Seara trecută m-am uitat la pastorul Gâdea. Da, recunosc! Vă aştept în vârful dealului, aduceţi voi coroana de spini şi oţetul.
M-am uitat pentru că ştiam din anii trecuţi ce se întâmplă în respectiva zi. Imediat după ce se anunţă rezultatele bacalaureatului, pastorul Gâdea sună toate familiile copiilor supradotaţi. Elevii cu media 10 sunt invitaţi în studio alături de alte eminenţe: Ciuvică, Badea, Stegarul Dac, Oana Purcica Minune, Capatos & Co.
Anul acesta am avut 56 de elevi cu media 10. Dintre toţi, pastorul Gâdea a convins cinci fete să-i viziteze circul de bizari.
Timorate, dar totuşi stăpâne pe discurs, fostele liceene au răspuns întrebărilor pregătite de cioclul buzat.
Răspunsurile au fost aceleaşi – de câteva ori, zecarele chiar s-au ascuns după clasica replică “Exact asta voiam să zic şi eu!”
Supradotatele noastre urăsc politica şi sistemul de învăţământ. Întrebate ce personalităţi româneşti (din toate timpurile) şi-au ales model, grupul s-a divizat. Jumate nu idolatrizează, iar restul i-au scos de sub cloşca de aur pe Dan Puric şi Raed Arafat.
Şi aici se rupe filmul. Facem echilibristică pe cercul vicios şi ne mirăm de ce nu se mai termină.
Viitoarele capacităţi ale naţiei urăsc sistemul în care trăiesc (de învăţământ, de sănătate, de orice), dar strâmbă la unison nasul când vine vorba de politică.
Urăsc asta, aia, aialaltă şi mai câte. Să se pogoare Sfântul Duh, de mână cu Dan Puric, şi să le schimbe! Pentru că politica este lepră, eu nu mă apropii de aşa ceva!
Într-un fel, este natural să gândească aşa. Oamenii înzestraţi cu o cogniție aparte şi pasionaţi de chichiţele universului nu îşi irosesc viaţa în politică. Pentru ei, politica înseamnă sacrificiu. Îşi dau la schimb viaţa pentru binele altora. Trocul ăsta necesită altruismul suprem – Îţi arunci nimbul în prăpastie ca să vadă lumina şi norodul din adâncuri.
Presupunem că te-ai decis, într-o inexplicabilă criză de filantropie, şi l-ai aruncat. N-a ajuns pe fundul prăpastiei la norod. Undeva pe la jumate, l-au înhăţat ciorile în zbor şi au fugit cu el.
Pac, s-a închis cercul vicios. În politică vin aceiaşi hoţi; pungaşi care n-au nici pe sfert capacitatea ta, dar nu cad în fatala patimă a filantropiei.
N-ai de ales, te mulţumeşti cu ura, urăşti sistemul. Şi ai toate motivele din lume să o faci.
Dacă şi elevii cu 10 la bac spun că sistemul de învăţământ pute, înseamnă că trăim într-o putoare de-ţi topeşte septul nazal.
Şi eu, un mediocru, sunt de acord cu ei. Nătărăii care au picat examenul sigur ne aprobă, deci avem unanimitate în procesul învăţământului românesc – Duhoarea absolută!
Nu intru în detalii, am tot dat exemple şi se miră cititorii unde vreau să ajung cu ele.
Este suficient să ne uităm peste rezultate şi ne dăm seama de marea hibă: Sistemul este asincron cu realitatea. Îl antrenează pe elev pentru o lume fantasmagorică.
Dintre cei 56 de elevi cu media 10, doar 9 sunt băieţi!
Nu este anul curent o excepţie. Mereu s-a întâmplat aşa, fetele cu punctaj perfect au fost de 6-7-8 ori mai multe decât băieţii.
Ce legătură au rezultatele astea cu viaţa reală? Cu pilonii concretului pe care trebuie să-i spargi cu fruntea, după ce basmul bacului s-a terminat.
Ăsta-i indiciul edificator că indiferent de câte ori am vopsit cioara, tot nu s-a prefăcut în porumbel.
Învăţământul românesc este tot despre toceală, învăţat pe de rost, muncă şi iar muncă pentru roboţeii conştiincioşi care memorează comentarii şi rezolvă câteva mii de probleme identice.
Urâm sistemul, urâm politica şi facem echilibristică pe cerc, până obosim şi lăsăm locul copiilor noştri. La fel cum şi noi l-am primit de la părinţi.
*foto – Pawel Kuczynski
“Oamenii înzestraţi cu o cogniție aparte şi pasionaţi de chichiţele universului” – Oameni care nu prea iau 10 la BAC, in general… si o spune unul care a luat o nota dubios de mare la BAC, nota care nu i-a folosit nicaieri (am dat 2 admiteri prin examen si una cu eseu si interviu :)) ).
Aşa peste 9.5, cu “aproape” 10 sau la o virgulă distanţă sunt(em) foarte mulţi. Pentru punctaj perfect trebuie să ai ceva special (inclusiv noroc la corectat). Capacitatea lor de învăţare este evident o raritate. De-asta avem doar 56 din peste o sută de mii.
Nu chiar, avand in vedere ca limba si literatura romana/istoria si altele aveau si probe pur subiective unde punctajul maxim se da in urma unei evaluari. Sa iei 10 la matematica, fizica sau informatica chiar nu mi se pare o performanta de neatins.
Nu e de neatins. Au atins-o aprox. 0,05% 🙂
Punctajul maxim la bac îţi garantează faptul că eşti o raritate, un copil dotat peste medie.
Dar nu neapărat un geniu. De la un anumit nivel, sistemul de învăţare şi evaluare a elevilor are erori grosolane. Evident nu putem eticheta geniile după un astfel de examen.
47 de fete din 56 de subiecți = Fatal Error.
Nu ne ajută să identificăm genii, dar ne ajută să descoperim nişte tineri foarte muncitori şi consecvenți. Sunt nişte perfecţionişti. Sunt chiar bolnavi de perfecţionism (Un om sănătos nu s-ar chinui să acopere diferenţa dintre 9,8 şi 10. Până la urmă, nu au mare importanţă zecimile alea, raportul câştig/efort nu rentează).
Dani,
“Sunt nişte perfecţionişti. Sunt chiar bolnavi de perfecţionism (Un om sănătos nu s-ar chinui să acopere diferenţa dintre 9,8 şi 10.”
Corect, aici subscriu 100%. Perfectionismul (dus la extrem) este o boala psihica, care provoaca suferinta persoanei in cauza si de multe ori si celor din jur, cu care interactioneaza. Perfectionismul este o anomalie a naturii, o creatie a mintii umane, un ideal care nu are niciun fundament ancorat in realitate.
Perfectionismul este daca vrei asa, o forma de autism. Perfectionistii sunt vulnerabili in lumea noastra, pentru au nevoie de cadre si repere precise, ca sa se poata desfasura si simti comfortabil, ori lumea din ziua de astazi este orice altceva decat perfecta!
Ar fi interesant de stiut, cum traiesc acesti tineri de nota zece, produsi de sistemul nostru de invatamant, dupa 10, 20, 30 de ani de la bac. M-ar interesa si rata de suicid a perfectionistilor comparativ cu media populatiei normale. 🙂
Exista si acel vechi, dar inca utilizat, test LSI (Life Styles Inventory) care urmareste tocmai sa minimizeze comportamentele nocive, perfectionismul fiind printre ele. Ma rog, LSI se foloseste mai mult pentru organizatii, dar perfectionismul intr-o organizatie este foarte periculos, mai ales la nivelurile de decizie si mai ales cand, asa cum spuneai si tu, lipsesc “reperele clare”.
Cum trăiesc superdotații? Am pregătit vreo 3 ani lotul național de latină pentru Olimpiada internațională din Italia. Erau perfecți la toate materiile, deci era o întâmplare că veneau aici, atrași de excursia garantată la Arpino. Formidabili ca elevi și discipoli. În rest pauză mare! Mă simțeam complexat mereu de felul cum evitau cu orgolii transparente viața reală. “Nu ieșim la bere sau suc sau disco seara că mâine avem test” (astea erau zilnice, de rutină 10 zile, deci nu aveau relevanță). Nu am prieten că nu am vreme de pierdut, am primit versiunea comentată din filozofia lui Cicero în germană si în cinci luni o tot pregătesc. Aveau bacul dat în sesiune specială si deja cei dintr-a 12-a cu bagajele pregătite pentru America sau Anglia deja admiși! Autiști e blând zis, aliens mi se pare mai potrivit, o disperare din altă lume de a ajunge ceva nu cineva. După 10 ani majoritatea târâie a treia licența al doilea doctorat prin vest, tot mai nemulțumiți și supărati că România nu îi promovează. Pe unii îi știți ca și activiști prin partide fantomă, restul otrăviți si otrăvitori. Cam 1 din zece se realizează de regulă cei care au confundat învățatul cu pasiunea, nu cu teroarea părinților obsedați de ce nu au realizat ei o viață întreagă sau de concurența sinistră cu colegii. Perfecționismul are noimă doar pe produs și pe termen limitat nu ca marcă biografică. Fiindcă da, frizează schizoidia și rudele ei din ce în ce mai grave!
Bun exemplu si as putea da si altele, dar… olimpiada de latina :))? Am inteles ca pentru ei era doar un hobby avantajos, dar totusi… exista o olimpiada de latina :)?