul semn de slăbiciune te mănâncă ăștia mici.
Olivia,
eu chiar nu inteleg de ce majoritatea parintilor sunt atat de stresati de educatia copiilor lor.
Lucrurile pot fi atat de simple, daca nu le-ar complica parintii.
Pentru a fi credibil ca si parinte, trebuie doar sa fii autentic si coerent in tot ceea ce faci. Trebuie sa fii fix asa cum esti tu. Nu mai bun, nici mai rau sau sever. Important este sa ai un comportament coerent fata de el.
Copilul are nevoie de modele autentice, indiferent care ar fi ele.
Daca un parinte incearca sa-si educe copilul altfel decat este el, va da gres. Pentru ca este imposibil sa “pacalesti” propriul copil.
Nu poti cere unui copil (pe termen lung) sa se comporte intr-un alt fel decat o faci tu. Tocmai pentru ca nu esti credibil si copilul va prelua acest comportament. El va invata ca modelul de succes este “una zicem, alta facem”.
In acest context, nu este absolut nici o problema daca un parinte este altfel decat celalalt si daca comportamentul fata de copil este diferit. Copilul nu are o problema cu asta, pentru ca se va adapta perfect la fiecare dintre membrii familiei. Parintii au in general personalitati diferite. Nu e absolut nici o problema sa te comporti diferit fata de copil. Important este doar sa fii tu si sa nu incerci sa fi altcineva.
Nu parerile si comportamentele diferite intro familie sunt problema in educatia copilului, ci lipsa de afectiune intre cei doi parinti.
Cu alte cuvinte, copilul nu are nevoie de o educatie anume, el are nevoie doar de parinti care se iubesc si care se bucura de viata in familie.
Restul vine de la sine. Nu ai ce sa faci gresit niciodata.
Cu cat mai mult te chinui sa fii un model bun pentru copilul tau, incercand sa pari ceea ce nu esti, cu atat mai mult vei pierde legatura cu el, pentru ca la un moment dat, va face fix la fel fata de tine.
Hary, Olivia se referea la impusul limitelor pe care si eu cred ca un copil trebuie sa le aiba pentru a-l proteja de el însuși, nu vorbea de vreun rol jucat de parinti contra firii lor.
Cu alte cuvinte daca fulgerul nu are voie în bucătărie lângă aragaz și cuptor pentru că e periculos, aceeasi pozitie trebuie s-o aiba ambii parinti. Degeaba se face mama foc si para si cearta plodul că s-a apropiat de flacără dacă tac-su zâmbește și dă din mâna încurajator. Degeaba tac-su e total împotriva dulciurilor în exces dacă el va zice stop și mama îi va mai da două ciocolățele pe deasupra…
La asta mă refeream și eu când spuneam front comun, copilul va alege totdeauna ce îi convine dacă are vreo portiță și nu este încă destul de mare pentru a ști ce și cum singur. Majoritatea copiilor mici fără absolut nicio limită pe care i-am văzut era fix rezultatul unei pozitii din astea luate de unul dintre parinti ”hai la mama sa te pupe daca tata te-a certat”.
Vlad,
Nu sunt de-acord cu tine in privinta unei strategii unitare si comune in privinta setarii limitelor la copii.
Si nu o sa ma refer la situatii de gen “nu te juca cu focul ca e periculos” sau “nu baga degetele in priza, ca te curentezi”. Pentru ca atunci cand vine vorba despre securitatea si siguranta copilului, nu exista divergente sau diferente intre parinti. Iar daca cumva tot exista, vorbim despre imbecilism si nu despre educatie si refuz sa imi pierd vremea comentand despre asa ceva.
In schimb o sa ma refer la situatii clasice de gen, “ia caciula in cap ca e frig” sau “nu manca dulciuri ca te imbolnavesti”.
Sa ne imaginam asa o scena in viata de familie. E inceput de primavara afara, aerul este inca rece, copilul vrea sa mearga in curte la joaca.
Mama insista: nu uita sa-ti iei caciula copile, ca e inca frig afara si racesti.
Copilul se impotriveste: dar nu vreau caciula, ca nu e frig afara.
Mama: ba da, e frig afara si ti-am zis sa-ti iei caciula. Nu iesi din casa fara caciula, s-a inteles?
Copilul bosumflat se duce la taica-su: tati, uite, afara e soare si placut, pot sa merg fara caciula? Dupa care din fundal se aude strigatul mamei din bucatarie: tati, nu-i asa ca trebuie sa-si ia caciula copilul?
Sa presupunem ca tatal vine de afara si nu considera ca-i trebuie caciula la copil.
Si acum sa vedem ce variante de raspuns avem:
1. tatal foarte hotarat raspunde cu voce tare, ca sa auda si mama: trebuie sa iei caciula, altfel nu poti sa mergi la joaca afara
2. tatal raspunde preocupat si aproape soptind copilului: ai auzit ce a zis maica-ta, ia o caciula, ca altfel se supara pe noi. Mamei ii striga: da, asa este.
3. tatal se gandeste putin si raspunde: ai dreptate copile, nu este asa de frig afara. Dupa care raspunde mamei: auzi mama, dar de ce sa ia copilul o caciula, ca tocmai ce am venit de afara si nu era frig deloc. Decat sa transpire cu caciula in cap si sa si-o dea jos, mai bine fara. Ce zici, merge?
4. Tatal hotarat ii spune copilului: ai dreptate, poti sa mergi fara caciula, vorbesc eu cu maica-ta dupa aceea si-i spun ca eu ti-am dat eu voie.
5. Tatal ii sopteste copilului: ia caciula in cap si cand esti afara, poti sa o dai jos cand te joci. Daca simti ca iti este frig, iei caciula in cap.
Dupa care-i raspunde mamei: si-a luat caciula, e ok.
Tu in care varianta de raspuns/comportament te regasesti?
Hary, tu pornești de la cazul în care există diferențe de optică – mama prea protectoare, tatăl cu capul pe umeri.. etc. Hai să mergem pe cazul tău, pentru că diferențele astea apar probabil în majoritatea cazurilor.
Tot pe principiul păstrării autorității părintești pentru ambii părinți sunt:
cred că discuția contradictorie trebuie să aibă loc între părinți, nu unul dintre ei să-i arate copilului că poate să ignore vorbele celuilalt. În cazul căciulii buclucașe, mă văd ducându-mă eu în camera cealaltă, spunându-i nevestei că e cald afară, fără să audă copilul, ca ea singură să-și întoarcă directiva și să aibă posibilitatea să-și păstreze rolul în ecuație.
Oricum cred că planul general de creștere și limitele trebuie discutate constant între părinți și păstrată aceea linie comună de care vorbesc, e mult mai ușor pentru copil să ia de bun ce-i spun părinții dacă merg amândoi pe același sens…
Vlad,
“În cazul căciulii buclucașe, mă văd ducându-mă eu în camera cealaltă, spunându-i nevestei că e cald afară, fără să audă copilul, ca ea singură să-și întoarcă directiva și să aibă posibilitatea să-și păstreze rolul în ecuație.”
LOL. Ai dat un raspuns cumpatat, bine gandit. Se vede ca faci parte exact din grupul de care ziceam, si anume al parintilor foarte preocupati de o linie comuna in educatia copilului.
Experienta mea imi spuna ca e complet inutil acest lucru.
Cel putin in situatii de genul exemplificat de mine cu caciula (adica in situatii in care nu e vorba despre siguranta si securitatea copilului).
Sa privim mai indeaproape varianta ta.
Tatal se duce in camera alaturata si vorbeste cu mama, fara sa auda copilul discutia dintre ei. Dupa care mama se suceste si spune copilului ca are totusi voie fara caciula afara.
Ce crezi ca va intelege copilul de aici? Exact. Tata o convinge pe mama in mod miraculos, astfel incat copilul are castig de cauza. Se potriveste cu varianta 3 din raspunsurile enumerate de mine, cu diferenta ca varianta ta ascunde discutia dintre parinti, care a dus la schimbarea parerii mamei. Copilul nu va stii ce a determinato pe mama sa-si schimbe parerea, si va trage poate concluzia ca tata are niste forte magice pe care ea le poate folosi uneori…:))
La asta ma refer cand spun ca parintii se streseaza uneori extrem de mult pentru a face ce trebuie. Si se pare ca tu esti unul dintre cei care sunt hiperactivi dpdv educatiei corecte al copilului.
Ca sa lamuresc treaba cu variantele.
In varianta 1 si 2, tatal este sub papucul mamei. Copilul va invata foarte rapid ca cuvantul tatalui nu valoreaza nimic in fata mamei. In varianta 1 tatal simuleaza armonia renuntand la propria parere din start, in varianta 2 il invata pe copil sa se subordoneze fata de sef, pentru ca in caz contrar iese rau!
In varianta 3 tatal nu ia de buna tot ce zice mama, ceea ce inseamna ca are si pareri proprii pe care le pune in discutie cu mama, in fata copilului. Copilul invata ca tatal este o personalitate integra, preocupata de solutia cea mai buna pentru copil.
In varianta 4, tatal este capul in familie si hotareste dupa bunul plac. Parerea mamei poate oricand intoarsa daca tatal este de alta parere. Copilul va invata cui trebuie sa se adreseze daca vrea sa obtina ceva.
In varianta 5 tatal este preocupat de armonie in relatia cu mama, dar recurge la metode proprii de rezolvare a problemei.
Copilul va invata ca poate face in asa fel incat sa nu supere mama, dar totusi sa faca cum vrea el.
Si acum sa-ti spun partea cea mai interesanta: nu exista un raspuns mai bun decat celalalt. Din punct de vedere al copilului, al educatiei lui, toate, dar absolut toate variantele de raspuns sunt ok, atata timp cat reflecta autenticitatea parintilor, adica felul lor de a fi.
Copilul se va adapta la felul de a fi al fiecaruia. Important pentru copil este ca parintii sa nu se certe si sa ajunga in situatie de conflict, din cauza parerilor diferite.
Ideea de baza este ca fiecare membru de familie are un anumit mod de a interactiona cu copilul. Nu trebuie toti sa se inteleaga si sa adopte aceeasi linie si strategie.
Copilul nu poate fi “stricat” daca la bunici de exemplu, mai primeste cate o ciocolata pe ascuns, fara sa stie parintii. Sau pentru ca la bunici au mai multe libertati decat acasa.
Cunosc multi parinti care se oftica si se streseaza incredibil de mult din cauza ca bunicii le “strica” copiii. Copilul nu are voie sa faca ceva, prin urmare si bunicii trebuie sa se tina de acest lucru. Nimic mai fals. Copilul are nevoie de “libertatea” pe care o au la bunici. De altfel de reguli decat cele de acasa. Copilul se adapteaza la orice situatie si orice comportament incercand sa dobandeasca maxima de atentie pentru el.
De aceea ziceam ca intro familie, din perspectiva copilului, cel mai important lucru este relatia dintre parinti, iubirea, dragostea dintre ei si mai putin strategiile de educatie comune.
In incercarea parintilor – uneori obsesiva – de a reglementa cat mai detaliat viata copilului si de a-i trasa viitorul, de multe ori ceea ce se dizolva incet, incet, este tocmai liantul care tine impreuna familia, si anume dragostea.
Din nefericire n-am, decat d-aia cu blana. Are in schimb cea mai buna prietena a mea o fetita adorabila care ma face fericita cand ne vedem dar care ii face nervii zdrente maica-sii exact cu incapatanarea. De aia sunt oarecum familiarizata cu felul in care cauta astia mici fisuri prin care sa se strecoare ca sa faca ce vor ei si cu problemele pe care le pun parintilor, ca sunt subiecte zilnice de discutie la telefon. Si crede-ma ca imi dau seama cat de greu e sa cresti un copil echilibrat, sanatos, integrat social, responsabil si capabil sa faca fata propriei vieti.Cine reuseste merita un premiu. Si din experientele nasoale de pana acum, iti spun si tie, incearca sa gasesti si variante alternative de tratament ca la noi se prescriu pe banda rulanta medicamente de sinteza si nu toti copiii suporta. Sau poate ai tu noroc si ai un pitic mai rezistent care nu ajunge tot timpul la pediatru, dar eu m-am saturat si sa aud de augmentin.
Hary, nu e asa. Epoca mamelor care infofoleau copiii a cam trecut. Mamele sunt cele care ingrijesc copiii cand sunt bolnavi, stiu in ce context s-au imbolnavit,stiu daca sunt sau nu in convalescenta, cat de sensibili sunt, etc. Deci daca zice sa-si ia caciula, are un motiv si trebuie sustinuta. Pe de alta parte daca cel mic zice ca e cald si transpira, ii dai o caciula mai subtire, o sapca, ceva. Doi parinti care nu se sustin reciproc sunt reteta optima ca sa obtii un copil ca-n reclamele la durex, care se tavaleste pe jos in magazin ca nu i-ai luat masinuta pe care o vrea, care chiuleste ca nu-i place la scoala, etc, ptr ca i-ai lasat loc de negociere. Deciziile parintilor trebuie respectate fara negocieri cu celalalt parinte iar in caz contrar trebuie sa existe consecinte. Exista un sistem foarte bun cu bile albe sau negre care au valoare de moneda.Cu 3 bile albe poti sa cumperi sa zicem o ora de desene animate in plus intr-o zi, la 5 bile negre pierzi dreptul de a iesi in alta…Copiii trebuie invatati ca faptele lor au consecinte, iar consecintele trebuie sustinute de amandoi parintii ptr ca altfel scara de valori a copilului va fi confuza.In al boilea rand, atunci cand comite un pocinog, in primul rand trebuie sa vada ca si-a dezamagit parintii, pedeapsa e secundara. Daca parintele e furios si in principal pedepseste, data viitoare copilul se va ascunde mai bine. Iar modelele coerente sunt necesare dar nu suficiente.Sunt parinti care sunt adulti responsabili dar produc copii iresponsabili ptr ca sunt prea protectori si apara copilul inclusiv de consecintele propriilor fapte.Cat depre iubire, exista parinti care sunt separati dar prieteni si cresc copii fericiti si echilibrati. Important e sa-si iubeasca copilul si sa colaboreze in acest scop, sa nu existe tensiuni iar copilul sa nu vada manifestari de agresivitate intre ei ptr ca atunci cand este agresat cineva iubit copilul sufera mai rau decat cand este agresat el insusi. Hary, chiar nu ajunge sa nu fii ipocrit. E mai complicat si orice ai face trebuie sa te gandesti cum iti afecteaza copilul.
Olivia,
in opinea mea vezi lucrurile mult prea complicat.
Educatia copilului nu este o stiinta exacta, nu exista reguli stricte, pe care daca le urmezi ai un copil perfect educat.
Daca vrei sa-ti educi copilul intr-un anumit mod, altul decat felul tau de a fi, vei da gres.
Cea mai buna educatie pentru copil este comportamentul tau care trebuie sa se “pupe” cu valorile pe care incerci sa i le insufli.
De restul se ocupa copilul.
Hary, eu pot să îți răspund doar din ce am adunat din creșterea unui copil până la doi ani, fără cărți, reguli și manuale din afară ci exclusiv cum am crezut eu și soția de cuviință.
Ba chiar sunt de părere că metode care se bat cap în cap vor da același rezultat pentru copii și părinți diferiți și că nici aici nu există chestii care merg tot timpul pentru oricine.
În plus diferențele de opinie față de creșterea copiilor vin și din așteptări diferite față de cum ar trebui să se comporte un copil la o anumită vârstă.
Olivia, când mi se dau exemple cu bile albe și bile negre, scoase după tone de citit lectură părintească mă simt senin, noi, până acum. am fost destul de siguri pe noi și valorile noastre încât să ne bazăm pe ele și nu pe grafice și sisteme de specialitate, asta a însemnat mai puțină muncă pentru noi și mai mult timp petrecut cu copilul.
Eu sunt de acord cu naturalețea comportamentului față de copil pe care o propune Hary, cât și cu frontul comun pe care îl propune Olivia – poate pentru că așa mi se pare normal și nu numai în creșterea unui copil ci în orice efort de echipă. În echipă discuția e permisă, când e vorba de joc însă ce s-a stabilit aia se joacă :).
Cât despre influența și gradul de libertate eu recunosc că sunt printre cei care am zis încă înainte de naștere – cine nu-mi respectă regulile nu vede copilul :)))) – pentru că, cel puțin în situația noastră, consider că știu mult mult mult mai bine ce libertăți ar trebui să aibă propriul meu copil. Bineînțeles asta nu e automat valabil și pentru alții, așa stă treaba la noi.
Iar când comportamentul copilului se schimbă clar față de noi din influența bonei, consider că acel front comun și direcție generală trebuie respectată altfel copilul va trage imediat în direcția cea mai permisivă.
Încă o remarcă și mă opresc. Gradul de libertate și toleranța față de prostioare a copilului depinde și de mediul în care trăiește, altfel cred că trebuie să îl educi când ai curte fata de apartament, altfel il educi când trăiești într-un oraș aglomerat față de un cătun liniștit, altfel într-o zonă de război și așa mai departe – totul depinde de riscurile la care se poate supune copilul și la deranjul pe care îl face pentru cei din afara familiei… de asta poate chiar parinti cu aceeași mentalitate generală vor alege moduri diferite de educatie.
I
Totul bine si frumos si echilibrat, mai putin fraza asta care este mai degraba o temere tipica de parinti preocupati cu educatia:
“Iar când comportamentul copilului se schimbă clar față de noi din influența bonei, consider că acel front comun și direcție generală trebuie respectată altfel copilul va trage imediat în direcția cea mai permisivă.”
Fals. Indiferent ce “educatie” primeste copilul de la bunici sau bona, copilul nu se va comporta altfel fata de parinti.
Ah, ca va incerca sa-si reconsidere limitele bazandu-se pe alte experiente, e alta discutie.
Insa daca parintii sunt coerenti si autentici, nu vor fi probleme deloc. Copilul se adapteaza rapid.
Probleme cu comportamentul copilului, vor fi doar daca timpul petrecut de bona/buninci cu copilul este mult mai mare decat cel petrecut de parinti cu copilul. Insa asta deja este o cu totul alta problema.
Da, la asta mă refeream la încercatul extinderii limitelor după cum a văzu ea că îi mere – și aici intervine o chestie, suntem doi părinți care muncim non stop, care nu am avut la cine lăsa copilul o singură noapte să stea și s-o lase pe maică-să să doarmă și ea 6 ore legate și așa mai departe…
îți dai seama ce bine ne pică la amândoi când trebuie să depunem efort în plus de întărire a limitelor deja exprimate pentru că bona nu reușeste să se impună și copilul se prinde repede că poate să zică și nu, nu fac și da, pot să fug unde vreau eu dacă am chef…
În plus, nu copilul nu va crede că tatăl are puteri magice pentru că mama nu va veni și va zice gata poți să ieși fără căciulă ci se va convinge de față cu copilul că e cald afară… deschizând fereastra sau făcând orice altceva, despre asta vorbeam când am spus că mamei trebuie să i se acorde posibilitatea să-și păstreze rolul în educație.
Iar dacă îți pare extrem de complicat să știi că ne vine extrem de natural să ne prostim cu ea cât trebuie, pentru ce trebuie.
Asa cum am zis mai sus, in privinta asta nu e nici o problema.
Important este doar sa fie totul natural si placut pentru copil.
Daca sunteti cu fata si va ocupati de ea, inseamna deja ca o educati corect. Prezenta voastra educa copilul, nu stragiile de educare.
Si fiecare parinte are pozitia pe care si-o asuma in familie. Important este doar sa fie cea naturala, nu cea dorita.