Am o mare problemă cu învăţământul de rit nou, “eficient şi aplicat”. Programele moderne, metodologia secolului XXI despre care se tot vorbeşte şi la noi. Evoluţie, eradicarea sistemului obsolet.
De ce trebuie săracul copil să înveţe 10-12 materii? El e bun la matematică, păi să facă matematici (de-alea aplicate, sanchi) şi atât! Lasă-l să înveţe alfabetul şi e suficient. Doar îl facem inginer, nu filolog.

În teorie, pare o idee bună, eficientizare maximă! De la vârsta de 11 ani, pregătim specialiştii pe căprării – se ştiu deja medicii, IT-iştii, ziariştii, zugravii, cântăreţii.
Şi, cel mai important, aerisim programa asta teribil de stufoasă.
În practică, este o bună metodă de sabotaj. Pregătim generaţii de specialişti alienaţi, de roboţei defecţi.

Mă uit la generaţia mea (extinsă cu vreo 10 ani la ambele limite). Există persoane cu studii superioare, “specializate”, incapabile să urmărească o frază mai lungă de 20 de cuvinte. Incapabile să perceapă metafora la nivel primar, incapabile să sintetizeze un text banal, dacă formulările nu sunt “mură-n gură”. De ce?

Pentru că sunt roboţii defecţi fabricaţi de alt sistem falimentar – Epoca de aur a comentariului. Am prins-o şi eu, mai spre final. Limba şi literatura română se rezuma la capacitatea de memorare; cu cât erai mai papagal şi mai loial retrogradului care a scrijelit culegerea de comentarii, cu atât mai bine. Zece cu felicitări!
Mai mult, am prins şi perioada fără culegeri, când trebuia să scrii după dictare, 3-4 ore în continuu, până ţi se topeau venele pe tăişul băncii.
Continue reading