Un gastronom molecular înnăscut

 

– Mănâncă și tu ca omu! – am auzit toată copilăria.

De mic mi-a plăcut să combin gusturi într-o manieră cel puțin îngrozitoare pentru ochii bunicii, mare apărătoare a tradițiilor gastronomice românești.

Nu m-am vindecat de obicei, în ciuda eforturilor monumentale depuse în aducerea mea pe drumul cel bun, așa că în liceu ajunsesem la un rafinament deosebit al combinațiilor. Nu numai atât dar am întâlnit și suflete-papilă pereche care apreciau exact același fel de neobișnuite împletiri de ingrediente.

Spre exemplu, la vestitul meu sandwich cu parizer și gem de caise mai ajunsese și altcineva, după o muncă de ani de zile și se jura că numai aroma și dulceața caiselor se pot suprapune atât de divin pe parizerul de porc – exact părerea mea.

Suprema combinație însă era alta – amandinele lui mama savurate împreună c-o ceapă țărănească nu foarte iute. Ambrozie solidă nu alta!

Amandinele alea (mă țin de vreo 5 ani să încerc să le reproduc) n-au nici o legătură cu rudele lor de prin cofetării ci sunt o desfătare neînchipuită a simțurilor, straturi bogate de cremă de ciocolată, blat pufos și însiropat regește, foiță de șerbet/caramel crocant, totul într-un balans perfect.

Pe astea le mâncam eu pe la 12-1 noaptea, că să nu-i provoc vreun atac de cord mamei, cu ceapă groasă și moale la iuțeală. Odată tot s-a întâmplat să vadă și nu a avut puterea să zică nimic…

Să fi avut papilele mele prea multă imaginație ? Să fi fost eu scăpat în cap de mic? Cum să explici acea cerință dubioasă de a combina chestii atât de necombinabile?

Mulți ani mai târziu, în vizită la Brașov, răsfoiam una dintre milioanele de reviste științifice pe care gazda, le Maître, cheltuie aiurea banii și dau peste un articol despre gastronomia moleculară și bucătarii ce ridică mâncarea la un alt nivel folosindu-se de ea.

O veritabilă știință care face bucătăria să semene cu un laborator chimic, potrivește și modifică ingredientele unui fel după structuri moleculare, componente chimice, temperaturi și așa mai departe.

Ei și ce mi-e dat să citesc acolo?

Doamnelor și domnilor, una dintre cele mai asemănătoare structuri moleculare și mai mari potriveli în proaspătul și teribil de noul gen de a bucătări este – ATENȚIUNE – cea dintre ciocolată și ceapă.

CIOCOLATA ȘI CEAPA sunt mai compatibile decât Brad și Angelina, iar pe mine nici nu m-a scăpat nimeni în cap nici nu m-a deochiat vreo babă ci pur și simplu sunt un gastronom molecular înnăscut.

Blumenthal, eat your heart out!

sursă poză

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

5 Comments

  1. :)))))))))
    Deci tu esti precum soarecele din “Ratatouille”: iei o gura de mancare (combinatie din asta mai interesanta 😀 ), inchizi ochii si incep sa apara artificii si stelute in cazul in care combinatia e reusita.
    Chiar am ras citind! :)))

    Reply
    • Hary, vezi aici se vede finețea Adei – cum crezi tu că o lăsa inima să mă facă șobolan…

      Ada, citind comentariul tău mi-am dat seama că pe bune închid ochii o secundă două când dau peste un gust extraordinar :))))

    • Să știi, coane! Mare diferență pentru încrederea în sine – una e să fii ciudatul bucătăriei și alta e să ai gastronomia moleculară în gene.

      PS – ninge strașnic aici.

Leave a Comment.