Să fie scrisă bine nu mai e, de ceva vreme, elementul vital al unei cărți de succes. De fapt succesul unei cărți, măsurat în numărul său de cititori, depinde din ce în ce mai puțin decât de bine e scrisă și din ce în ce mai mult de marketing.
E un lucru absolut normal într-o piață cu milioane și milioane de alegeri și doar o viață de om…produsele cele mai vizibile și ele extrem de multe, devin de fapt singurele alegeri practice. Iar evoluția asta nu ține doar de explozia de cărți publicate, prin edituri sau direct de către autori, ci și de mărirea imensă a plajei de cititori.
În câteva secole s-a ajuns de la circuitul elitist al cărților în aristocrația educată la cititul ca normalitate de masă. Evident standardele și principiile după care o carte e etichetă drept bună sau nu, s-au diluat teribil iar vânzările nu au în unele cazuri nicio legătură cu ele. 50 shades of gray e argumentul suprem al fenomenului.
Fascinant pentru mine este cum, în mijlocul acestei schimbări, s-a păstrat încă prețiozitatea aia artistocratică a unor topuri și liste de cărți considerate de referință și cum o parte din acestea se bazează nu pe un stil sau o valoare perpetuă ci pe părerea strămoșilor culturali.
On the road este, pentru mine, un exemplu în sensul ăsta, o găsești în orice top 100 al cărților bune. Pot înțelege cum cartea a ajuns acolo într-o perioadă în care setea de libertate, de nebunie, de creație artistică, a făcut din ea un fel de biblie a tânărului artist, aproape un manual obligatoriu al oricărui puști care voia să evadeze din convenții și să simtă gustul vieții altfel. Ba, din aceleași motive, e lesne de priceput și cât de bine a prins la motocicliști.
Acum însă, când lumea a devenit atât de mică pentru tinerii de care vorbim și mersul cu rucsacul prin Europa, plecatul într-un an de aventură și așa mai departe, au devenit lucruri comune și tangibile, e clar că farmecul cărții din punct de vedere al conținutului nu mai e acolo.
Iar farmecul ăsta a propulsat cartea pentru că scrisul în sine, stilul autorului, e pe niciunde. Nici cap, nici coadă, cum i-a venit, parcă citești un jurnal telegrafic, cu vorbe aruncate așa cum au venit și cu niște descrieri mai sterpe ca o capră moartă.
Și totuși, lipsită de actualitate și stil, cartea rămâne în vârful literaturii mondiale pentru simplu motiv că s-a ridicat până acolo și nu se cade să uităm de ea. Și e foarte mișto să vezi cum pe de o parte devin hituri niște creații de-a dreptul anti-literare, dând la o parte cărți bune, iar pe de alta parte cărți-dinozauri ce rezistă pe piedestal deși fundația pe care au urcat acolo nu mai există.
Acu câțiva ani toată lumea și-a bătut joc și a arătat cu degetul cître lipsa de cultură a editurilor care au refuzat spre publicare una din cărțile astea de referință, Madame Bovary cred. Eu, un pic mai puțin prins de corsetul ierarhiei literare întreținute de cercul evoluat al aristocrației de altădată – acum snobimea culturală, am ridicat din umeri, am fost de acord că e ridicol să nu știe oamenii ăia ce au refuzat, dar cred cu tărie că o mulțime din cărțile pe care aceeași snobime le ține capuri de afiș, n-ar face nici doi lei dacă ar fi scrise acum, pentru că impactul lor ar fi zero.
Pe de altă parte o carte scrisă bine e eternă și impactul ei nu depinde de vreo circumstanță de moment care o face să prindă la public, indiferent căt de elitist sau larg este el. De asta-mi plac mie rușii, dom’le!
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|
Asta ma aduce putin la o discutie mai veche pe care am incercat sa o sustin mai demult. Discutie care plecase de la ideea ca multi clasici sunt, cel mult, mediocri (nu vorbim despre opera de fata, dar se intelege unde bat). Intr-o epoca fara concurenta serioasa si cu standarde inca in dezvoltare, era normal sa ti se para interesant ce scria Hortensia Papadat-Bengescu (pentru a dat un exemplu interbelic), dar in 2015, daca ai avea posibilitatea de a alege, clar ai gasi lucruri mai bune decat genul de lecturi care se vand in set la chioscurile de ziare.
Prefer perioada de acum, in care “toata lumea scrie” si in care cursivitatea, arta scriiturii (“craftsmanship”, cum ii spunem in din ce in ce mai saraca publicitate) si, cel mai important, promisiunea unei povesti bune ajung sa vanda cartea (nu numele de pe coperta sau raritatea).
Și eu prefer perioada asta. Chiar dacă ești îngropat într-un morman de prostii, chiar dacă marketingul e de multe ori mai puternic decât valoarea unei cărți, ușurința cu care se publică nu înseamnă altceva decât că trebuie să cauți și vei găsi tot timpul ceva bun de citit pentru tine, fără să fie neapărat aprobat de niște alții.
Exact. In plus, nu te va judeca nimeni prea aspru daca alegi sa critici “mai marii zilei” (gandeste-te cum ar fi picat recenzia ta, de scriitor, la romanul lui Jack Kerouac in perioada in care toata lumea il ridica in slavi).