Pentru iubitorii de Pungeşti

355763Am văzut că astăzi a dat în clocot agora patrioţilor de tastatură, alias facebook. Pungeşti în sus, Pungeşti în jos, să ardă în chinuri Chevron şi bestiile de jandarmi care au ridicat sătenii de pe câmp. Unii chiar ne-au bătut obrazul pe tema asta. Cum să scriem noi despre alte subiecte, când astăzi există DOAR Pungeşti?!

Dar noi am discutat pe larg subiectul la momentul lui, nu acum. Astăzi, când s-au trezit patrioţii feisbucişti, e o lecuţă cam târziu. Ştiu, până nu ajunge cuţitul la os, ne doare la bască. Păi atunci, nu aveţi decât. Să umpleţi facebook-ul de like, share ŞOC şi INCREDIBIL. Treaba s-a rezolvat acum câteva săptămâni. Adică atunci când am postat noi articolul asta.
Vă reamintesc un scurt fragment:

„Soluţia nu era şi în continuare nu este abuzarea localnicilor. Pentru mintea mea, probabil necoaptă, singura variantă de bun-simţ ar putea veni din partea Guvernului. Cei de la Chevron au semnat contracte cu statul român, nu cu pungeştenii. Statul român are obligaţia de a negocia cu pungeştenii, de a le explica riscurile explorării şi de a le oferi GARANŢII materiale în caz de diverse.

Bineînţeles că statul român nu a făcut nimic din toate astea. Şi nici nu are de gând să facă. Este mult mai simplu să le vâri sătenilor pumnul în gură cu ajutorul instanţelor de judecată. 14 primării au votat în consiliile locale interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul lor. 13 au fost atacate de Prefectură în instanţă şi 9 au pierdut. Pentru comuna Pungeşti cazul încă se judecă.

De notat strategia discretă şi eficientă a Chevron. Au fost suficient de inteligenţi pentru a nu bombarda publicul cu reclame penibile în favoarea exploatării. Spre deosebire de alţii. Au tăcut, au răbdat, au executat. Şi acum urmează să-şi bage sonda în Pungeşti.”

UNIŢI SALVĂM conturile lui Zuckerberg

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş