O veste proastă din Vaslui

Chevron a suspendat lucrările. Din nou.

-Protestul celor câteva sute de localnici a fost alimentat şi de persoane venite din restul ţării. Prezenţa jandarmilor nu a făcut altceva decât să îi aprindă şi mai tare pe pungeştenii furioşi. Într-un final, au rupt gardurile de protecţie şi au năvălit spre utilajele aflate în zonă.
Continue reading

Pentru iubitorii de Pungeşti

355763Am văzut că astăzi a dat în clocot agora patrioţilor de tastatură, alias facebook. Pungeşti în sus, Pungeşti în jos, să ardă în chinuri Chevron şi bestiile de jandarmi care au ridicat sătenii de pe câmp. Unii chiar ne-au bătut obrazul pe tema asta. Cum să scriem noi despre alte subiecte, când astăzi există DOAR Pungeşti?!

Dar noi am discutat pe larg subiectul la momentul lui, nu acum. Astăzi, când s-au trezit patrioţii feisbucişti, e o lecuţă cam târziu. Ştiu, până nu ajunge cuţitul la os, ne doare la bască. Păi atunci, nu aveţi decât. Să umpleţi facebook-ul de like, share ŞOC şi INCREDIBIL. Treaba s-a rezolvat acum câteva săptămâni. Adică atunci când am postat noi articolul asta.
Vă reamintesc un scurt fragment:
Continue reading