– Petrică, nu se poate așa. Tu-ți dai seama ce ne poate face? Zi-i să și le taie că nu se bagă nimeni la ea.

   Petrică intră, își luă cea mai serioasă mină posibilă și cel mai dur ton de care era capabil și se zborși la bruneta din pat.

– Femeie, mă faci de râs. Mă iau colegii peste picior, ce medic e ăsta de-și lasă nevasta să vină cu machiaj proaspăt și unghiile făcute la născut?

– Petrică, tu ești normal? Prima oară când mă vede copilul să nu fiu aranjată??

– Puișor, măcar unghiile… le e frică să nu te zgârii în travaliu, o să te doară și n-o să te poți controla.

   Petrică ieși cu aceeași mină serioasă și pe cel mai blând ton posibil le spuse celor trei medici ce așteptau afară:

– Îmi pare rău, băieți, vă descurcați.

  Câtiva ani buni mai târziu, un doctor cărunt și înveselit bine cu whiskey single malt povestea despre peripețiile sale profesionale lăsând pentru punctul culminant istoria unei nașteri pline de suspans, pericole groaznice și tensiune hitchcockiană.

  Alți câțiva ani buni mai târziu, un talentat și complex artist – marcat puternic de ce auzise în adolescență, la una din petrecerile aruncate de tatăl său cu prilejul zilei nevestei, ieșind din gura unui prea respectat doctor – puse pe hârtie un personaj care va face deliciul a zeci de generații viitoare: Wolverine. Dacă ar fi respectat ce auzise, eroul întunecat ar fi fost o femeie, studentă în ultimul an ca să fim exacți, dar a crezut c-o să pară nerealist și exagerat.

  Afară era un cer perfect albastru când clădirea maternității încetă să mai tremure de urlete, scaune aruncate, zbierete de medici și moașe și zgârieturi aruncate cu dărnicie în dreapta și-n stânga. După câteva momente de liniște, se auzi limpede și pătrunzător un răcnet subțire și prelung, de o dicție perfectă.

  Se născuse micuțul P. Bunică-su, tată de două fete, amenințase clar că dacă fiică-sa nu-i face un nepot, își ia catrafusele și se mută în capitala județului, că s-a săturat de-atâtea muieri. Peste trei zile, îl scotea din maternitate cu fanfara militară, ținându-l ridicat pe brațe, în timp ce traversa orășelul de la un capăt la altul.

  Lumea credea că înnebunise, babele dădeau deja trist din cap și bărbații își coborau privirea când proaspătul bunic îi privea bucuros în ochi.

”Doamne, cât a vrut un băiat!” – se auzea murmurul mulțimii.

  Pe vremea aia, de comenzi online încă nu se auzise și hipermarketul târgului, Nada Florilor, luat pe nepregătite de o violentă explozie demografică masculină, rămăsese fără scutece, costumașe și orice alt fel de hăinuță albastră. De asta bunicul, însoțit de fanfara militară, cu lacrimi de bucurie în ochi, ținea triumfător spre cer un bebel îmbrăcat de sus până jos în roz, de credea lumea că s-a dilit când a văzut ca e fată.

  Așa a venit pe lume domnul P și ziua aceea de august a căpătat atâta importanță istorică…