Badea Ion își ascuţea cu îndârjire coasa, când ochii îi prinseră ceva în zare. Dintre dealurile bătute de soarele amiezii se ridica un nor de praf care, deși vântul abia adia, gonea nebunește spre sat.
– Văleu, Doamne! Zici că vin turcii – spuse el cu naduf și își scuipă zdravăn în sân, atât de zdravăn că-și pierdu și ultimul dinte din gură, chit că voinicul canin supraviețuise 80 de ani spălăturilor intense cu țuică fiartă și alte feluri de trotil.
În mjilocul norului de praf, Gheorghe al nostru n-avea nicio remușcare pentru paguba pricinuită danturii moșului și călca în continuare accelerația bmw-ului negru cu trei de X pe numărul de înmatriculare.
Inima îi bate nebunește pe ritmul unei manele sfâșietoare, care face boxele din portbagaj să ragă înduioșate a jale. Își aminteste cum, cu patru ani în urmă, o văzuse pe Maricica uitându-se agale dupa Vasile. De asta plecase fără o vorbă, într-un suflet, până la marea cea mare și de acolo cu vamporu, încotro văzu cu ochii, ca să-și potolească arsura din piept.
Tiiii, ce repede trecuseră patru ani printre tufele de căpșuni și livezile de roșii… oare Maricica tot așa frumoasă o rămas? Oare o luat-o Vasile de soață sau mai are o șansă? Că doar de aia venise, pentru frumusețea de țărăncuță, cu ochișori cum nu văzuse el în toată Spania, ca două mure sălbatice, cu buzișoare mai moi decât căpșunile pârguite, cu sânișorii… Își alungă Gheorghe gândurile cu mâna, ca pe muște, nu de alta dar era să bage mașina în șanț gândindu-se la ce e sub bluza Maricicăi și băgă și mai tare piciorul în podea.
Acum era un bărbat adevărat, mașină ultimul răcnet, luată de la un șef de aprozar care trecuse la Mercedes, celuler ultimul răcnet cu 25 megapicseli și clăpiță lucioasă, tricou ultimul răcnet cu D&G și puta madre, bling cât cuprinde peste tot, ce mai, era vreo zece ultimul răcnet la un loc.
– Pfuai, șterg pe jos cu fraierul ăla când vede Maricica ce beton sunt.
La intrarea în sat, Gheorghe apasă butonul rosu și bmw-ul își lasă jos acoperișul. Vreo doua babe se uită aprins la bărbatul zâmbitor din mașină, în timp ce praful uliței se instalează confortabil pe scaunele din piele. Speriate de ochelarii masivi ai individului, venerabilele băbătii o șterg într-o curte neîngrijită.
Gheorghe turează de câteva ori motorul sperând să atragă mai mult atenția. Din păcate, după dintele lui Moș Ion, cumplita bestie auto mai face o victimă: curcanul lui tanti Despina, mândria familiei, tatăl a șapte promoții de curci, face atac de cord când aude herghelia de 300 de cai putere dezlănțuită lângă el și dă ortu popii, după ce face o piruetă artistică și cogâlțâie de două ori jumate.
Nu apucă mașina să facă nici doi metri și în spate se aud bocetele Despinei, trântită în mijlocul drumului, strângând curcanul la piept.
– De ceeeeeee, Doamneeeeeee? Deee ceeee? Era nevinovat săracul, ce mă fac eu fără el???
Cu părul de pe spate din care, între noi fie vorba, avea cât să dea și la alții, ridicat, Gheorghe își continua marșul triumfal prin mijlocul satului, sperând să dea de ea, Maricica, țărăncuța visurilor sale.
Cum se uita el așa, ca un uliu după șoareci, îl vede apărând de după colț pe Vasile. Mândru bărbat, cu peptu’ dezgolit și cu umeri de taur, strălucea de virilitate în dreptul unui stâlp de telefon. Era ca un Adonis călare și cu o sapă în mână.
Ochii lui Gheorghe se făcură două liniuțe mici, cam ca ai lui Yanji, iar buzele i se încleștară într-un surâs furios. Trage mașina în dreptul lui Vasile și își ridică șmecherește ochelarii.
– Ciao, Vasile!
Vasile se uită stingherit la mafiotul din decapotabilă.
– Bună zâua, omule!
– Bine măi Vasile, da’ nu mai cunoști lumea? Sunt eu, Gheorghe… a lu Sfecloiu!
Vasile se uită mai atent și se luminează dintr-o dată la față.
– Să mă trăsnească Cerul, am crezut că o vinit americanii aici la noi în ogradă! Și fași ăi, Gheorghe ăi, unde-ai disparut frățioare di pi fața pământului?
Gheorghe îi aruncă cu dispreț vreo două vorbe despre câte făcuse el pe lumea asta, trăgând cu ochiul la mâinile bătucite de muncă ale săteanului și răsuflând ușurat când nu văzu nici urmă de inel pe ele.
– Da frumoasă gloabă mai ai, Vasile. Nu dăm o liniuță?
– Ci să dăm?
– Să ne-ntrecem bade, de aici și până la prunii lui Mitică.
Vasile se uită cu mila la mașină și dă leneș din cap.
– Apoi știu și eu, drumu e cam…
– Ți-e frică să nu-ți moară mârțoaga, Vasile?
Când aude Vasile așa epitet despre harmăsarul lui, îi dă doi pinteni în coaste și calul demarează cu joc de glezne mai ceva ca după iapa lui nea Cotârlă. Gheorghe îl lasă să ia avans și apoi dă și el drumul la benzină.
În câteva clipe, îl lăsa pe Vasile într-un nor de praf și se îndreaptă nebunește spre curba dinaintea livezii cu pruni. Dintr-o dată, în față îi apare un gropălan cât toate zilele, cu un drug de plug în mijloc; apasă în zadar pe frâne, caucioacele patinează pe nisipul drumului și burta bmw-ului se ancorează trainic în fierul îndoit din mijlocul gropii.
De pe cal, Vasile îi arunca în trecere două vorbe:
– Apîi, vroiam să-ți zâc că s-a rupt drumu de la viitura și plugu lu Nea Nichifor a rămas înhipt în pământ, da nu mi-a dat voie marțoaga.
Veni seara peste sat. BMW-ul negru cu trei de xxx pe placuță se odihnea în hambarul lui Nea Nichifor, cu baia de ulei spartă. În portbagaj, deasupra subwooferului, își făcuseră culcuș două curci, încă întristate peste măsură de decesul prematur al curcanului lui tanti Despina.
Tot satul vuia povestind cu sufletul la gură despre aventurile lui Gheorghe peste mări și țări. În schimb, căpșunarul nostru stătea cam posomorât. Mașina îi era praf , celularul nu avea rețea, nimeni nu știa cât de trendy sunt țoalele de pe el, cu ce naiba să o impresioneze pe Maricica?
Brusc, ridică din sprâncene, semn de proces gânditor deosebit. Își dădu seama că a doua zi, dacă se păstrase tradiția, este hora câmpenească. O să-i arate el ce a învățat de la Yanji, un căpșunar chinezoid, cu care se împrietenise la munci și cu care bătea subpământurile spaniole.
Gălbejitul era unul din ăla cu dublă articulație poliomelitică și se mișca cum nu ai mai vazut tu să se miște nici măcar o râmă. Se mișca de ziceai că e un șarpe pe cocaină, o șopârlă epileptică, un țipar care și-a mușcat coada, ce mai, rupea ăla tot clubu când începea să breakdanseze.
Gheorghe nu putea chiar la fel, da’ învățase destul de mult, așa că era pe aproape. Deja își imagina privirile pline de dorință pe care mișcările lui ultra-super beton i le vor stârni Maricicăi.
A doua zi trecu repede, bărbații la fân, femeile la castraveți, țâncii cu vacile și Gheorghe dormind, că deh, el e pasăre de noapte, adicălea cucuvea. Se trezi la timp pentru horă, își puse cele mai strălucitoare țoale pe care le avea, dădu un kil de Chanel for men pe flocii de la subțiori, până îi lipi de piele, trase pe el bascheții roșii cu leduri verzi, ochelarii cu ramă aurie și o luă pe cărarea arcuită care ducea în vârful dealului, unde deja se adunase lumea.
Dădură toți bărbații ceva aghiazmă spirtoasă pe gât, femeile se strânseră bisericuțe, bisericuțe și lăutarii dădură drumul la muzichie. Nu știe nimenea cum făcea, da’ parcă toate razele lunii numa pe chipul lui Măriuca zăboveau, de mai toți flăcăii își strâmbau gâtul după mersul ei domol. Gheorghe mai avea puţin și făcea cerc complet cu gâtlejul…
Nu prea îi pria sărbătoarea, numai la asta nu se așteptase, cum adică dom’le să nu aducă și ei un DJ, unu’ care știe ultimele hituri, minimale, transuri din astea? Adică o să o țină toată noaptea cu învârtite d-astea etno?
Fierbea fierea-n ficații lu Gheorghe, văzând cum numa’ nu îi vine momentul să facă un breakdans și dădea peste cap țuiculiță veche cu nemiluita. Și tot dădu el și dădu, până când în jur culorile începură să se lege, iar ritmurile muzicii îi deveniră cunoscute.
În sfarșit, îi venise momentul. Își băgă pieptul înainte și executând un moonwalk genial, ajunse în mijlocul bătăturii. Ce mișcări… câtă exuberanță… tehnică… făcu râma… făcu omida… făcu cărăbușul zburător… artă curată… breakdans cu stat în cap și rotit din picioare.
Muzica amuți, toți ochii erau îndreptați spre Gheorghe. Maricica se uita fascinată și totodată albă la față. Din spate, unul din luminații satului urla cât îl țineau bobocii:
-Sărițiiiiiiii! L-a blestemat afurisita de Despina că i-a omorat curcanu!
Se trezi Gheorghe apucat de o duzină de brațe vânjoase și degeaba se zbătu până făcu spume la gură, că îl duseră pe sus până jos, în lăcașul Domnului, iar preotul Pintilie făcu primul lui exorcism reusit, devenind foarte repede o autoritate în domeniu și ținând numeroase conferințe pe la mânăstirile din jur, chiar și la cele de maici.
Gheorghe se trezi a doua zi pe la amiază, c-o durere de cap sfâșietoare și fără să-și amintească mare lucru. După a cincea babă care-și făcu cruce când dădu cu ochii de el, începu să se întrebe dacă îi stă părul bine sau a dat banii degeaba pe gel. Când până la urmă află ce se întâmplase, prăbușit de rușine, abia putu să îngâne două cuvinte:
– Puta madre!
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|