Globalizare

Mă gândeam eu așa gânditor în ce lume fără granițe trăim… cum ne vin toate la nas cu internetul ăsta, că e vorba de cultura omenirii sau rețete de pui copt de la papuași, cum în două clipe putem vedea cum e vremea în Palau sau ce mai fac maimuțele din Tibet, cum îi pot arăta Ioanei șpe mii de desene animate, animăluțe și prostioare…

*

Mergem ieri să-i arătăm renii Moșului. Nu erau reni ci lopătari, dar maică-sa nu s-a putut abține așa că a făcut o paralelă cerb-ren-sanie-moș crăciun – destul de reușită după umila mea părere. I-a explicat care sunt fetele și care sunt băieții, cum mănâncă mititeii Continue reading

Esențialul din cutia de pantofi

De vreo 2 săptămâni tot ne moșmonim la cutia de pantofi pentru o fetiță. Ideea din spatele shoebox-ului e simplă, pui într-o cutie de pantofi cadouri de Crăciun pentru un copil.

E un gest simbolic și nu va schimba mare lucru dar aduce bucurie o clipă așa că de ceva vreme încoace tot facem permutări cu jucării și dulciuri prin cutie, sigur să îi placă, să încapă cât mai multe și cât mai bine. Ba am hotărât ca spațiile goale să le umplem cu bomboane…

Ritual ăsta se petrece pe seară, când mai prindem și noi o clipă de respiro împreună și asta mică e bineînțeles lipită de noi – dacă tot suntem amândoi în același metru pătrat.

Maică-sa, ca și mine de altfel, e pe sistemul tot ce facem explicăm copilului c-așa îi dezvoltăm creierașul așa că i-a povestit, de când ne chinuim cu cutia respectivă, despre cum unii copii nu mai au părinți, despre inegalitatea șanselor, despre cât de norocoși suntem noi, despre greutățile vieții și așa mai departe. Continue reading

Un gastronom molecular înnăscut

 

– Mănâncă și tu ca omu! – am auzit toată copilăria.

De mic mi-a plăcut să combin gusturi într-o manieră cel puțin îngrozitoare pentru ochii bunicii, mare apărătoare a tradițiilor gastronomice românești.

Nu m-am vindecat de obicei, în ciuda eforturilor monumentale depuse în aducerea mea pe drumul cel bun, așa că în liceu ajunsesem la un rafinament deosebit al combinațiilor. Nu numai atât dar am întâlnit și suflete-papilă pereche care apreciau exact același fel de neobișnuite împletiri de ingrediente. Continue reading

O clipă de prostie absolută


The green gate by Vlad Popa on 500px.com

Vreo trei ani de zile a trebuit domnul P să suporte privirile fierbinți ca lava, ascuțite ca un vârf de burghiu și tandre ca un atac de taur ale nevestei până și-a luat nebunia de aparat pe care și-l dorise atâta vreme.

Da, domnul P e însurat, săturându-se la un moment dat de milioanele de cuceriri care-i cădeau la picioare când se ducea să ducă gunoiul (cei care îl cunosc bine pe domnul P ar avea ceva de comentat aici, nu despre milioanele de cuceriri ci despre celălalt lucru…). Continue reading

Prima zi

– Petrică, nu se poate așa. Tu-ți dai seama ce ne poate face? Zi-i să și le taie că nu se bagă nimeni la ea.

   Petrică intră, își luă cea mai serioasă mină posibilă și cel mai dur ton de care era capabil și se zborși la bruneta din pat.

– Femeie, mă faci de râs. Mă iau colegii peste picior, ce medic e ăsta de-și lasă nevasta să vină cu machiaj proaspăt și unghiile făcute la născut?

– Petrică, tu ești normal? Prima oară când mă vede copilul să nu fiu aranjată??

– Puișor, măcar unghiile… le e frică să nu te zgârii în travaliu, o să te doară și n-o să te poți controla. Continue reading