În anul 1864, Statele Unite pun în circulaţie primele monede gravate “IN GOD WE TRUST”. Mottoul apăruse deja cu doi ani în urmă pe steagurile soldaţilor americani, combatanţi ai Războiului de secesiune. Erau primele zile ale unui imperiu, începuturile unui sistem nu doar funcţional, ci şi trainic, solid: Ceea ce numim astăzi cea mai importantă democraţie a lumii.
În secolul al XIX-lea, părinţii imperiului american au realizat că o societate puternică nu se poate clădi doar cu principii democratice; o formă de guvernământ, fie şi perfectă, nu poate ridica o naţiune. Pentru că formula unei naţiuni nu conţine doar indivizi educaţi ori obligaţi să respecte aceleaşi reguli. Mai este nevoie de cleiul magic care să-i unească într-un norod: Credinţa.
Un individ poate funcţiona fără credintă. Dar un popor, NU.
Şi acum ajung la soluţionarea dilemei din titlu. Care este rolul bisericii într-o societate? Norodul are nevoie de credinţă, nu de biserică. Din acest motiv, biserica nu reprezintă soluţia, ci instrumentul de aplicare a soluţiei. Biserica este intermediarul care transformă o necesitate abstractă, credinţa, într-o pastilă palpabilă: Religia.
Dar omul este un element instabil, evolutiv. Se transformă de-a lungul generaţiilor, obligat de natura sa genetică. Drept urmare, societatea alcătuită din oameni şi credinţă se va modifica structural. Va avea în continuare nevoie de pastila palpabilă, dar într-o altă formă. O formă modificată în funcţie de noile gusturi ale omului.
Care este rolul bisericii într-o societate? Acela de a da de fiecare dată formă credinţei, în funcţie de transformările de gust suferite de om. Mai pe scurt, modificarea religiei pentru protejarea şi perpetuarea credinţei. Biserica trebuie să modifice forma şi gustul pastilei. Are această capacitate şi este singura. Omul nu se poate opri din evoluţie. În relaţia om-credinţă, biserica, intermediarul, este singurul element controlabil. Este reglajul care menţine relaţia funcţională.
Însuşi Papa de la Roma recunoaşte asta şi acţionează vădit în acest sens. Brusc, teoria evoluţionistă nu mai este o absurditate, nu mai este răstignită pe crucea blasfematorilor. Iar o călugăriţă din Italia, însăşi patria papilor, câştigă Vocea Italiei în anul 2014. După ce a cântat în cadrul concursului mai multe melodii rock.
Popoarele estice, ortodoxe, sunt cu câţiva paşi evolutivi în urma celor din vest. Dar nu cu mulţi. În viitorul foarte apropiat, Biserica Ortodoxă va fi nevoită să modifice forma şi gustul pastilei. Obligatoriu în primul rând pentru ea, Biserica Ortodoxă. Omul nu se poate opri din transformare, iar relaţia om-credinţă este primordială. Se poate schimba doar intermediarul. Fie prin reglaj, fie prin substituire.