Badea Ion își ascuţea cu îndârjire coasa, când ochii îi prinseră ceva în zare. Dintre dealurile bătute de soarele amiezii se ridica un nor de praf care, deși vântul abia adia, gonea nebunește spre sat.
– Văleu, Doamne! Zici că vin turcii – spuse el cu naduf și își scuipă zdravăn în sân, atât de zdravăn că-și pierdu și ultimul dinte din gură, chit că voinicul canin supraviețuise 80 de ani spălăturilor intense cu țuică fiartă și alte feluri de trotil.
În mjilocul norului de praf, Gheorghe al nostru n-avea nicio remușcare pentru paguba pricinuită danturii moșului și călca în continuare accelerația bmw-ului negru cu trei de X pe numărul de înmatriculare.
Continue reading