Poate cele mai enervante exemplare din tagma vânzătorilor prin telefon sunt limbricii cu pretenții de Wall Street.
Înțelegeți, dumneavoastră, el nu este un trompet care te sună fără obraz și fără să ai treabă cu el și apoi citește un scenariu de pe foaie, nu, nu, el este un magician al burselor… pentru el economia nu mai are secrete, visează noaptea evoluția piețelor și-ți poate prezice la milimetru graficul bursei de valori de poimarți. Nu știu zău, cum mai are timp să vorbească cu necunoscuți, la cât amar de bani și de distracție e limpede că-i asigură cunoștințele astea extraordinare.
Cum discuția începe aproape întotdeauna cu ”nu mă interesează” este ușor de priceput că-s pregătiți pentru asta – vor merge pe ideea că lipsa de interes nu poate veni decât din ignoranță.
Ia zi-i unui român că nu știe despre ce vorbește și să vezi cum nu mai vrea să-ți închidă telefonul…
Și placa merge în continuare pe românisme:
Banca face 40% profit și vă da acolo un amărât de 1%… noi vă dăm și 5%. E bună linia, știe toată lumea că românul e mai fericit dacă el și vecinu sunt amândoi în mizerie decât dacă el o duce bine dar cumva vecinul are o capră mai grasă.
Când îi spui că ăia 5% de care vorbește nu numai că nu-s siguri dar nici nu-s probabili și că nici ei n-o fac pe gratis, recunoaște spășit și te îndeamnă prietenește, că numai la binele tău se gândește, să încerci.
Riscul? 1%.
Auzi așa o gogoașă și te face curios, cum vreodată în lumea asta, fără să ai informații din miezul dodoaștei, să ai 99% șanse de câștig și numai 1% șanse de pierdere? Pac, mâine îmi vând rinichiul și investesc!
De fapt, explică savant domnul broker extraordinaire, platforma lor îți permite să setezi pragul de pierdere la maxim 1%. Când îi spui ca asta nu are nicio legătură cu riscul de a pierde ci doar cu cât poți să pierzi, ce să facă? Recunoaște spășit și-ți propune, amical, să încerci.
Așa că-i explici cât poți de frumos că e nesimțire să sune așa, că e și mai mare nesimțire să insiste după ce îl anunți că nu te interesează și-i închizi telefonul exact când el recunoaște toate astea încă o dată, evident, tot spășit.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Erau niste baieti care citeau litera cu litera din scenariile “Lupului”, inclusiv partea aia cu “stati sa vi-l dau pe managerul meu”. L-am ascultat pe unul fascinat timp de 5 minute, ca apoi sa ma intreb cat de searbada si lipsita de sens sa fi fost viata lui pana atunci…
Ce vorbești, domnule, nu ai văzut în filmul respectiv ce viață au ăștia? :))
Ma suna la un moment dat unul de astia cu bursele externe si stau eu la povesti, cateodata poate fi distractiv, recunosti patternuri basic de negociere, am zis sa vad pana unde si cum o duce. Si zice ca nu e nevoie sa investesc mult, accepta si sume mai mici, eu curios intreb care e suma minima si-mi zice 10 mii dolari si ma intreaba daca mi se pare o suma mare pentru mine. Raspund ca mi se pare o suma foarte mare si nu am asa ceva disponibil, mai ales sa o dau :). In putine replici am inceput sa nu mai intelegem care trolleaza pe care si a inchis telefonul :)).
Dupa asta nu m-au mai sunat, desi au fost perioade cand ma sunau si de 2 ori pe saptamana. Solutia e sa le zici ca esti sarac, cine stie ce baza de date au luat de la vreo banca cu ce conturi ai, dar daca le zici ca nu au ce sa-ti ia nu-si mai pierd timpul.
Corect, ar trebui sa le dau acces la conturi – toate-s cu minus :))))